Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: ZdG între bordel…

Alina Radu: ZdG între bordel şi poliţie

În utimele săptămâni descopăr noi mesaje care ar confirma, într-un fel, puterea extremă a unui ziar. E aproape amuzant, dacă nu ar fi foarte trist.

În luna iunie 2010, am scris un articol despre o reţea de trafic de fiinţe umane, în care 16 victime îi acuză pe doi bărbaţi din raionul Orhei, într-un proces judiciar care dura de circa doi ani. Pe cei doi bărbaţi acuzaţi nu i-am găsit, dar am discutat cu avocaţii, care, nu am înţeles bine de ce, mi-au răspuns cu supărare şi pe scurt.

După publicarea acestui articol a fost linişte, dacă e să ignorăm cele câteva ameninţări lansate pe www.zdg.md la adresa victimelor descrise în articol, dar şi a colaboratorilor redacţiei. „Ziarul o să aibă de plătit mult pentru că publică poveşti” – la asta se rezumă reacţiile anonime pe site.

În august 2010 am revenit cu al doilea articol din seria „Puşcăria din bordel”, în care am descris modul în care partenerii ciprioţi organizează comerţul cu fete şi modul în care sunt tratate victimele celor doi acuzaţi anterior. A urmat aceeaşi tăcere, pe fundalul unor ameninţări anonime mai active.

În septembrie echipa noastră de filmare a fost la Orhei, pentru a asista la o şedinţă judiciară pe acest caz. A doua zi am fost contactată de reprezentanţii MAI „pentru a mi se deschide dosar penal pentru că am lezat demnitatea şi onoarea” lui Victor Sorocovici, acuzat de trafic de fiinţe umane.

Reacţia m-a bulversat, pentru că în articolele cu pricina tocmai reprezentanţii MAI şi ai Procuraturii declară că cei doi sunt acuzaţi de trafic de fiinţe umane şi că Sorocovici a părăsit ilegal ţara. Am mers la poliţie, unde poliţista Doina Neaga mi-a spus că Sorocovici îi scrie SMS-uri din străinătate, şi că persoana vinovată sunt eu. Desigur că nu m-a contactat nimeni dintre avocaţii sau rudele persoanelor acuzate de trafic în acest context.

Reprezentanţii Serviciului Juridic de la CJI, dar şi alţi avocaţi parteneri ai ZdG ne-au asigurat că nu am încălcat legea prin scrierea acestor articole, de aceea am continuat. La începutul lunii octombrie am publicat un articol despre ceea ce li s-a întâmplat fetelor traficate în Dubai , care îl acuză tot pe Sorocovici.

Între timp, veneau mesaje tot mai multe şi mai frecvente de la victime. Aşa am aflat că unul dintre martorii pe acest caz a fost omorât în condiţii elucidate insuficient, o fată a fost returnată din Cipru în comă şi a doua zi a murit, iar o minoră de 13 ani a dispărut fără urmă şi familia nu ştie nimic despre ea. Tot aşa am aflat că Victor Sorocovici a fost condamnat anterior pentru trafic de fiinţe umane, dar a părăsit R. Moldova foarte simplu, în timp ce era acuzat pe un al doilea dosar. Iar Igor Spânu, cu doar câteva zile înainte de sentinţă, fusese antrenat într-un accident rutier, în care două persoane au decedat. Unele reuşeam să le verific şi să le public, altele nu – erau deja prea multe detalii pe un singur caz.

Cu câteva zile înainte de şedinţa finală, am primit un mesaj de la Victor Sorocovici. Nu mai părea supărat pe mine, nu mai cerea cercetare penală împotriva mea. Din contra. „Vin cu rugămintea la d-voastră să scoatem adevărul din dosarul acesta fantastic, căci în justiţie nu mai am încredere.” Am discutat cu Victor prin Skype şi a acceptat să înregistrez dialogul şi să îl folosesc în presă.

La 27 decembrie am mers la Orhei cu echipa de filmare pentru şedinţa finală. După lungi ore de deliberări, judecătorul l-a condamnat pe Victor Sorocovici la 10 ani de detenţie, iar pe Igor Spânu la 7 ani, acesta fiind reţinut de poliţie chiar din sala de judecată. Imediat după şedinţă s-au apropiat de mine victimele, dar şi alte rude ale lor, declarând că, dacă nu era echipa de filmare – nu era nimeni condamnat, nici arestat. Tot atunci, s-a năpustit asupra mea, în lacrimi, o rudă apropiată a lui Spânu, acuzându-mă că nu îmi dau seama ce fac şi că sunt principalul vinovat al acestui arest. Peste o vreme, au sunat la redacţie alte rude ale lui Igor Spânu, acuzându-ne de suferinţa cauzată familiei, copiilor etc.

Două întrebări mă frământă de atunci. Dacă rudele condamnatului cred cu adevărat că presa e criminal de importantă în acest caz, de ce nu ne-au contactat niciodată din iunie până în decembrie, sau chiar şi mai devreme? Şi de ce tot ele nu cred că poliţia, procuratura, justiţia ar fi muncit pentru această condamnare?  La întrebarea a doua vreau să răspund tot eu, pe îndelete, data viitoare.

Alina Radu,
alina.radu@zdg.md