Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Amintiri de la 7 aprilie:…

Amintiri de la 7 aprilie: „Trezeşte-te, Patrie Drogată!”

Pe 6 aprilie, dezamăgiţi de rezultatul alegerilor, eu şi colegii mei de facultate am fost primii care au venit în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru a protesta împotriva regimului comunist, aşa cum se anunţase pe reţelele de socializare.

Era abia ora 14.00, iar noi eram deja acolo. Minutele treceau. Eram tot mai dezamăgiţi pentru că nimeni nu venea să ni se alăture. Credeam că protestul de care se legau toate speranţele noastre de a scăpa de comunişti va eşua.

Între timp, colegii mei au scris pe o coală de hârtie celebrul mesaj „Trezeşte-te, Patrie Drogată!”, care ulterior a făcut înconjurul internetului. Pe la 16.00, brusc, în doar câteva minute, o mare de oameni s-a adunat la monumentul marelui voievod. Era o exaltare de nedescris. Imediat, au răsunat scandările. „Jos comuniştii!”, „1-2, 1-2, comuniştii la gunoi”, „Jos dictatura” etc. Seara am plecat acasă, intenţionând să revenim a doua zi şi mai mulţi.

7 aprilie 2009 a început pe la ora 9. Locuiam în sectorul Botanica, în preajma unor cămine ale Universităţii Tehnice. Zeci de studenţi se îndreptau spre staţia de troleibuz. Mijloacele de transport în comun erau arhipline.

Pe Viaduct, oamenii mergeau pe jos spre centrul oraşului. Nu mai văzusem aşa ceva niciodată în cei 4 ani de când locuiam în Chişinău.

Am ajuns în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Oamenii veneau din toate direcţiile, în grupuri mari şi cu drapele ale R. Moldova şi României în mâini.

Au început scandările. Peste ceva timp, am mers spre Parlament şi Preşedinţie. Şi acum nu ştiu de ce, dar atunci nu ne puneam astfel de întrebări.

Au început luptele cu „forţele de ordine”, care erau, de fapt, nişte copii ca şi noi, speriaţi de ce vedeau în jur. Pietrele zburau peste tot. O autospecială a pompierilor a început să stropească mulţimea cu apă, instigând-o şi mai mult la violenţă. Nu prea înţelegeam ce se întâmplă. Nu ştiam ce va urma, dacă e bine că se distrug cele două clădiri sau nu, dar de un lucru eram siguri – nu concepeam să mai fim conduşi de comunişti.

Cu toţii speram că vom scăpa de ei, că vom avea o guvernare competentă, care ne va scoate din sărăcie, că vom adera la UE, că nu vom mai fi slugile Rusiei.

Apoi, după 7 aprilie, au urmat zile de adevărată teroare. Tinerii erau vânaţi de pe străzi, bătuţi şi umiliţi în comisariate. Noi speram în continuare, iar rezultatele alegerilor anticipate din 29 iulie păreau a fi victoria atât de mult aşteptată.

Acum, după 9 ani, înţelegem că am fost folosiţi şi manipulaţi. Deşi eu şi alte câteva zeci de persoane pe care le cunosc am participat la acele evenimente din proprie iniţiativă, sinceri, decişi de a schimba lucrurile în ţară, energia noastră a fost canalizată într-o cu totul altă direcţie decât ne-am fi dorit – schimbarea unui regim corupt cu altul la fel de corupt şi incompetent.

Mulţi spun că guvernarea actuală este chiar mai nocivă decât cea comunistă, iar eu nu am niciun argument să-i contrazic.

Ce am obţinut de la ceea ce ar fi trebuit să însemne renaşterea R. Moldova? O sărăcie la fel de cruntă, o justiţie supusă politicului, un sistem educaţional în declin, menţinut în viaţă doar cu ajutorul profesorilor vârstnici, un sistem de sănătate „bolnav de cancer” şi o presă controlată politic în proporţie de 90%.

La fel de grav e că „Generaţia 7 aprilie”, ajunsă între timp la 30-35 de ani, care acum putea fi motorul evoluţiei R. Moldova, a fost, practic, neutralizată.

Cei mai mulţi au plecat, iar cei care (încă) nu au plecat ştiu că au fost înşelaţi o dată şi acum preferă să nu se mai implice, să nu se mai revolte, să nu mai protesteze pentru a nu se trezi iarăşi că au fost folosiţi de nişte politicieni fără scrupule.

Asistăm la distrugerea lentă, dar sigură, a R. Moldova. Oamenii nu mai au încredere în acest stat şi îl părăsesc, ceea ce ar putea avea un efect dezastruos în timp.

Pleacă cei mai buni oameni, tineri şi bine calificaţi (medici, profesori, educatori, jurnalişti, ingineri). Rămânem tot mai puţini, tot mai săraci, neinformaţi, vulnerabili, îmbătrâniţi şi fără speranţă.