Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Procurorul ONG-ist

Alina Radu: Procurorul ONG-ist

Prin 2007 nici nu visam la 2013. Nu puteam ajunge cu gândul atât de departe. Prin 2008 ne întrebam doar dacă am putea visa la un 2009, adică la vreo schimbare survenită după alegeri. Dar, chiar dacă visam că va fi un altfel de 2009, nu ni l-am putut imagina aşa cum a fost în realitate. Cu atât mai mult nu ne-am imaginat că aşa vor fi anii 2010—2013.

În 2007—2008, în calitate de reporteri la un ziar de investigaţii, comunicam mult cu Corneliu Gurin. Era expert juridic la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei şi noi aveam mereu nevoie de opinia unor jurişti buni care să califice răspunderea juridică a autorităţilor pentru cazurile de corupţie. Răsfoiesc paginile ZdG din 2008 şi dau de această opinie a lui Corneliu Gurin în numărul din 6 noiembrie 2008, ca răspuns la întrebarea: De ce oamenilor le este frică să vorbească despre corupţie? “O soluţie ar fi ca autorităţile să demonstreze că fac ceva prin rezolvarea unor cazuri răsunătoare. Or, anul trecut, din peste 500 de cazuri intentate, nu a fost nici o condamnare cu privarea de libertate sau confiscarea averii. Totul se reduce la intentarea dosarelor, cercetări, arătări la televizor, amenzi sau achitări”.

Deci, în 2007 au fost 500 de cauze penale intentate pe cazuri de corupţie. Cam atâtea şi în 2008. Şi în anii următori. În 2012 era cât pe ce să se împlinească visul lui Corneliu Gurin şi al cititorilor Ziarului de Gardă. Scandalul “Pădurea Domnească” tocmai era “un caz răsunător”, care urma să finalizeze cu condamnarea unor persoane importante. Cazul răsunător a răsunat timp de mai multe săptămâni, dar apoi i s-a luat piuitul. Chiar dacă în aceeaşi perioadă a devenit Procuror General Corneliu Gurin.

Înţeleg, sistemul este atât de înglodat, are fundamentul atât de putred, încât e greu să arăţi din primul semestru că e posibil. Înţeleg că presa e nerăbdătoare cu toţi cetăţenii de rând şi că graba strică treaba. Înţeleg că ar trebui să fim mai indulgenţi cu “ai noştri”, pentru că, de cum suntem critici cu noua pleiadă de ONG-işti ajunşi după 2009 în birouri de stat, înţeleg de ce suntem deseori, noi, cei de la Ziarul de Gardă, afiliaţi comuniştilor, deoarece “numai comuniştii ne critică şi voi”.

Ceea ce nu pot înţelege este cum ONG-iştii pot uita de societatea civilă în momentul în care ajung să activeze în instituţii publice. Mai ales ONG-iştii care au suferit din cauza abuzurilor comuniste. Marţi, într-o discuţie cu reprezentanţii societăţii civile, aflu că mai mulţi şi-ar dori să comunice cu Procurorul General pe probleme ce ţin de drepturile omului, combaterea corupţiei, dar şi reforma Procuraturii din Moldova, dar nu au acces la şef. Unii au spus chiar că, deja de o lună, au expediat o scrisoare oficială, prin care solicită un dialog şi, pe parcursul unei luni întregi, nu au primit măcar un răspuns, fie afirmativ sau negativ.

Nu cred că Procurorul General trebuie să stea la uşa instituţiei şi să aştepte de mai vrea cineva să vorbească cu el la vreo temă oarecare. Dar un procuror care provine din mediul societăţii civile ştie ce mult contează întâlnirile deschise şi comunicarea liberă cu părţile sănătoase ale societăţii civile, care ar putea contribui mult la mişcarea talaghirului reformei din loc. Nu cred că nu sunt posibile briefing-uri săptămânale, conferinţe de presă bilunare, brainstorming-uri lunare care să dea dovadă de deschidere, transparenţă, interes pentru reforme.

Desigur, în cadrul acestor conferinţe e nevoie să spui ceva. Să spui ce se întâmplă cu Pădurea Domnească, cu 7 aprilie, cu dosarele marilor corupţi. Vine summitul de la Vilnius şi Procuratura Generală, alături de alte instituţii de stat, trebuie să dea un răspuns clar despre calitatea anchetelor şi a justiţiei. Noi credem că suntem în 2013 pe bune, nu în 2008. Noi vrem să vedem reforma prin “cazurile răsunătoare” finalizate, de care vorbea Corneliu Gurin în 2008.