Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Poliţistul cu adidaşi…

Alina Radu: Poliţistul cu adidaşi albi se autodenunţă?

Pe un perete din biroul nostru sunt 11 fotografii. Nişte oameni în civil lovesc cu picioarele şi cu pumnii alţi oameni în civil. În fiecare zi vin pe la noi ţărani sau profesori, oficiali din Guvern (foarte rar, dar uneori intră pentru vreun interviu), ambasadori străini (mai des decât oficialii din Guvern), jurnalişti din întreaga lume. Cu toţii tresar când dau cu ochii de aceste imagini şi întreabă: “De ce aceşti oameni bat cu picioarele alţi oameni?”.

Fotografiile au fost făcute într-o miercuri. Miercuri-seara noi nu prea mergem la evenimente, căci avem de terminat articolele adunate peste săptămână, avem de ajustat macheta ca să reuşim la tipografie. Dar în seara ceea de miercuri am ieşit tocmai patru reporteri în stradă, deşi nu aveam niciun minut în plus şi niciun reporter în plus. Era miercuri, 8 aprilie 2009.

În seara aceea, eu şi Aneta Grosu, cu care am văzut în 20 de ani de cooperare jurnalistică parcă tot ce se putea de văzut, ne-am pomenit într-o stare nouă: am văzut din geamul Casei Presei cum nişte oameni lovesc pe alţii cu capul de granitul de pe treptele Palatului Naţional şi ne-am surprins strigând cât puteam: “Nu trageţi!”, “Nu loviţi!”. Strigătele noastre se loveau şi ele de granitul treptelor, iar oamenii ceia continuau să lovească. Unul avea adidaşi albi (avem foto).

Era miercuri-seară, dar am lăsat tipografia să ne aştepte şi am ieşit pe rând tocmai patru, iar ceilalţi s-au apucat să sune la Poliţia condusă de Gheorghe Papuc, la Procuratura condusă de Gurbulea, la Centrul pentru drepturile omului condus de Anatolie Munteanu.

Cei care băteau s-au retras în spatele Guvernului, continuând să lovească (sunt în imagini), în timp ce maşini cu numere de Floreşti (sunt în imagini) sau taxiuri de ocazie încărcau persoanele bătute (sunt în imagini) şi le duceau cine ştie unde. La spectacolul de groază asistau doi medici cu mâinile în buzunare (sunt în imagini), care mi-au spus că ei apără poliţiştii, nu oamenii.

Colegele mele cu aparatul de luat vederi i-au deranjat pe oamenii care băteau. În scurt timp una dintre ele s-a pomenit cu mâinile sucite, alta a fost lovită cu bastonul în coaste. Alergam cu legitimaţiile reportericeşti în mână în acest carnagiu, ne legitimam şi tot întrebam: cine sunt şi de ce bat oamenii? Zâmbeau sarcastic (sunt imagini) şi încărcau mai departe oamenii colectaţi de pe străzi în maşini (sunt în imagini).

Nu am cunoscut pe nimeni atunci nici eu, nici colegii mei, dar am învăţat un lucru pe care nu l-am văzut anterior în cei 20 de ani de jurnalism: oamenii pot fi înşfăcaţi lângă clădirea Guvernului, trăsniţi cu capul de granit, apoi –  urcaţi în maşini necunoscute şi duşi undeva. Ni se părea incredibil, de aceea am chemat şi colegii de la Jurnal TV. Imaginile video de atunci există.

Pentru că nimeni nu s-a prezentat, nu am ştiut cum îi cheamă, ce funcţii au, eram într-o dificultate. Colegii noştri care au sunat-o pe Ala Meleca, purtătoarea de cuvânt a lui Gheorghe Papuc, nu au aflat nimic decât: “Nimeni nu e arestat, nu sunt angajaţi ai poliţiei acolo”. Am publicat pur şi simplu fotografiile (inclusiv pe cea a omului cu adidaşi albi) în ziar şi pe pagina web. A doua zi, cititorii au rupt telefoanele şi e-mail-urile, adăugând nume după nume într-o listă tristă. Unii identificau victimele ca pe apropiaţii lor, alţii –  pe cei care băteau şi sechestrau oameni. Iată doar un portret descris de ei: “Acela cu “telneaşka” cu guler alb şi cu scurtă de blug, cu adidaşi albi cu dungi gri este Saachian, şeful Poliţiei Criminale de la Comisariatul General de Poliţie” (un asemenea portret, în acţiune, este în vreo 100 de imagini).
Ceea ce s-a întâmplat în 2009 mă duce deseori cu gândul la ceea ce s-a întâmplat în 1989, 1992, şi chiar în 1940. E ceva care leagă crimele comise în aceste perioade – impunitatea.

Mai ţineţi minte că Igor Smirnov a fost arestat cândva? Timp de 20 de ani există şi un dosar penal pe numele lui. Dar Igor Smirnov nu a răspuns pentru nimic. La fel cum nu a răspuns pentru nimic nimeni din anturajul său. La fel cum nu au fost pedepsiţi cei care au ordonat ca Smirnov să nu fie pedepsit. La fel cum nu sunt pedepsiţi procurorii, poliţiştii, miniştrii care au ştiut cine sunt şi ce fac criminalii, dar i-au ascuns. La fel cum nu a răspuns nimeni pentru moartea lui Boboc, Ţâbuleac şi Ţapu, pentru tinerii ieşiţi din poliţie cu oasele rupte, pentru fetele bătute şi duse la sute de kilometri de casă. Nu mai zic nimic de politicienii care şi-au plătit clonele sau de judecătorii în “raslabon”.

Uneori, am impresia că există două sisteme paralele –  un sistem de ochii lumii, cu Guvern, ministere şi declaraţii oficiale, şi un sistem ascuns, în care călăii sunt promovaţi, ocrotiţi, ba li se plătesc şi pensii şi indemnizaţii, ca să poată să îşi pună încălţări şi gulere albe. Oare cât ar costa, oare cât ar vrea vreunul dintre ei pentru autodenunţ?

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md