Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Allah şi cozonacii

Alina Radu: Allah şi cozonacii

Tot gurmandul din Moldova ştie ce este un kebab, la fel cum ştie ce e o pizza sau un hot-dog. Numai că nu oricine poate să servească în Moldova, alături de pizza italiană şi hamburgerul american – un kebab. Cu câţiva ani în urmă, Vladimir Voronin a declarat localurile cu kebab drept afaceri islamice în Moldova sa ortodoxă şi toate localurile în care se prepara acest produs au fost închise.

Îmi pare bine că Voronin nu a aflat, prin vreo cercetare asiduă, că sarmalele noastre moldoveneşti, ca şi cele româneşti şi balcanice, s-au numit cândva „sarmi” şi sunt un produs culinar de origine turcă, adică – sarmalele ne vin cumva de la musulmani. Dacă afla liderul comunist de asta, cred că le interzicea prin decret prezidenţial găluşcăreselor să culeagă frunză de vie, ca nu cumva să se turcească prin bucătărie.

La 6 mai, în legătură cu Ziua Europei, desfăşurată la Chişinău cu suportul tuturor ambasadelor europene aflate în Moldova, în Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a servit kebab! Da, kebab islamic, alături de tortellini catolice şi de cârnăciori protestanţi. În câteva ore, ortodocşii din Moldova, aflaţi în vizită de informare în PMAN, au nimicit toate bucatele, indiferent de originea istorică şi religioasă a acestora.

Mă bucur că, de Ziua Europei, diversitatea, inclusiv cea gastronomică, a fost acceptată. Şi asta nu doar pentru că Voronin nu mai conduce acest stat. În Moldova mai există forţe care sunt împotriva însemnelor popoarelor de la care provine kebabul, sarmalele, nemaivorbind de cunoscuta maţa evreiască. Aceste forţe exclud posibilitatea existenţei legale în R. Moldova a altor culte, decât cel ortodox de expresie rusă. Dar de Ziua Europei ortodocşii nu au protestat.

Din cauza protestelor preoţeşti, Mitropolia Basarabiei a ajuns la CEDO, menora evreiască a fost deturnată cu furie publică, iar musulmanii, alături de toate cultele mai mici decât cel al Bisericii conduse de la Moscova, sunt numiţi  „svalka cultelor” din Moldova. Anume o asemenea declaraţie a fost lansată public zilele trecute de către un preot ortodox, împrejmuit de un grup de tineri care consideră că reprezintă 98% din populaţia republicii.

Mă îndoiesc, totuşi, că 98% dintre cetăţenii rămaşi în Moldova (numiţi ortodocşi în baza ultimului recensământ) sunt de acord cu faptul că oamenii care cred pe bune în divinitatea familiilor din care provin sunt „gunoiştea credinţei”. Mă îndoiesc, de asemenea, că un preot ortodox are binecuvântarea ierarhică pentru a utiliza asemenea expresii şi are dreptul în faţa lui Dumnezeu să emită judecăţi administrative, prin care ar califica cine are dreptul să fie înregistrat şi să existe legal într-un stat, şi cine nu.

Migraţia, un mare necaz al ultimului deceniu, ne-a împrăştiat cetăţenii peste tot în lume. I-am găsit personal în Kenya, Maroc, Turcia şi în alte state cu populaţie preponderent musulmană. Dar nu pot să zic nimic rău de bunăvoinţa şi ospitalitatea cu care am fost tratată de către populaţia băştinaşă, fie şi de religie musulmană, în aceste ţări. Şi m-ar înspăimânta să văd manifestări antimoldoveneşti şi antiortodoxe în Israel, ca răspuns la distrugerea menorei la Chişinău, sau la Istanbul sau Baku, ca răspuns la protestele bisericeşti antimusulmane organizate recent.

Cunosc copii la Chişinău care s-au născut în familii mixte ortodoxo-musulmane. Sunt normali, merg la şcoală, fac sport, comunică. Ei sunt copiii noştri, apăruţi pe lume, probabil, cu aprobarea lui Hristos şi Allah. După această etichetare, de „gunoiştea şi cancerul societăţii moldoveneşti”, ce vor crede ei despre părinţii lor? Că le sunt ilegali? Îşi vor mai respecta familiile lor? Cum vor fi ei priviţi la şcoală, de către copiii care studiază religia şi ştiu că cuvântul preotului e ca o lege? Vor fi trimişi la „svalka”? Sper că nu.

Personal, în copilărie, am fost tăvălită din plin la „svalka anticreştină”. Părinţii mei şi-au sfinţit casa într-o noapte adâncă, pe furiş, cu preot adus de altundeva. Nu am închis un ochi în noaptea ceea, nu doar pentru că vroiam să înţeleg sensul unui procedeu religios văzut pentru prima dată, dar şi pentru că nu puteam consuma interdicţia „Să nu spui la şcoală, să nu spui nimănui că am sfinţit casa”.

M-am temut ani în şir să recunosc că în casa noastră au fost desenate cruci cu untdelemn deasupra uşilor.  M-am temut ani în şir să nu se afle că mama mea, care avea o funcţie publică, cocea în nopţile dinspre Paşti cozonaci. N-am spus nimănui, şi probabil nu s-a aflat acest lucru, dar Partidul Comunist tot a bănuit ceva, a găsit ceva în neregulă în viaţa familiei noastre şi a concediat-o pe maică-mea din funcţia ei, care nu era una de partid.

După groaza de persecutare şi excludere pe care am avut-o în copilărie, atunci când familia mea se putea identifica cu cultul ortodox doar pe furiş, nu vreau să urăsc, să urmăresc, să denunţ nicio fiinţă religioasă. Şi ştiu că în Moldova vor exista budişti sau musulmani chiar şi în taină. După ce am reuşit să coacem cozonaci la miez de noapte doar cu lumânarea, ştiu că evreii îşi vor coace maţa în orice condiţii, la fel cum musulmanii îşi vor face kebab.

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md