Alina Radu: (Nu) mai avem nevoie de tineri

Pensionarii din poliţie, procuratură, armată, SIS, Parlament, ex-KGB, toate cabinetele de miniştri au răsuflat uşuraţi. Pensiile privilegiate nu au fost anulate. Totul rămâne în vigoare, la 45 de ani elitarii Moldovei primesc în continuare pensii şi salarii.

Dar  mai există o lege, care îi va priva, totuşi, de aceste pensii. Legea e nescrisă încă, dar este formulată deja. E vorba de legitatea demografică. Cei care trebuie să înceapă a plăti contribuţii la stat peste 10 ani sunt elevii de azi. Cine sunt ei? Unde sunt ei? Unde ar putea munci ei ca să ne plătească contribuţiile pentru pensii?

Ştiam că satele sunt depopulate, dar când mi-a spus maică-mea deunăzi că în satul meu natal sunt vreo 5 copii în clasa întâi, mi s-a strâns inima. Depopularea e atât de aproape, e atât de reală, muşcă atât de puternic din numărul elevilor înscrişi în cataloage în fiecare an. Nu este prea elocvent să comparăm starea satelor din Moldova cu efectele unui tsunami, dar de fapt, dacă comprimăm ultimul deceniu la o zi – acesta ar fi efectul vizibil – , satele au dispărut, cu zecile, copiii – cu sutele, maturii – cu miile, ca suflaţi de vânt. Sunt sate în care nu mai are sens să existe grădiniţe, servicii medicale, nici şcoli, nici oficii poştale. Nici chiar magazine. Nimic nu mai e profitabil, nici chiar rentabil, nici logic –  pentru o mână de oameni săraci nu are sens să deschizi magazinul.

Să admitem că cei care mai sunt – vor munci totuşi, spre binele ţării, al lor propriu, al patronului şi, cel mai important – spre binele pensionarilor. Mă tem, însă, că piaţa muncii e tot ca după o furtună, doar pe ici-colea mai vezi vreo întreprindere care funcţionează, dar şi acolo se folosesc de microscop ca să îşi vadă cifra de afaceri şi profitul.

Actualmente R. Moldova are înscrişi în registre peste un milion de tineri (între 15 şi 30 de ani). O treime dintre ei sunt încadraţi la studii (de la liceu până la universitate), iar 700000 nu mai studiază nimic, au încheiat sau au abandonat relaţia cu cartea. Nu are sens să spunem că mulţi dintre cei care au părăsit studiile au făcut-o şi din cauză că nu aveau cu ce îşi plăti facultatea, sau părinţii nu mai puteau acoperi nici studiile liceale sau vocaţionale.

Să vedem unde pot munci astăzi sau mâine cei 700000 de tineri. Doar 22% dintre tineri şi-au găsit un loc de muncă imediat după terminarea studiilor în R.Moldova. Alte 5% dintre tineri au avut un loc de muncă la care au lucrat mai puţin de 3 luni. Cea mai mare parte a tinerilor (57%), însă, a trecut prin faza de şomaj, căutând activ primul loc de muncă. Aproximativ 5% dintre tineri, înainte de a găsi un loc semnificativ de muncă în ţară, au lucrat un timp peste hotare. Ceilalţi tineri (vreo 10%), din diferite motive, nu au căutat activ de lucru. Toate aceste date sunt prezentate de către Biroul Naţional de Statistică.

Matematica e simplă: mai puţin de o pătrime dintre tineri au avut şanse şi au ştiut cum să găsească şansa de a munci, ceilalţi – nu au ştiut, nu au putut, nu au găsit, nu au obţinut. Este sănătos sistemul care vrea pensii de 100%, dar oferă de lucru numai pentru 22%? E bolnav, e vicios, e inutil şi nu merită şi nici nu va putea primi pensii.

Ştiu că există foarte mulţi critici care spun că tineretul de azi este leneş, lipsit de iniţiativă, lipsit de calificare, de abilităţi, de cunoştinţe. Dar cei circa un milion de tineri, aşa cum sunt, sunt de fapt unica avere şi speranţă a R. Moldova. Ori îi modelăm ca să corespundă nevoilor şi intereselor cetăţenilor şi statului, ori le spunem franc că nu avem nevoie de ei şi că sunt liberi să plece.

Am auzit mulţi conducători de firme blamând tinerii care vin să se angajeze, de regulă ei au două pretenţii majore: doresc bani mulţi din prima zi şi nu au abilităţi ale profesiei înscrise în diplomă. Chiar şi noi la redacţie am discutat deseori problema facultăţilor de jurnalism, care după 4 ani de studii ne oferă jurnalişti care nu au scris niciodată nicio ştire. Dar nici aici nu consider că tinerii ar fi de vină.

Jumătate dintre ei au părinţii plecaţi peste hotare. Numai cel care nu s-a despărţit vreo dată de propriul copil nu va înţelege cât e de sfâşietor dorul şi cât de mult vrei să acoperi acest dor cu colete trimise acasă şi cu bani. Aceşti copii au primit bani pentru studii, spre deosebire de cei care au părinţii şomeri acasă – care nu au primit bani pentru studii. Dar banii le-au oferit doar locuri în aule universitare şi straie de la Mexx, nu şi abilităţi. Ah da, ei mai au şi o deprindere: pentru orice problemă plăteşte mama de la Italia sau tata de la Moscova.

Desigur că salariul la primul loc de muncă oferit unui tânăr ieşit de pe băncile facultăţii nu poate fi mai mare de 1-2 mii de lei. Este posibil pentru un tânăr care a trăit toată studenţia cu câte 5-8000 de lei lunar, „din banii de la Italia”, să vrea să se obosească acum pentru 1500 de lei?

Universităţile din Moldova pregătesc, în mare parte, hibrizi cu diplome de studii, ignorând cumva o misiune foarte importantă. Cea de orientare profesională şi de viaţă. La fel şi şcolile vocaţionale. La fel şi liceele, la fel şi gimnaziile, şcolile primare şi grădiniţele. Copiii noştri ştiu mai multe despre cosmos şi despre scandalurile din Parlament decât despre ceea ce avem nevoie: deprinderea de a munci, în fiecare zi, în interesul propriu şi al societăţii.

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md