Alegeri sau revoluţie de catifea?

Deşi campania electorală a intrat pe ultima sută de metri, ea nu a devenit nici mai liberă şi nici mai corectă. Era şi de aşteptat. Opoziţia trebuia să fie conştientă din start că comuniştii nu acceptă democraţia decât ca şansă de venire la putere, nu şi ca una de plecare.

Campania electorală continuă în maniera în care a început. Opoziţia (mai puţin cea colorată) face declaraţii, protestează, acuză şi cere guvernării să se conformeze regulilor democratice de joc electoral. În răspuns, comuniştii, cu aceeaşi consecvenţă cu care au început campania, exploatează resurse administrative şi mediatice, truchează listele electorale, corupe electoratul, îşi denigrează oponenţii, îi marginalizează, îi intimidează, îi şantajează. Cel puţin aşa arată concurenţa liberă şi corectă pe piaţa electorală-2009.

Finalitatea campaniei, judecând după dinamica evoluţiilor din scena electorală, ar putea fi fatală: fraudarea votului din 5 aprilie în favoarea PCRM. O “surpriză” de ultimă oră, în acest sens, este şi scorul, în fond trucat, al barometrului de opinie, lansat de IPP – instituţia care de mai multă vreme dă de bănuit că ar fi, mai degrabă, o structură de manipulare a opiniei publice decât ceea ce are pus în titulatură. Dincolo de interpretări, însă, una rămâne cert: “maşina electorală” a PCRM e în căutarea soluţiilor de acoperire a votului “decis” din 5 aprilie. Surprizele vor urma. SIS are pentru asta, cu siguranţă, suficiente scenarii.

Listele electorale rămân o adâncă gaură neagră în aceste alegeri. Iată de ce pare mai mult decât suspect jocul MDI şi CEC, “de-a listele”, cu surplusul de 150 mii de alegători, în raport cu localele-2007. Asta se întâmplă în condiţiile în care, în 2008, mortalitatea a fost de trei ori mai mare decât natalitatea. La fel de curios pare şi faptul că cea mai mare echipă de observatori străini la alegeri vine din CSI. Greu de crezut că rolul lor se va limita doar la simpla observare. Nu ştim cu exactitate ce ocupaţii au şi vor avea ei în noaptea de 4 spre 5 aprilie, dar cuvântul lor va fi, cu siguranţă, unul greu atunci când ar fi pusă la îndoială legitimitatea alegerilor. În cazul în care partidele şi societatea civilă nu vor coopera în asigurarea secţiilor de votare cu membri de comisii şi observatori credibili, s-ar putea ca monitorii OSCE la alegeri să nu insiste prea tare, la final, asupra altor opinii decât cele exprimate de CSI-şti. Şi atunci?

Săptămâna aceasta, opoziţia a luat-o iar cu declaraţiile, conferinţele de presă şi alte lamentaţii electorale. Şi? Dacă comuniştii rămân surzi şi muţi, la ce bun aceleaşi acţiuni zilnic? Să vadă lumea? Să audă Europa? Se pare că opoziţia a intrat într-un impas tactic şi întârzie să-şi revadă strategiile electorale. Păcat. Comuniştii ar trebui să simtă puterea opoziţiei. Dacă, desigur, opoziţia vrea acest lucru.

Pe durata ultimei săptămâni, PD a făcut două declaraţii-apel: de solidarizare a partidelor în verificarea listelor electorale şi alta, preluată ulterior de liberali, de configurare a unei viitoare alianţe post-electorale, până la 5 aprilie. Sunt două iniţiative politice serioase, dar fără o a treia acestea contează prea puţin. Mă refer la nevoia unei declaraţii comune, care ar face clar (şi nu din 6 aprilie) comportamentul opoziţiei în cazul fraudării alegerilor şi eliminării sale din viitorul cadru de guvernare. Acest lucru contează pentru toţi. Comuniştii ar avea de ales, în acest caz, între un scrutin liber şi o eventuală revoluţie “de catifea”. Să ne amintim de precedentul-2005, când Iu. Roşca angajase încă la început de campanie Piaţa Marii Adunări Naţionale şi avertizase guvernarea că, în cazul în care vor fi fraudate alegerile, acestea nu vor fi recunoscute, PPCD va exprima vot de blam guvernării, iar din noaptea alegerilor vor porni protestele. Lucrurile au evoluat, ulterior, altfel decât se anunţase, dar nu asta contează aici, ci viziunea pragmatică asupra unei finalităţi, care ar trebui intuită şi anticipată.

Petru GROZAVU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

16 comentarii

  1. Ha ha

    Daca tu esti “hamilion”, atunci e clar apartanenta ta politica si de ce ai intrebat ce ai intrebat.

  2. hameleon

    Dar mie nu mi-i clar interesele carui partid dl.Petru GROZAVU incercati prin intermediul acestui articol sa aparati,dv. in cadrul redactiei doar sunteti apolitici? sau nu?
    Ha Ha Ha- lovitura sub centura ia
    Banzai!!!!!!!!!!!!!!!

  3. Micael

    Votati PL sau PLDM!

    Forza PLDM si PL !

    Moarte cripto-comunistilor ☭ si tradatorilor de neam si de tara,ppcd-isti !

    “Basarabia, lacrima neamului romanesc”

  4. bibi

    da, cica si Vaghit Alekperov care a venit la Voronin ieri – tot a adus bani pentru PLDM si PL. azi voronin cica imparte banii. tie nu ti-a dat, antibiotic?

  5. COSTIN

    NIMENI NU SPUNE CA PL-UL SI PLD-UL SUNT CONSTITUITE DIN SFINTI CAZUTI DIN CERURI .POLITICIENII, TOT POLITICIENI . DAR CE ARE MAI JIGODIE DE ANTIBIOTIC ,SCULA CU BASCULA ? ORICE OM DE BUNA CREDINTA VEDE CU OCHIUL LIBER CA PUTEREA REALA IN BASARABIA O DETINE RUSIA SI RUSOFONII .ECONOMIA SI MEDIA DE EXEMPLU .ASA CA BANII DE LA BUCURESTI ,DACA OR FI EI SI CATI O FI EI NU REUSESC NICI SA ECHILIBREZE BALANTA ACTUALA .AICI NU E VORBA DE POLITICIENII DIN PL,PLD,ETC .POTI FI SI COMUNIST SI LIBERAL SI CRESTIN-DEMOCRAT SI CE NAIBA AI MAI FI ,DAR FI IN PRIMUL RAND PATRIOT !SE VEDE FOARTE BINE CUM TOT CE APARTINE DE POPORUL BASTINAS ESTE TERFELIT FARA RUSINE DE SLUGOII IMPERIALISMULUI RUS .CE SA MAI SPUNEM DE MILITIANUL BETIV SI ANALFABET -VORONIN- CARE NU E IN STARE SA ENUNTE 2-3 PROPOZITII CORECTE GRAMATICAL IN LIMBA OFICIALA A STATULUI ? PAI CAND VAD FUNCTIONARII RUSOFONI PE DITAMAI PREZIDENTUL REPUBLICII VORBIND MAI BINE RUSA DECAT ROMANA SI NORMAL CA SE CRED PE CAI MARI SI II DOARE IN COT DE CEI CARE CUNOSC MAI PUTIN LIMBA OCUPANTULUI .PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE .UN SPIN IN GATUL ROMANESC SPUI ? PAI DUPA CAPUL TAU DE NEBUN INSEAMNA CA RDG-UL ERA UN SPIN IN GATUL RFG-LUI ? VORBE DE CLACA, CA SA NU DORMI IN TREN .ORISICUM POATE ITI PLACE MAI MULT CA CETATENII R.MOLDOVA SA STEA CA MAIMUTELE AGATATE PE GARDURILE IMPREJMUITOARE UNIUNII EUROPENE .CACI SANSE DE INTRARE IN UE PT MOLDOVA NU VAD MAI DEVREME DE …POATE 20 DE ANI DE-ACUM INCOLO .SI CARE MINCIUNA ,CHIPURILE,ADEVARUL ROMANESC …BLA,BLA,BLA….MAI BAGA NASUL INTR-O ISTORIE ADEVARATA A NEAMULUI TAU SI O SA GASESTI ACOLO UN 1812 -PRIMA RAPIRE A BASARABIEI ,1877 -A DOUA RAPIRE A BASARABIEI DE SUD ,1940 – PACTUL SOVIETO-NAZIST ,1945 -INTRAREA TRUPELOR “ELIBERATOARE”,DEPORTARILE SI CRIMELE COMISE ,POLITICA DE DEZNATIONALIZARE FORTATA ,ETC,ETC…

  6. COSTIN

    DIRECTIA CORECTA PENTRU NEAMUL NOSTRU ESTE – REUNIFICAREA RAPIDA A PATRIEI ROMANE SI DEZVOLTAREA PUTERNICA A ECONOMIEI .RESTUL E VORBARIE GOALA DE OAMENI NEBUNI SAU VANDUTI STRAINILOR .CINE ARE CURAJUL IN R.MOLDOVA SA LE SPUNA IN FATA OAMENILOR ADEVARUL DESPRE CAND E POSIBIL SA ADERE LA UE ? 20-25 DE ANI .SI ASTA IN CONDITIILE UNOR GUVERNARI PUTERNIC PRO-VESTICE .ADICA IN LOC SA NE UNIM INTR-O ROMANIE MARE ,PUTERNICA SI RESPECTATA IN LUME ,STAM CA BABELE SI PIERDEM TIMPUL FACAND JOCURILE STRAINILOR .CA LA 2-3 NATARAI DE ROMANI DE PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI ,NU LE CONVINE NUSTIU CE …BLOCAM INAINTAREA NATIEI .

  7. Mah & Bah (R)

    mah costine,basarabia, pana la urma nu s-ar uni cu romania,ci cu ungaria,bulgaria,franta,germania si alea care mai sunt alaturi de romania …asa ca dilema voastra e simpla,ori de-a dreapta,ori de-a stanga…(noi oricum frati latini suntem)…in legatura cu “puterea si respecul” despre care vorbesti,astea-s basma,dar io cred ca noi si voi nu putem sa nu recunoastem ca viata e frumoasa,ca speranta moare ultima si chiar e placut sa mai schimbam cate un gand.

  8. bibi

    Ptr Antibiotik
    Ce zici, ca spiritul patriotic nu se masoara cu banii? Zici ca Alekperov nu e patriot si n-a adus bani? Dar de ce l-a prmit Voronin atunci? Sunt sigur ca intelegi mai bine de ce vine un asa mare director de lukoil la Voronin. Hai, spune si noua.

  9. geo

    Harta Europei a fost schimbata! Mah & Bah (R)spune ca Franta e vecina cu Romania, la fel si Germania! Felicitari Mah! Ai reusit!

  10. Mah & Bah (R)

    draga joe (hai lasa-ma sa-ti spun asa),noi,romanii,ca membri ue,ne suim in avionul cu pricina doar cu cartea de identitate,sau poate n-ai aflat?…

  11. COSTIN

    HAHAHAHA…….ASTEPTATI VOI MULT SI BINE UNIREA CU DITAMAI FRANTA ,GERMANIA …….SCUZE ,DAR STARNESC HOHOTE DE RAS ACESTI IMBECILI RUSOFILI .PARCA-L SI VAD PE SARKOZI SEMNAND LA ACEEASI MASA CU MILITIANUL BETIV SI ANALFABET DE VORONIN UNIREA INTRE CELE 2 TARI .HAHAHA…PENIBILI DOMLE …SUB ORICE CRITICA .CE CANALII …AUZI ,S-AR UNI SI CU DRACUL IN PRAZNIC ,DOAR CU FRATII NU .MARS LA MOSCOVA ,POTAI VAGABOANDE ,LA STAPANII VOSTRI !

  12. COSTIN

    IAR FRATI LATINI, NU SUNTEM CU TOTI SOBOLANII TRADATORI DE NEAM .NOI SUNTEM FRATI ,CU TOTI MOLDOVENII CINSTITI CARE NU SI-AU VANDUT NEAMURILE VENETICILOR .VOI SUNTETI POATE FRATI ,CU KGB-ISTII !

  13. Mah & Bah (R)

    mah costine,vad c-ai scris cu majuscule si esti f.hotarat…io nici macar nu inteleg cui te adresezi tu…dar pt.ca ma simt vizat,vreau sa-ti spun deslusit ca romania este unita cu tarile ue (alea care sunt),ca in curand vom avea moneda unica,putem calatori cu cartea de identitate si putem avea drept de munca in toate tarile ue…noi,romanii,ca latini,avem simpatie deplina fata de ginta latina,cu atat mai multa fata de basarabeni,natie de aceeasi limba…moldova,daca vrea sa fie cu romania (cu ue,cum am mai spus),are aceasta posibilitate…si in plus sa stii ca ue este (pana la urma inclusiv pt.tiganii nostri care ne fac de ras)o uniune toleranta unde oricine isi va gasi locul…sa stii ca nu-ti mai raspund,pt. ca esti patimas si nu intelegi ca viata e frumoasa.

  14. Missy

    Pai normal ca le este frica sa mai iasa din casa Daca se vroia o taavdreaa revolutie, trebuia sa fie ceva spontan la care sa fie adunata toata lumea din Chisinau dar na .acum autoritatile sau autosesizat si au luat masuri. Asta este pana la urma finalul conteaza:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *