Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Poporul cu limbă…

Alina Radu: Poporul cu limbă fără nume

În actele oficiale emise în R. Moldova, toate limbile au câte o singură denumire: rusă, găgăuză, ucraineană, bulgară, ebraică, romă. Fiecare dintre aceste limbi e numită cu titlul poporului său, confirmat ştiinţific. Numai limba majorităţii e denumită în câteva feluri: de stat, moldovenească, băştinaşă, locală, indigenă. Foarte rar această limbă e numită limba română. De ce într-un stat, timp de 20 de ani, fiecare minoritate are dreptul sfânt să îşi numească limba după criterii ştiinţifice şi etnice, fără să le fie mutilată identitatea prin “limba veneticilor”, “limba alolingvilor”, “limba rusofililor”? Pentru că fiecare etnie are dreptul constituţional la identitate. De ce majoritatea nu are acest drept? Pentru că a avut conducători care au avut o frică neînvinsă de limba rusă.

În ultimele săptămâni mi-au ajuns în mâini câteva rapoarte cu privire la situaţia democraţiei în R. Moldova, pregătite pentru a fi prezentate în faţa comunităţii internaţionale. Multe lucruri interesante şi necesare există în aceste rapoarte, desigur că foarte credibile. Apreciez şi faptul că aceste documente, odată ajunse în birourile politice de la Bruxelles, Strasbourg, Geneva, vor informa şi contribui la elaborarea unor soluţii pentru necazurile democraţiei de la Chişinău.  Dar, un element mă pune în gardă. Aceste rapoarte abundă în termeni de genul “limba de stat”, “limba băştinaşilor”, “limba moldovenească”, “limba majorităţii conlocuitoare”, alături de “limbile ucraineană, găgăuză, bulgară, poloneză, ebraică, germană”. De parcă “limba română” ar însemna o înjurătură.

În unul dintre aceste documente aflu că “În anul 2009, 25% din populaţie o constituiau reprezentanţi ai etniilor minoritare, dintre care 8% – ucraineni, 6% – ruşi, 4% – găgăuzi, 2% – bulgari”.  Din 25% dintre reprezentanţii acestor etnii – tocmai 11% susţin că limba lor maternă este rusa, atunci când ruşii etnici sunt doar 6%.  Sunt date foarte serioase. Învăţământul şcolar pentru minorităţile din R. Moldova se efectuează în limba rusă, deşi legislaţia prevede posibilitatea studierii în limba maternă cu obligaţia studierii limbii naţionale, adică a celei române.

Acum, elevii din UTA Găgăuzia au semnalat din nou problema dificultăţii studierii limbii române. Şi rapoartele în cauză arată că minorităţile nu au încă posibilitatea de a face uz de dreptul de a cunoaşte limba română, decât studiind-o în şcolile cu predare în limba rusă, cel puţin ca a treia, dacă nu a cincea, limbă de studiu pentru aceşti copii. Actualmente doar 374 de copii învaţă în limba ucraineană ca limbă de instruire, ceea ce constituie 0,06% din toţi copiii ucraineni. 171 de copii învaţă parţial în limba bulgară, ceea ce constituie 0,02% din total.  Deci, doar 0,08 % din cei 25% de copii reprezentând minorităţile din R. Moldova studiază româna ca pe o a doua limbă, ceilalţi – ajung la română doar după limba rusă, fiind forţaţi în paralel să renunţe la limba lor maternă.

Din alt raport, care va fi lansat de curând la Geneva, aflu că reţeaua instituţiilor de învăţământ preuniversitar din republică include 280 de instituţii cu predare în limba rusă şi nicio şcoală cu predare în oricare alte limbi egale în drepturi.

„În Republica Moldova s-au format 3 modele de studiere a limbilor minorităţilor naţionale în sistemul învăţământului preuniversitar:

1. şcoli şi licee cu studiere în limba rusă;

2. şcoli cu studiere în limba rusă, în care ca obiect de studiu se învaţă limbile ucraineană, găgăuză, bulgară, poloneză, ebraică, germană;

3. instituţii de învăţământ experimentale, în care limbile minorităţilor naţionale sunt utilizate în calitate de limbă de instruire: limba ucraineană – în două şcoli, limba bulgară –o şcoală.”

Deci, 3 modele de studiere: în limba rusă, în limba rusă cu limba maternă, în limba maternă, dar fără română. Asta avem şi încă ceva. Rapoarte în care scrie “Accesul minorităţilor naţionale la informaţia oficială este asigurat – legile, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii Constituţionale şi Curţii de Conturi şi altele se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în limba de stat şi limba rusă”.

De ce aşteptăm ca reprezentanţii minorităţilor naţionale să vorbească limba română, dacă după 20 de ani această limbă nu este denumită ca atare în actele naţionale? De ce ar respecta-o alolingvii, dacă Guvernele de la Chişinău nu au arătat voinţă politică să instituie un sistem în care o limbă poate fi studiată, vorbită, dar şi denumită adecvat? De ce toate limbile minorităţilor din Moldova au nume, numai româna – nu? Pentru că se numeşte româna? Dacă “limba română” s-ar numi “limba rusă”, statutul, starea şi perspectiva vorbitorilor ei ar fi altfel.

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md