Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Covorul roşu din…

Alina Radu: Covorul roşu din Parlament

Atunci când la Palatul Republicii se desfăşoară şedinţele Parlamentului R. Moldova, la parterul clădirii este aşternut un covor lung, roşu, care se întinde de la garderobă, prin hol, până pe scările din afară. Covorul trece prin uşa centrală, unde stă un poliţist “de formă”. Prin părţi, mai sunt câteva uşi,  fără covor, dar pragurile acestora nu sunt prea bătătorite, căci deputaţii nu prea încurcă uşile, ei păşesc exact cum îi duce covorul roşu.

Vinerea trecută am fost invitată la o întrunire naţională a ONG-urilor, care, printr-o coincidenţă ,s-a desfăşurat tot la Palatul Republicii, într-o sală alăturată celei în care şedeau parlamentarii. Nu am pretins să intru pe uşa centrală, am intrat pe cea laterală, unde mi-a fost verificată geanta şi buzunarele. Eram împreună cu Hendrik van Setten, un gazetar din Olanda cu experienţă de 40 de ani. Şi el a trecut prin detectorul de metale şi prin purgatoriul de nume. Surpriza, însă, ne-a trăsnit la ieşire. Discutând despre starea naţiunii, câţiva ONG-işti şi jurnalişti ne-am pomenit păşind pe ţolul persan spre ieşirea din Palat.

„Sunteţi de la ONG?!” ne-a întrebat poliţistul care stătea “de formă” la capătul covorului roşu. Am răspuns afirmativ, cu un fel de mândrie chiar, pentru că pe alocuri îmi pare statutul de jurnalist şi de ONG-ist mai onorabil decât cel de politician. Replica care a urmat răspunsului nostru afirmativ m-a dat pe spate, iar pe dl Hendrik, cu toată experienţa lui de semicentenar, l-a dat chiar peste cap. “Daţi-vă de pe covor, treceţi în dreapta!” a fost strigătul profesional al poliţistului. Ne-am ferit aproape electrizaţi, afară de van Setten, care a încremenit pe covor, pentru că a înţeles că ceva nu e corect, dar nu a înţeles ce anume.

În anii comunismului am avut deseori misiuni ingrate de a traduce prostii auzite prin instituţii publice – unor experţi străini. După 2009 am crezut că am scăpat măcar de această misiune ruşinoasă. Dar vinerea trecută a trebuit să îi spun olandezului că nu are voie să păşească pe acest covor, pentru că … clădirea şi covorul sunt bunuri publice, iar ONG-ul care ne-a invitat la acest eveniment a plătit pentru chiria acestei săli, cu acces la scări şi la uşi – din bani donaţi de organizaţii externe (o mică parte din aceşti bani se pare că provin chiar din Olanda, dar probabil că nu acoperă costul a 7 paşi pe ţolul roşu). Traduceam şi explicam oaspetelui olandez mobilul replicii poliţieneşti şi mă tot uitam prin părţi, sperând în taină că va trece pe covor preşedintele sau vicepreşedintele Parlamentului, c u suita de bodyguarzi, sau ex-preşedintele comunist cu fiul său politician, sau cineva dintre deputaţi, cu numele căruia să-i pot justifica oaspetelui străin izgonirea de pe covor. Nu era nimeni.

Acest text nu e despre cele 80 de secunde pe care le-am petrecut, din greşeală, vineri pe covorul roşu din Parlament. Acest text este despre lepădarea de comunism, de principiile şi valorile vechiului sistem, despre schimbarea care nu s-a întâmplat până la capăt. Covorul roşu din acest palat e un simbol, e simbolul căii aşternute cu moale pe care ajung noii aleşi, după care – parcă ar fi vrăjiţi, conformându-se statutului de oameni serviţi de stat şi nu invers.

Nu generalizez, sunt sigură că există câţiva parlamentari care o fi evitând să calce pe covorul roşu pentru că nu au încălţări mai noi, sau nu li s-a uscat pe tălpi glodul satelor din care provin. Dar nu se vede o echipă, una de democraţi, care să se unească într-o alianţă pro-eruopeană, şi care să manifeste prin fapte, nu prin declaraţii, că nu mai e nevoie de covoare cu statut special, la fel cum nu e nevoie de policlinica şi spitalul aleşilor poporului, la fel cum nu e nevoie de bariere speciale la intrarea pe strada unor aleşi, la fel cum nu ar trebui ca businessul de stat să fie împărţit între câţiva dintre mai-marii zilei, care sunt de fapt, conform legii, egali cu orice cetăţean al acestui stat.  Preşul de la Palat e, într-un fel, un test, care arată că mulţi politicieni încă mai merg la Parlament doar ca să calce pe roşu.

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md