Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Al cui e preşedintele ales…

Al cui e preşedintele ales mâine?

Mâine clădirea Parlamentului va fi supraaglomerată. Mâine în Palatul Republicii şi al Legislativului va fi o înghesuială care poate concura doar cu microbuzele care vin dimineaţa de la Ciocana. Mâine în Parlament se strânge beaumonde-ul. Asta nu înseamnă că vor fi mulţi oameni cu literă mare.  Important e că acolo mâine vor fi mulţi oameni. Pur şi simplu oameni.Chiar dacă sunt deputaţi, chiar dacă sunt şi mulţi comunişti printre ei, chiar dacă sunt şi din betonul spart al AIE, chiar dacă sunt şi oameni care nu înţeleg limbile vorbite pe teritoriul R. Moldova, în Parlament mâine se va aduna o parte din cea mai de preţ avere a acestui stat – nişte oameni.

Zilele trecute am fost la Bălţi, unde am avut câteva întrevederi cu nişte grupuri de oameni. Prima întâlnire am avut-o la Universitatea din Bălţi “Alecu Russo“, mai exact – cu studenţii de la jurnalism şi de la litere. Vă imaginaţi o sală plină de tineri viitori jurnalişti? Cum v-o imaginaţi? Plină de planuri de viitor, de întrebări incomode, de replici, de declaraţii? Poate numai eu mi-am imaginat-o aşa. Pentru că sunt studenta anului 1989, absolvind facultatea prin proteste stradale şi pe treptele de la monumentul lui Ştefan cel Mare, alături de sute de mii de tineri ca mine.

Studenţii de azi, însă, mi-au părut foarte însinguraţi. Deşi ne-au vorbit cu dedicaţie şi însufleţire despre visul lor de a face Bălţiul un oraş mai modern, mai informat, mai românesc, îmi părea că ei trag cu coada ochiului undeva departe, mult mai departe decât Bălţiul şi Moldova, undeva pe acolo pe unde le e mama şi tata – în Italia, sau în Franţa, sau în Rusia. Studenţii de azi nu se pot aşeza în gândul lor să îşi facă un plan concret de viitor, pentru că ei sunt cu un picior aici, iar cu sufletul – acolo, de unde le vin banii pentru facultate şi dragostea ce le lipseşte.

După întâlnirea cu studenţiii de la “Alecu Russo“ am mers la Cinematograful “Patria“ din Bălţi, unde se derulau, pe gratis, filmele din cadrul Festivalului Filmului pentru Drepturile Omului. Am fost pentru prima dată la “Patria“ din Bălţi. Şi am să ţin minte toată viaţa această imagine. Un hol mare, de unde – nişte scări largi dau în alt hol larg, şi de unde – se decshide o sală foarte mare. O sală prea mare. Poate că nu era prea mare, dar când într-o sală “normală“ sunt oameni puţini – sala pare enormă.

Satele prin care am mers de curând sunt şi ele ca Cinematograful “Patria“ din Bălţi. Foarte mari, enorme. Pentru puţinii oameni care au rămas acolo. Însăşi Moldova, cea mai mică ţară din Uniunea Sovietică şi din Europa Modernă – pare atât de mare, prea largă, incomensurabilă.

M-am gândit că dacă cineva ar decide acum în Moldova să construiască nişte clădiri pentru întruniri publice, ar fi bine să le facă micuţe. Ca puţinii oameni rămaşi să nu se rătăcească prin săli pentru două-trei sute de oameni. Cred că un club cu o sală pentru 15 oameni este foarte potrivit, aşa cât un bar mediu. Acolo se pot face şi adunările activiştilor (mai mult de 5 într-un sat nu se adună), şi vreo înmormântare. Acolo poate fi şi biblioteca satului – că tot nu dă lumea năvală.

Aud în ultima vreme că lumea se supără că Moldova intră “nemeritat“ prin topuri internaţionale de rău. Ba că am ajuns în topul celor mai alcoolici din lume, ba în topul celor mai mulţi emigraţi, ba în topul celor mai săraci. Eu cred că aceste topuri sunt foarte adevărate. Asta nu înseamnă că suntem pe bune cei mai alcoolici, asta înseamnă că cei tineri, inteligenţi, harnici, cu iniţiativă, activi – au plecat să îşi caute de studii bune şi de muncă bine plătită, pentru că asemenea oameni nu pot suporta să doarmă cu certificatul de şomer sub cap. În fond, au rămas bătrânii, iar pe lângă ei – beţivii, leneşii. Fiecare naţiune îi are, dar la noi a crescut concentraţia de beţivi pentru că s-a rărit brusc numărul de nealcoolici. Aşa am ajuns în top.

Astfel, acum în Moldova e larg, doar că ne e strâmt de alcoolici şi disperaţi, care, alături de alţi neputincioşi, aşteptăm lună de lună remitenţele. Şi aici suntem în top. Bunii noştri compatrioţi nu ne-au uitat. Muncesc să ne ţină în topul consumatorilor de bani munciţi oriunde pe glob.

După Tadjikistan cu ponderea remitenţelor de 31% din PIB,  Lesotho – cu 28,6%, Samoa – cu 24,8%, vine şi  Moldova – cu 23,2%. Din urma noastră – doar  Kârgâzstan (20,8%), Nepal (20%), Tonga (19,7%). Ştiţi unde e Samoa? Dar Lesotho? Poate ne adunăm împreună şi facem şi noi o ţară mai mare, mai populată?

Mâine, Parlamentul de la Chişinău o să pară mic de tot. Şi valoros. Pentru că acolo vor fi mulţi oameni, va fi aproape strâmt. 101 dintre ei vor alege (poate) un preşedinte. Şi preşedintelui (dacă va fi ales) o să-i pară că are în stăpânire o ţară maaaare. Pentru că cea mai mică ţara e şi cea mai pustie.

Alina Radu, 
alina.radu@gmail.com