Alina Radu: Politica, femeile şi homosexualii
Marţi a fost 8 Martie, zi marcată cu roşu în calendarul civil moldovenesc. Prin bucătăriile private s-au făcut pârjoale şi s-a băut şampanie, în faţa Primăriei şi a Parlamentului – câte un micuţ protest cu cratiţe. În bucătăriile politice – linişte, toţi sărbătoareau în altă parte.
Deşi „8 Martie” a împlinit marţi exact o sută de ani, esenţa acestei zile nu a ajuns în Moldova nici până acum. Dacă e să priveşti dintr-o parte, se pare că Guvernul R. Moldova a oferit tuturor cetăţenilor o zi (de data aceasta – 4 zile) pentru ca bărbaţii să le spună femeilor câte de frumoase şi sexuale sunt şi ca fiecare, după posibilităţi, să le dăruiască flori şi cadouri, iar femeia – să răsplătească cadoul cu pârjoale şi răcituri, încărcând masa ziua întreagă (de data aceasta – 4 zile). E atât de frumos ca bărbaţii să ofere complimente şi cadouri femeilor iubite, e atât de familial ca acestea să facă răcituri pentru cei dragi, dar de ce numai o zi? Nu are rost să dăm aici aprecieri vieţii private a celor peste un milion de femei din R. Moldova, care au aşteptat şi poate au şi primit surprize de la cei peste un milion de bărbaţi care au mai rămas între Prut şi Nistru.
Dar 8 Martie e, de fapt, o zi a manifestărilor sociale. E o zi când toţi bărbaţii şi femeile din R. Moldova ar fi trebuit să ceară de la clasa politică a R. Moldova răspunsuri la întrebări simple: „De ce mai sunt omorâte femeile în bătăi?”, „De ce poliţia nu intervine când femeile sunt bătute de soţi?”, „De ce fetele minore sunt abuzate sexual?”, „De ce fiicele sunt violate de propriii taţi?”, „De ce tinerele din Moldova ajung cu sutele în bordeluri străine?”, „De ce salariile şi pensiile femeilor din R. Moldova sunt mai mici decât ale bărbaţilor?”, „De ce femeile, care muncesc tot atât de mult de rând cu bărbaţii, câştigă mai puţin?”, „De ce nu sunt grădiniţe suficiente?”, „De ce în universităţi avem 60% fete, iar în Guvern – o singură ministră?”, „De ce pe listele partidelor politice nu găsim tinerele cu studii la Harvard?”, „De ce tinerele care au absolvit cu excelenţă Harvardul, Oxfordul, Duke, Yale, Sorbona şi alte universităţi cu renume nu îşi găsesc de lucru în R. Moldova?”, „De ce?”.
8 Martie ar fi trebuit să fie o zi în care societatea civilă, care reprezintă puţinele milioane de bărbaţi şi femei existenţi în R. Moldova, să adreseze aceste întrebări în direct politicienilor. 8 Martie e ziua când aceşti politicieni ar fi trebuit să ţină uşile deschise pentru militanţii pentru drepturile femeilor cu răspunsuri deja pregătite la unele dintre întrebările de mai sus.
La 8 Martie Parlamentul de la Chişinău a fost închis. Şi Guvernul . Şi alte instituţii. La 8 Martie am deschis pagina web a Parlamentului – niciun stres din partea conducerii legislativului cu privire la drepturile femeii. Şi pe pagina web a Guvernului era zi de odihnă sau zi de sărbătoare, sau ambele în una. A lucrat doar salvarea, trezilca şi sectoarele de poliţie – spre seară au avut de furcă cu oamenii care au sărbătorit. Dar vorba nu e despre ei.
Şi multe organizaţii neguvernamentale au avut zi de odihnă. Câteva au ieşit în stradă cu cratiţe în faţa câtorva instituţii de stat, sensibilizând populaţia, dar fără să aibă cui adresa aceste întrebări. E adevărat că poate nu are sens să ieşi în stradă şi să strigi o problemă dacă ştii că nimeni nu te aude. Dar sunt situaţii în care nu mai poţi tăcea, când, chiar dacă ştii că nu te mai ascultă nimeni, îţi strigi păsul în public.
De câteva ori pe an, în atenţia publică ies câteva organizaţii cu mesaj „Pro Familia”, care de curând s-au întrunit chiar într-o organizaţie numită Alianţa pentru Salvarea Familiei. Aceste organizaţii devin vizibile şi militante doar de 1—2 ori pe an, când la Chişinău se anunţă vreun eveniment cu homosexuali: vreo paradă, vreun flash-mob cu săruturi în public, vreo depunere de flori.
Despre organizaţiile care promovează drepturile homosexualilor am să mă exprim într-un text aparte, acum însă pun problema familiilor heterosexuale şi a femeilor din aceste familii. Vreau să remarc că nu ţintesc într-o organizaţie anume, pentru că sunt destul de multe şi diverse, dar dintr-o parte se pare că liderii acestor organizaţii consideră că unica problemă a familiilor în R. Moldova sunt homosexualii.
Am vizitat rând pe rând paginile web ale acestor organizaţii şi am întâlnit, în fond, campanii anti-gay. Respect libertatea oricui de a se exprima pe orice temă, în orice zi. Dar dacă e despre familie, de ce nu a fost vizibilă nicio campanie despre creşterea ratei divorţurilor? Dar aceasta creşte cu adevărat. De ce nu avem nicio campanie privind numeroasele şi enorm de traumatizantele cazuri de incest familial? De ce nu avem campanii despre fetiţele minore care, prin viol, ajung să nască copii de la taţi, unchi, fraţi, verişori? De ce nu avem campanii despre mamele care sunt nevoite să lase copiii la orfelinat şi să plece în străinătate să îngrijească de alţii? De ce nu se fac campanii la uşile spitalelor când mor femeile în timpul travaliului? Dar când pentru tratarea sterilităţii li se cer bani? Dar atunci când sunt alungate de soţi sau parteneri fiind însărcinate? Dar atunci când soţii beau şi o bat pe mama în faţa copiilor? Dar atunci când familii bune încearcă să adopte copii şi nu reuşesc? Dar atunci când femeile, din cauza problemelor de familie, fac avorturi? Ah da, am găsit pe site-ul unei asemenea organizaţii creştine o invitaţie la o dezbatere cu privire la dauna avorturilor. Intrarea costa 50 de lei. Pentru restul problemelor – nici întruniri de 5 bani nu s-au făcut. Poate că nu sunt importante pentru familie?
Alina Radu, alina.radu@zdg.md
