Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Duşmanii ZdG

Alina Radu: Duşmanii ZdG

Marţi, în biroul ZdG a fost cald. Chiar zăduf. De întrebări, răspunsuri, îndoieli, tăceri, lămuriri. Nu am să dezvălui numele persoanei de la care ne-am înfierbântat, am să spun doar că e o persoană cu funcţie publică importantă. Care ne cunoaşte de mult. De când există ZdG, şi de care credea de bine până joia trecută. Ba chiar şi de atunci nu are pretenţii. Într-un final, l-am întrebat la ce ziare se abonează. A răspuns franc, şi a fost unul dintre puţinele momente în care l-am crezut pe cuvânt: NICIUNUL.

Nu e nimic de condamnat. Nimeni nu e obligat să se aboneze la ziare, dacă nu e obligat cumva de vreun partid politic sau de vreun şef de la vreo instituţie de stat. Abonarea ziarelor e o libertate, poate cea mai mare libertate posibilă. Dar libertăţile uitate, ignorate, neuzate sunt ca şi inexistente, sau poate ca nişte nelibertăţi.

Funcţionarul de marţi, pentru care eram calificaţi ca “duşmanul nr. 1”, a ieşit din biroul ZdG cu o foaie în mână. Un abonament la ZdG pentru un an de zile. Fără niciun angajament să ne iubim sau să ne urâm reciproc.

Ieri, miercuri, ne-a sunat dl Petrovici de la Trinca, Edineţ. E unul dintre sutele de cititori care ne-au contactat în ultima săptămână în legătură cu cazul caselor demnitarilor şi al integrităţii acestora.  Ne-a vorbit despre un “uşcerb” de 67 de milioane de lei cauzat statului de un conflict de interese la Edineţ şi despre multe altele despre care e nevoie să scriem. Apoi am vorbit despre abonare. Ne-a spus că oamenii sunt dezamăgiţi de inacţiunile autorităţilor şi de lipsa de răspuns a acestora la cazurile semnalate în presă, dar că un ziar ajută foarte mult, mai ales în sate, unde oamenii văd doar concerte, festive sau politice, la televizor.

Tot ieri ne-a contactat R., un bun cititor al ZdG, care ne-a informat că pe data de 13 noiembrie organizează la institutia sa o zi pentru abonare la ziare şi că ne aşteaptă. Lui R. nu-i trebuie abonament la ZdG. El citeşte ziarul on-line. Dar anul trecut şi-a abonat părinţii, care au fost foarte mulţumiţi, şi anul acesta vrea să facă 2 cadouri pentru un an întreg: părinţilor şi socrilor. Între timp, şi colegii lui, care citesc ziarul pe Internet, vor abona ZdG la 13 noiembrie pentru părinţi, pentru prima învăţătoare, pentru unchi sau verişori de la ţară, care nu au acces la Internet. Sau care au acces la reţeaua virtuală, dar ţin cu tot dinadinsul să aibă un ziar tipărit în casă. Colega noastră va merge în instituţia lor şi va avea grijă ca abonamentele să ajungă la destinaţie.

În anul trecut un membru al Guvernului a făcut şi el nişte abonamente la ZdG pentru părinţii săi, dar şi pentru alte persoane dragi din sat. Pentru că şi el citeşte ziarul pe Internet, dar crede că la sate oamenii au nevoie încă de ziare tipărite. Mare i-a fost surprinderea să primească pe parcursul anului apeluri “de acasă” şi să fie întrebat de ce e criticat tocmai în ziarul la care a făcut abonamente. Dar am înţeles că nu a retras abonamentele.

Tot ieri, am avut o discuţie cu nişte persoane din comunitatea internaţională despre duşmanii Ziarului de Gardă şi ai jurnalismului de investigaţie. Ne-au întrebat de presiunile care se fac, inclusiv din lumea politică. Dacă nu treceam prin “purgatoriul” presiunilor din perioada comunistă, poate că ne miram mai tare de presiunile AIE din ultimii ani. Oricum ne mirăm, dar supravieţuim. Acum, duşmanul cel mai mare al ZdG e altcineva – e un public afectat de indiferenţă. Care nu mai abonează nimic, pentru că “viaţa poate fi trăită şi fără ziare”. Este foarte adevărat. Dar nu credem că viaţa poate fi trăită fără participare, fără să te gândeşti la faptul că R. Moldova, ca stat, are nevoie de media sănătoasă, inclusiv de ziare tipărite, că nu toţi pot citi ziare pe Internet, şi că poţi proceda ca R. – să faci un abonament pentru cei care au nevoie, pentru susţinerea unui ziar.

Am avut o săptămână grea, în fond. Şi nişte ani grei în ultimul timp. Dar nu am renunţat pentru nicio clipă la jurnalismul de investigaţie în interes public, la anchete despre corupţie, spălări de bani etc. Nu pentru noi, pentru că noi n-avem alte beneficii din asta decât bucuria de a informa oamenii. Fii duşmanul unei societăţi indiferente şi încurajează abonarea. Mai sunt doar câteva săptămâni.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md