Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alegeri sau revoluţie de catifea?

Alegeri sau revoluţie de catifea?

Deşi campania electorală a intrat pe ultima sută de metri, ea nu a devenit nici mai liberă şi nici mai corectă. Era şi de aşteptat. Opoziţia trebuia să fie conştientă din start că comuniştii nu acceptă democraţia decât ca şansă de venire la putere, nu şi ca una de plecare.

Campania electorală continuă în maniera în care a început. Opoziţia (mai puţin cea colorată) face declaraţii, protestează, acuză şi cere guvernării să se conformeze regulilor democratice de joc electoral. În răspuns, comuniştii, cu aceeaşi consecvenţă cu care au început campania, exploatează resurse administrative şi mediatice, truchează listele electorale, corupe electoratul, îşi denigrează oponenţii, îi marginalizează, îi intimidează, îi şantajează. Cel puţin aşa arată concurenţa liberă şi corectă pe piaţa electorală-2009.

Finalitatea campaniei, judecând după dinamica evoluţiilor din scena electorală, ar putea fi fatală: fraudarea votului din 5 aprilie în favoarea PCRM. O „surpriză” de ultimă oră, în acest sens, este şi scorul, în fond trucat, al barometrului de opinie, lansat de IPP – instituţia care de mai multă vreme dă de bănuit că ar fi, mai degrabă, o structură de manipulare a opiniei publice decât ceea ce are pus în titulatură. Dincolo de interpretări, însă, una rămâne cert: „maşina electorală” a PCRM e în căutarea soluţiilor de acoperire a votului „decis” din 5 aprilie. Surprizele vor urma. SIS are pentru asta, cu siguranţă, suficiente scenarii.

Listele electorale rămân o adâncă gaură neagră în aceste alegeri. Iată de ce pare mai mult decât suspect jocul MDI şi CEC, „de-a listele”, cu surplusul de 150 mii de alegători, în raport cu localele-2007. Asta se întâmplă în condiţiile în care, în 2008, mortalitatea a fost de trei ori mai mare decât natalitatea. La fel de curios pare şi faptul că cea mai mare echipă de observatori străini la alegeri vine din CSI. Greu de crezut că rolul lor se va limita doar la simpla observare. Nu ştim cu exactitate ce ocupaţii au şi vor avea ei în noaptea de 4 spre 5 aprilie, dar cuvântul lor va fi, cu siguranţă, unul greu atunci când ar fi pusă la îndoială legitimitatea alegerilor. În cazul în care partidele şi societatea civilă nu vor coopera în asigurarea secţiilor de votare cu membri de comisii şi observatori credibili, s-ar putea ca monitorii OSCE la alegeri să nu insiste prea tare, la final, asupra altor opinii decât cele exprimate de CSI-şti. Şi atunci?

Săptămâna aceasta, opoziţia a luat-o iar cu declaraţiile, conferinţele de presă şi alte lamentaţii electorale. Şi? Dacă comuniştii rămân surzi şi muţi, la ce bun aceleaşi acţiuni zilnic? Să vadă lumea? Să audă Europa? Se pare că opoziţia a intrat într-un impas tactic şi întârzie să-şi revadă strategiile electorale. Păcat. Comuniştii ar trebui să simtă puterea opoziţiei. Dacă, desigur, opoziţia vrea acest lucru.

Pe durata ultimei săptămâni, PD a făcut două declaraţii-apel: de solidarizare a partidelor în verificarea listelor electorale şi alta, preluată ulterior de liberali, de configurare a unei viitoare alianţe post-electorale, până la 5 aprilie. Sunt două iniţiative politice serioase, dar fără o a treia acestea contează prea puţin. Mă refer la nevoia unei declaraţii comune, care ar face clar (şi nu din 6 aprilie) comportamentul opoziţiei în cazul fraudării alegerilor şi eliminării sale din viitorul cadru de guvernare. Acest lucru contează pentru toţi. Comuniştii ar avea de ales, în acest caz, între un scrutin liber şi o eventuală revoluţie „de catifea”. Să ne amintim de precedentul-2005, când Iu. Roşca angajase încă la început de campanie Piaţa Marii Adunări Naţionale şi avertizase guvernarea că, în cazul în care vor fi fraudate alegerile, acestea nu vor fi recunoscute, PPCD va exprima vot de blam guvernării, iar din noaptea alegerilor vor porni protestele. Lucrurile au evoluat, ulterior, altfel decât se anunţase, dar nu asta contează aici, ci viziunea pragmatică asupra unei finalităţi, care ar trebui intuită şi anticipată.

Petru GROZAVU