ALMU ZUBIPG OABNWPL WHRF
Într-o bună zi de octombrie, oamenii care au ieşit să-şi plimbe căţeii sau pur şi simplu să tragă un gât de aer curat în parcul din centru au descoperit că cineva a agăţat de crengile arborilor 13 lozinci albe şi lungi, pe care erau inscripţionate cu litere mari şi negre nişte slogane cu conţinut oarecum ciudat. Iată câteva dintre acestea: «Arta nu poate fi cucerită cu forţa şi nici cu înşelăciunea», «Artistul este rămăşiţa civilizaţiei, uneori e şi băligar», «Tremur deci din rărunchi, când pot să vă auresc», «Arta poluează mediul înconjurător», «Reţea», «Opera de artă este o urmă, o scoică a unei descoperiri», «Aici ar fi trebuit să fie sloganul meu», «Arta face realitatea imposibilă», «Arta înseamnă energie», titlul acestui articol se număra şi el printre inscripţiile agăţate de copacii vânjoşi din parc…
Lozinca, ca modalitate de exprimare, ni se asociază cu declaraţii politice sau, mai nou, publicitare. Dar comunicatele din parc n-au nimic de-a face cu aceste sfere. Totuşi, formatul joacă un anumit rol, căci cei care au ieşit în parc, inclusiv persoanele total neinteresate de arta contemporană, privesc îndelung pancartele, mai mult sau mai puţin miraţi, încearcă să le găsească o explicaţie, o interpretare proprie. Unii doar zâmbesc, alţii se supără, cineva îşi scoate un aparat de fotografiat şi încearcă să le fotografieze, iar încă cineva se gândeşte cum ar face să le sustragă…
În anii ’70, când în ţările blocului socialist s-a apelat din nou masiv la serviciul cenzorilor, un grup de artişti în frunte cu Leszek Przyjemski au lansat în Polonia galeria inexistentă – TAK (adică DA). De fapt, această lansare s-a redus la tipărirea în sute de exemplare a unui poster care anunţa deschiderea galeriei respective. Posterul a fost executat într-o manieră similară cu cea folosită la publicarea afişelor oficiale şi conţinea slogane de tipul: «Galera TAK dă încurajator din cap oricăror iniţiative artistice», «TAK virgulă TAK virgulă TAK virgulă TAK… », «Timpul îşi va face munca virgulă», «Virgulă de dragul dării din cap virgulă» etc. Proiectul era, de fapt, un apropo la adresa cenzurii. Tot în Polonia este bine cunoscută lozinca lui Andrzej Partuma «TĂCERE AVANGARDISTĂ», care a stat agăţată în centrul vechi al capitalei poloneze aproape o oră, până când a fost înlăturată de forţele de ordine. Posterul era adresat artiştilor care colaborau cu sistemul comunist de pe atunci sau care au decis să închidă ochii la fărădelegile acestuia, dar şi un strigăt curajos personal.
Artistul basarabean Pavel Brăila a semnat foarte recent o lucrare interesantă, în care a făcut apel la formatul lozincii. Lucrarea a fost executată în ajunul actualei crize financiare mondiale. Pe un fundal lung, roşu al unei pânze sunt brodate un şir de ieroglife chinezeşti de culoare galbenă. De am fi ştiut chinezeşte, am fi citit inscripţia: «Doamne, ajută America!».
Dar să revin la cele 13 lozinci din parc. Responsabil de agăţarea lor se face curatorul Grzegorz Borkowski, iar acţiunea se numeşte IDEI. Deşi fiece slogan aparţine câte unui artist nouăzecist – prima generaţie căreia cenzura nu i-a mai pus beţe în roate, lozincile nu sunt semnate, ca să nu reducă interpretarea lor la creaţia personală a fiecărui artist în parte. Nu-i voi numi nici eu aici. Fiecare comunicat e o idee – o manifestare a unui „eu”, căci doar împreună acestea făuresc un spaţiu pentru o discuţie, o potenţialitate de apariţie a unui „noi”. Borkowski sugerează că poate, în sfârşit, avem situaţia când ideile artiştilor ar putea funcţiona pe dinafara schemelor ideologice. Azi, când politica e guvernată de facto de un pragmatism miop, iar viziunile curajoase îi lipsesc cu desăvârşire, ideile artiştilor merită cu atât mai mult să fie luate în considerare.
Concomitent, este o ocazie de a medita dacă prezentarea pancartelor în parc le influenţează cumva sensul sau, mai curând, ele sunt cele care schimbă caracterul locului în care au fost plasate.
Teodor AJDER, psiholog
