Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Curtea Constituţională şi…

Alina Radu: Curtea Constituţională şi necuratul

Pe data de 13 iulie, angajaţii Curţii Constituţionale (CC) au plecat, spun ei, la Mănăstirea Hâncu. Plecarea a avut loc dis-de-dimineaţă, căci cu o zi înainte munciseră din greu, sub presiune, la pregătirea pronunţării hotărârii de anulare a decretului despre condamnarea atrocităţilor Puterii Sovietice.

La Mănăstirea Hâncu, angajaţii Curţii s-au atins pe rând de icoane, de alte obiecte sfinte şi, neapărat, de părticelele din moaştele celor 12 Apostoli împreună cu hitonul Domnului, şi de părticica de moaşte ale Fericitei Maicii Matrona de la Moscova.

Fiind la mănăstire, evlavioşii CC au aflat că, în luna septembrie a anului 1949, Mănăstirea Hâncu a fost închisă după ce activase fără întrerupere din 1678, timp de aproape 300 de ani. Tot acolo ei au aflat că „în perioada anilor ’60 – ’80 ai secolului trecut, pe teritoriul complexului monastic Hâncu, Ministerul Sănătăţii al RSS Moldoveneşti a construit Sanatoriul de boli pulmonare „Codrii”. În acest timp, Biserica de vară a fost transformată în club de distracţii pentru studenţi, iar biserica de iarnă – în depozit, au fost dezgropate mormintele călugărilor înmormântaţi pe teritoriul mănăstirii, au fost furate lucruri de preţ, în- deosebi toate crucile preoţilor”.

Angajaţilor CC li se sfâşiau inimile să audă aşa ceva şi să afle cum au fost toate distruse şi pângărite timp de 43 de ani de comunism la această mănăstire multpătimită. Aşa au căzut de comun acord că Puterea Sovietică a comis crime şi că aceste crime trebuie condamnate, acum sau niciodată.

Apoi, „curtenii” şi-au luat rămas bun de la cele sfinte şi s-au retras. Plini de energetica sfintelor daruri, la ieşire, colectivului CC îi veneau tot gânduri luminate: de la mănăstirea Hâncu până la zonele inundate e o azvârlitură de băţ! Ce frumos ar fi ca, în această zi liberă, cu sufletul luminat, să meargă şi ei să dea o mână de ajutor la fortificarea digurilor. Toţi membrii grupului aveau haine pentru picnic, perfect potrivite şi pentru o clacă. Nici cheltuieli suplimentare nu ar fi suportat, căci maşinile erau de serviciu şi rezervoarele pline cu benzină.

Apoi, un alt gând, încă mai luminat, a atins capetele colectivului CC tocmai dezlipite de moaştele apostolilor: şi-au zis să meargă chiar acum la Chişinău şi să pledeze pentru adevăr în numele lui Dumnezeu. Ei au decis să se alăture protestatarilor din faţa CC şi să spună clar că au avut şi ei bunei deportaţi de comunişti, că au cunoscut şi ei preoţi omorâţi de sovietici, că au văzut biserici şi mănăstiri închise şi pângărite prin ordinele criminale ale URSS.

Maşinile cu anticomuniştii CC au luat-o spre Chişinău, cu viteză, pe traseul liber, ca să ajungă mai repede să îşi facă auzită vocea plină de evlavie. Nu se mai ştie când şi cum s-a decis, totuşi, să oprească doar pentru o clipă în codrii răcoroşi, ca să mai reflecteze, în liniştea clorofilei mustinde, la Puterea Divină, apoi la Adevăr, la Justiţie, la Istorie, la Verticalitate, la împăcarea cu sine.

Nu se mai ştie cum, cineva a ieşit din maşină cu o sticluţă cu apă, apoi cineva a zis de un strop de „sângele Domnului”, apoi o bucaţică de pâine cu sare. În scurt timp, mesele au fost întinse, îngrelate cu carne, vinuri şi alte bunătăţi. Apoi s-a dat muzica tare, s-au încins hore, s-a mai turnat iar în pahare.

Apoi a apărut presa. „Constituţionaliştii” s-au întrecut în minciună, falsuri, pidosnicii şi ură. Mănăstirea din ei ajunsese departe. Undeva, sub glodul frământat de sinistraţi.

Alina Radu,
alinaradu.zdg@gmail.com