Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Bacul - lecţia…

Alina Radu: Bacul – lecţia corupţiei

Stimate Leonid Bujor, poate ştiţi, poate presupuneţi doar, poate aţi văzut, poate aţi simţit, poate nu mai vreţi să ştiţi, poate nu mai ştiţi ce să faceţi, poate vreţi să faceţi, dar nu mai reuşiţi, poate aţi făcut tot ce aţi putut împotriva corupţiei şi bătăii de joc de examenele de bacalaureat, dar bătaia de joc de bacalaureat s-a produs cu succes şi în anul acesta, conform tradiţiei octanuale anterioare a sistemului comunist de educaţie.

Vă redau doar câteva scurte întâmplări din iunie 2010, care au fost folosite la pătrat şi la cub, în progresie aritmetică, din şcoală în şcoală, din director în director, din părinte în învăţătoare, din învăţătoare în telefon, din telefon în portmoneu, din portmoneu – la Valea Morilor, la Antalia etc.

Deci, în acest an, în una dintre şcoli, directorul a fost „uns” cumsecade, într-o sală stăteau elevii supuşi examenului, în altele – grupuşoare de „experţi”, care îndeplineau în grabă, dar cu precizie testele şi le transmiteau copiilor ai căror părinţi „ungeau experţii”.

În altă parte, părinţii „ungători” au invitat acasă câte 1—2 „experţi”, care au realizat lucrarea, după care părintele lua lucrarea şi „unsoarea” şi o ducea drept la şcoală.

Într-o şcoală un poliţist, în uniformă poliţienească, a intrat ca om al legii ce este şi a comis o faptă bună pentru copilul său – i-a dat foaia cu testul gata rezolvat.

Nu mai zicem nimic de părinţii care au putut da copilului câte 3 telefoane mobile – dacă unul era confiscat, se suna la altul. Nu mai zicem de puzderia de învăţători şi părinţi care stăteau prin automobilele parcate în jurul centrelor de BAC, de unde transmiteau non-stop mesaje video, audio, în scris, de tipar, de mână, de suflet, de gândire, de BAC.

A doua zi, copiii „unşilor” au primit câte o veste bună. Altă lume „unsuroasă” de la direcţiile raionale i-a informat deja că au luat note maxime şi că locurile lor, la buget, în universităţi sunt ca şi asigurate.

În fond, de ce să negăm, BAC-ul financiar 2010 a fost un succes. În aceste condiţii de criză, când bieţii pedagogi mai degrabă văd zorii comunismului decât salarii decente, au reuşit şi ei să pună mâna pe un ban în plus. Directorii, de asemenea, şi-au rezolvat un şir de probleme financiare, şi toate acestea fără ca bugetul public să fi fost afectat.

Azi de dimineaţă a început ultimul examen de BAC. Aseară, când scriam aceste rânduri, am discutat cu cineva la telefon. Mi s-a spus că, dacă am nevoie să cunosc testul de BAC cu 7 ore înainte de a intra la examen, totul e posibil, dar costă 80 de euro.

Parcă mi-a fost jale de banii redacţiei. Dar tare vroiam să facem această „cumpărătură”, ca să punem pe site-ul ZdG de azi-noapte ultimul examen, cu rezolvare, cu itemi, cu note chiar.

Ştiţi de ce? Să se simtă măcar o dată toţi copiii egali. Să aibă acces gratuit la soluţiile vieţii nu doar copiii „unşilor”, ci toţi. Şi atunci, când toţi vor avea 10 pe linie la BAC, să îşi pună întreg sistemul de învăţământ întrebarea: „Nu a venit oare timpul să anulăm examenul de BAC?”.

Domnule ministru al Educaţiei, într-o ţară atât de spurcată de corupţie, lecţia „unsului” e prima în orar la şcoală. Unii o asimilează imediat, dar unii, sau poate mulţi, vor să înveţe pe bune, şi chiar învaţă, şi primesc 10, 9 sau 8 pe bune. Şi la BAC, primesc 8 sau 7, dar pe bune. Astfel, rămân în afara facultăţii, în afara şanselor, în afara statului, pentru că la BAC locurile de frunte sunt ocupate de unşi. Şi asta doar pentru că nu au învăţat nimic din lecţia corupţiei.

Alina Radu,
alinaradu.zdg@gmail.com