Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   "Am întârziat? Nimic straşnic..."

„Am întârziat? Nimic straşnic…”

Orice s-ar întâmpla în R. Moldova, întotdeauna e cineva vinovat, dar cineva care nu poate fi găsit, care nu va fi tras la răspundere, cineva fără autoritate, fără însemnătate: vagabonzii pentru că miroase urât, pensionarii pentru că-s mai mulţi decât tinerii capabili de muncă, tinerii pentru că sunt needucaţi, copiii pentru că nu sunt destul de maturi, drumurile pentru că sunt proaste, pacienţii pentru că sunt bolnavi, maşinile pentru că nu merg singure…

În schimb, niciodată nu sunt vinovaţi medicii care nu vin la timp, care pun diagnoze greşite, profesorii care iau mită şi nici măcar nu ştiu denumirea disciplinei pe care o predau, oamenii care mituiesc pe oricine pot, miniştrii care spun că în ţara noastră nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Deci, lucrurile decurg în ritmul lor aritmic, ceea ce, pentru noi, e ceva obişnuit.

Am citit recent că locuitorii unui sat din Moldova se plâng de faptul că ambulanţa ajunge prea târziu. Astfel, cei care au transport personal se deplasează singuri la spital, iar ceilalţi n-au altă ieşire decât să stea şi să aştepte când îşi va aminti cineva şi de ei. Se plâng de faptul că sunt nevoiţi să aştepte câte o oră până vine Salvarea. Medicii de la Urgenţă, însă, susţin că ajung la pacienţi timp de cel mult 20 de minute. Au probleme, însă, din cauza drumurilor deteriorate.

Pentru cazul în care trebuie să se deplaseze în sate medicii şi-au găsit o justificare, dar care este justificarea lor atunci când pacientul se află exact în blocul de lângă Serviciul de Salvare?

O cunoştinţă de-a mea, care este hipertensivă, având puternic dezvoltat simţul datoriei, s-a pornit la serviciu, deşi se simţea foarte prost în dimineaţa ceea. Deoarece avea ameţeli, se împiedica, se oprea la fiecare doi paşi, sprijinindu-se fie de un copac, fie de un gard. Căuta cu privirea un scăunel, iar lipsa acestuia o aducea într-o disperare cumplită. Pe drum întâlnise doi netoţi, care, în loc să-i ofere ajutor sau cel puţin s-o întrebe cum se simte, au trecut indiferenţi pe alături, spunându-şi unul altuia: «Uite, de dimineaţă şi-a luat păhărelul».

Iată-aşa suntem noi, gândim urât despre oamenii pe care-i vedem pentru prima oară, îi lăsăm în voia sorţii şi nu facem nimic pentru a-i ajuta, apoi ne supărăm că nimeni nu ne-a ajutat pe noi când am avut nevoie, dar, poate, am avut şi noi «norocul» să întâlnim oameni alde noi, la fel de indiferenţi şi negativişti.

Biata femeie a ajuns la serviciu în mai bine de o oră. Într-o zi obişnuită ar fi avut nevoie de maximum 15 minute. Colegii au chemat imediat Salvarea, care se afla la mai puţin de 5 minute depărtare. Medicii «s-au grăbit», au venit exact în două ore. Cică, de vină este iarăşi drumul şi n-aveau maşini disponibile, deşi alţi colegi au văzut maşinile în curte. Era destul să te uiţi pe geam ca să le vezi cum stau în rând.

În replică, stimaţii medici le-au răspuns: «Ei, e ridicată puţin tensiunea. Nimic straşnic». Da, nimic straşnic. Tensiunea de 200/120, pentru medicii noştri, e doar «puţin ridicată». Omul nu se ţine pe picioare, dar «nimic straşnic». I-au administrat o injecţie şi nici măcar n-au rămas să vadă dacă va avea efect sau nu.

Chiar dacă de vină sunt drumurile proaste, maşinile încete şi nu mai ştiu cine sau ce, oricum, noi suntem cei care nu ne grăbim să venim în ajutor, noi suntem cei care mereu întârziem şi… dacă am întârziat, «NIMIC STRAŞNIC».

Olga Bulat