Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Tandaliza în faţa…

Alina Radu: Tandaliza în faţa Kremlinului

Disputele despre participarea reprezentanţilor R.Moldova la parada militară de pe Piaţa Roşie ne-au împărţit din nou în pro şi contra.

Ultima dată când am trecut prin faţa Kremlinului de la Moscova, am primit o explicaţie de la o cecenă despre provenienţa acestei denumiri. Nu departe de intrarea în Kremlin, există o rampă veche. Mi s-a explicat că este un eșafod, de la înălţimea căruia, în secolele trecute, se dădeau reprezentaţii publice la tema justiţiei. Incomozii regimurilor erau decapitaţi pe acest eşafod, sângele curgea de pe rampă la vale şi caldarâmul devenea roşu.

Acest detaliu nu are nimic în comun cu Ziua Biruinţei, marcată de URSS. Dar, ca întotdeauna, de când mă ţin minte, Ziua Biruinţei venea de la Moscova spre Moldova cu paradă şi însemne militare pe străzi şi cu profunde dileme şi discuţii interioare în casele cetățenilor.

Prima sărbătoare de 9 mai mi s-a întâmplat cu câteva zeci de ani în urmă, la grădiniţă. Aveam vreo trei ani şi mă ţin minte repetând până la răguşeală cântece  de război în limba rusă. Toate erau în limba rusă şi eram într-un sat absolut românesc, din descendenți români. Desigur, nu aveam nicio idée despre ce cântam noi, atunci, la 3 ani, dar o făceam cu însufleţire, ca să o bucurăm pe Ana Georghievna, educatoarea, româncă şi ea.

Fredonez şi acum în minte refrenurile acelor cântece: „Tandaliizaaa rekoyzaaa sferkali agni”. De fapt, mai târziu, mult mai târziu, peste ani, când am învăţat limba rusă, am aflat că cele două cuvinte din mintea mea „tandaliza rekoyza” înseamnă de fapt tocmai cinci cuvinte şi jumate în limba lui Brejnev: „Tam v dali, za rekoi, zasverkali ogni” (Din rusă: Colo, în depărtare, peste râu, străluceau lumini (focuri de armă, n.r.). Urma „kamsamol skaiaserţa prabita” (Din rusă: Inima de comsomolist a fost străpunsă).

Sărbătoarea de 9 mai mi-a rămas în memorie de atunci ca ceva neînțeles-neexplicat care trebuie jucat obligatoriu, cântând războaie care ne-au nenorocit, serbând victorii care ne-au subjugat. Asta era în public, iar seara, revenind în familie, aflam altceva.

La grădiniţă mă ducea bunelul Dumitru. Născut în ziua revoluţiei bolşevice din 1917, la momentul celui de-al doilea război mondial bunelul era tocmai bun de dus pe prima linie a frontului. Român cu acte în regulă, a fost înrolat cu forţa în Armata Sovietică şi plasat pe linia de foc. A reuşit să scape viu şi a revenit la războiul vieţii de acasă: 8 copii care trebuiau crescuţi după ce statul sovietic le-a luat tot ce moşteniseră de la părinţi.

Sărbătoarea de 9 mai în satul copilăriei mele era o actorie. Ziua ni se înroşeau ochii strigând „Tandaliza” şi alte cântece despre Armata Roşie, iar seara reveneam în braţele bunicului, care nu mi-a spus niciodată nimic despre gloria Moscovei. Chiar dacă, din inerţie, mai fredonam prin casă „rekoiza”, bunelul îmi povestea de livezile de nuci şi de viile de coarnă pe care le-a avut din tată-n fiu şi pe care i le-a luat kolhozul instaurat după ”marea victorie” şi i le-a distrus. Bunica Alexandra făcea borş cu urzici şi îngâna şi ea un cântec cu subiect militar, unul pe care îl ştiu pe de rost pentru că i-am înţeles orice cuvânt: „De unde vii tu oare, mândre căpitane?”.

Mai târziu, mult mai târziu, am aflat că prin casa buneilor mei, pe care o aveau de la părinţii lor, au trecut soldaţii ruşi. Atunci, bunica, ca orice femeie tânără ce li se pomenea în cale ”eliberatorilor”, a trăit o mare dramă. Unii soldaţi ruşi înţelegeau că eliberarea teritoriilor începe cu violarea femeilor. Bunica a fost nevoită să se ascundă în pod, trimiţând în fața soldaților  copiii mai răsăriți, cu o poală de ouă, rostind tot ce ştiau atunci pe ruseşte: „Na iaiţa, na iaiţa”. Soldaţii au luat ouăle, au împuşcat scroafa, au prăjit-o, au mâncat-o, şi pentru că nu au dat de bunica, au mers să „biruie” la alte case. Piaţa Roşie nu crede lacrimilor.

Alina Radu, 
alinaradu.zdg@gmail.com