Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Cine (se) naşte…

Alina Radu: Cine (se) naşte în Moldova

Zilele trecute am avut o discuţie hilară şi dramatică cu colegii de la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. În căutarea unor subiecte care să releve situaţia demografică actuală, câţiva dintre ei au mers într-un sat dintre cele care mor, unde nu se mai naşte nimeni de ani de zile, iar cei câţiva locuitori rămaşi au un singur drum: se petrec pe rând, unii pe alţii, la cimitir.

Reporterii au revenit din satul aflat pe moarte cu o veste minunată: după ce în ultimii 3 ani nu a fost înregistrat niciun nou-născut, iată că în acest an s-a născut un prunc, care creşte, la sânul mamei, în casa părintească, în satul natal. Deci satul poate regenera, această familie poate va mai naşte copii, alţi tineri din sat poate vor crea familii şi vor aduce prunci pe lume!

Adevărul, însă, e altul. Unica tânără din sat se pare că a fost vândută în Turcia, acolo, din abuzuri, s-ar fi născut un prunc, tânăra a revenit în casa mamei sale, unde nu o aştepta nimeni şi nimic cu un copil în braţe. În casă nu este curent electric, nu există un minimum financiar pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării copilului. În sat nu există niciun loc de muncă, nici grădiniţă, nici şcoală, nici magazin, nici primărie, nici medic, nici poliţist, doar câteva case, mai mult de jumătate – pustii.

Pe lângă toate, vecinii, care ar fi trebuit să se bucure că se aude şi în satul lor un gângurit de prunc, sunt de-a dreptul tulburaţi de vizitele unui cetăţean turc, care, chipurile, vine la tânăra mămică în calitate de tată, dar de fapt trece prin coteţele şi beciurile vecinilor pe timp de noapte. În acelaşi timp, cică, la uşa tinerei mămici îşi dau bătăi nocturne bărbaţii din sat, care nu-şi pot struni hormonii însinguraţi.

Ne-am pus cu toţii întrebări: acest prunc e o bucurie? Are nevoie cineva în R. Moldova de acest copil? De familia lui, constând dintr-o mamă abuzată, un emigrant turc şi o bunică şomeră? Are cineva nevoie de acest sat? Îi pasă cuiva că ei există?

Tabloul acestei localităţi mi se pare că reprezintă un minitablou al întregii Moldove. Când ni se pare că se naşte ceva bun în această ţară, vreo idee, vreo iniţiativă, vreun lider, vreun guvern, dacă privim mai atent – e ca pruncul perfect din sărăcia lucie, e ca o lingură de miere într-un butoi de dohot (nu invers). În ultima săptămână pe la redacţie au venit mai mulţi oameni, care ne-au povestit cum încearcă să facă ceva în R. Moldova. Încearcă în fiecare zi, şi tot zilnic sunt înfrânţi de sistem.

Când îi ascultăm, avem două stări. Pe de o parte, o stare profundă de admiraţie pentru oamenii care, în condiţii inegale, au încercat să facă ceva, să creeze, să construiască, să se dedice nu doar din interes personal, ci pentru o mai bună R. Moldova. Pe de altă parte, după dialogurile cu ei rămânem cu  frământări grele, care ne cad pe suflet ca nişte pietre de moară şi pe care le cărăm, zile în şir, după plecarea lor din redacţie. Şi repetăm întrebările lor: credeţi că se va schimba ceva? Credeţi că vom reuşi ceva? Credeţi că degrabă?

Primul semn psihologic că omul trece printr-o criză este modul în care vorbeşte. Oamenii intră în redacţie şi, când prind un reporter, se aşază şi povestesc îndelung, ore în şir, cu voce tare, adăugând plicuri grase cu scrisori scrise îndelung. Apoi revin cu apeluri telefonice, ca să adauge îndelung alte detalii la problema lor.

Ce minunaţi sunt oamenii care decid să spună, să nu mai tacă, să lupte deschis, şi cât de puţin reuşim noi să îi ajutăm. Marţi, vorbind cu Stela Surchicean, mama lui Ilie Cazac, admiram curajul şi energia ei maternă fără de sfârşit. „Mă tem, pentru că sunt ameninţată, dar e copilul meu, şi merg în fiecare zi la Tiraspol, ca să cer din nou eliberarea lui.” Este atât de decisă în tot ce face, încât fricile nu au sens, dar cine o aude cu adevărat? Cine are nevoie de ea? Dar de fiul ei?

Ieri, a trecut pe la redacţie Artur Nercaş, un tânăr care se află acum într-o aprigă luptă cu sistemul. Scrisorile pe care le-a adresat în majoritatea instanţelor din R. Moldova îi dau de înţeles că lupta e ca şi pierdută, dar el insistă. De ce? Pentru că s-a născut într-o familie de pedagogi cu anumite valori, pentru că într-o zi părinţii lui au plecat în străinătate să muncească, ca să îi asigure un trai mai bun în Moldova, pentru că recent tatăl său s-a întors obosit de străinătate, pentru că Artur şi-a creat o familie şi are un copil, pe care vrea să îl crească acasă. Are cineva nevoie de familia lui Artur? Dar de efortul lui? Vrea cineva să audă cu adevărat despre cazurile de corupţie pe care le semnalează? Noi le vom prezenta în unul dintre numerele următoare.

Astăzi, la 21.45, la TVM, în cadrul programului „Reporter de Gardă” prezentăm istoria tinerilor care au trecut de nenumărate ori Prutul înot ca să plece. Sunt nişte tineri frumoşi, copii ai unor părinţi blajini, care recunosc că au încercat întâi aici să muncească, să clădească, să creeze. Nu a avut nimeni nevoie de ei, de aceea au sărit în Prut. Cei care au ajuns dincolo nu mai vor să revină. Fără ei, Moldova seamănă tot mai mult cu satul în care singurul copil e născut din abuz şi e condamnat la sărăcie în singurătate.

Şi ca să închei pe o notă pozitivă: astăzi unii dintre ei şi noi încă mai suntem în Moldova.

Alina Radu,
alina.radu@zdg.md