Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Când trebuia demis…

Alina Radu: Când trebuia demis Vladimir?

Vladimir are identitate dublă. Are două nume de familie diferite. Şi e urmărit de poliţia a două state. Şi e acuzat de crime grave. În acelaşi timp, e un înalt demnitar şi trăieşte din bani publici. Dar bieţii plătitori de taxe nu pot face nimic, iar Vladimir nu mai poate fi oprit. Vladimir trebuia oprit cu 20 de ani în urmă, acum e prea târziu.

S-a născut în februarie 1951 în oraşul Novosibirsk, a făcut dreptul, apoi Şcoala Superioară de Miliţie a URSS. Membru al Partidului Comunist, a ajuns să lucreze în cadrul organelor interne din Riga, pe timpul uniunii sovietice. Acolo nu s-a manifestat din cel mai profesionist punct de vedere, comiţând multiple abuzuri în serviciu.

A încălcat de multe ori poziţia sa de miliţian sovietic descălecat la Riga, fapte confirmate în dosarul personal al structurilor letone de interne: a luat de nenumărate ori bani pentru „operaţiuni speciale” şi i-a consumat în interes personal, fără să prezinte niciun fel de explicaţii sau declarând că banii i-au fost furaţi.  A făcut abuz de actele destinate pentru operaţiuni speciale tot în interes personal. În 1974 a existat şi o decizie de a-l demite pentru discreditarea instituţiei.

Nu a fost demis, dintr-o loialitate greşită, şi iată ce s-a întâmplat. A continuat să facă abuz de bani publici fără să-i returneze. Când nu mai putea „mulge” instituţia, împrumuta de la colegi, rude, prieteni – uitând să întoarcă sumele luate. Adevărul e că aceste sume de bani nu erau folosite în interese nobile.

Divorţase de prima soţie şi s-a separat de cei doi copii. A primit apartament de stat, unde a făcut concubinaj cu Irina Stepanovna Kuniţkaia, dar şi cu agenta „Vanda”, consumând cu ele banii destinaţi agenţilor „Miledi”, „Anita” şi „Ivanova”. Cazul lui se putea termina rău, dacă nu intervenea un eveniment istoric.

A venit anul 1991, când Letonia, înaintea altor republici sovietice, s-a grăbit să îşi făurească şi să îşi declare independenţa. În aceste condiţii, colonelul KGB Vladimir Antiufeev a fost de mare folos Moscovei pentru acumulare de informaţii depsre „naţionaliştii” letoni, participând la diverse operaţiuni subversive împotriva populaţiei băştinaşe şi susţinând pe cât s-a putut puciştii de la Moscova.

În 1992 Moscova a găsit un nou loc pentru activitatea subversivă a KGB-istului Antiufeev. Ajuns la Tiraspol, şi-a luat un nume nou. Acum e tot Vladimir, dar deja e Şevţov. În scurt timp, a demonstrat Moscovei că e demn de noua slujbă. În CV-ul lui e înscris cu bold „contribuţia la arestarea membrilor Grupului Ilaşcu”.

Iată că sunt 19 ani de când acesta s-a instalt în fotoliul de ministru al securităţii transnistrene şi îşi poartă pseudo-victoriile cu mândrie. El ştie că este anunţat în urmărire generală în Letonia, şi – abia de câţiva ani, în R. Moldova. Ştie că şi statele UE au declarat interdicţie de călătorie. Dar are câteva identităţi, câteva paşapoarte, câteva cetăţenii, se poate descurca.

Antiufeev-Şevţov trebuia oprit de mult, încă de la primele abuzuri, de la primele furturi de bani publici şi încălcare a normelor de etică în Letonia. Sau, poate în baza gafei letone, Antiufeev ar fi trebuit oprit în 1992 în R. Moldova. Nu s-a dorit, nu a fost oprit. De atunci, alţi Vladimiri s-au înscăunat în fotoliul fărădelegilor în Transnistria, dar şi pe celălalt mal. La Chişinău, mai mulţi Vladimiri cu şi fără de Dumnezeu s-au hrănit din banii, răbdarea şi tăcerea cetăţenilor R. Moldova.

Acum, un alt personaj obscur, cu diverse identităţi şi cu un CV mincinos, s-a instalat comod în scaun de stat. Va fi oprit? Va fi ţinut?

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md