Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   AIE sau Plahotniuc: ce alege…

AIE sau Plahotniuc: ce alege PD?

Joi şi vineri se arată a fi două zile foarte fierbinţi în Parlament: Comisia parlamentară de anchetă este aşteptată la raport în cazul «Pădurea Domnească», iar, după cum se aranjază luptele în AIE, va fi scoasă la vot şi anularea funcţiei de prim vice-preşedinte al Parlamentului, ceea ce înseamnă căderea lui Plahotniuc.

«Gata, ajunge. E imposibil. Mai departe nu se poate. Trebuie să vedem ce facem, ori se apucă ei de făcut ordine (guvernanţii, n.red), ori ne apucăm noi de curăţit… Trebuie să existe un sfârşit». Este o opinie. Opinia unui simplu cetăţean, cititor ZDG, fără afiliere de partid, care, pe de o parte se arată sătul până peste cap de bardacul politic moldovenesc, iar pe de alta, nu-şi poate permite să fie indiferent şi simplu spectator la tot ce se întâmplă în această colonie balcano-europeană, trecută în cartografia lumii ca R. Moldova. Are dreptate? Are. Şi nu e singurul, e unul din mulţii care văd la fel, gândesc la fel, simt la fel şi care, la fel ca şi dînsul, au aceeaşi percepţie şi reacţie la tot circul politic, matrapazlâcurile şi tot felul de alte porcării care au adus viaţa omului de rând la condiţia de adevărat iad. «La orice ne-am aşteptat, numai nu la ceea ce vedem» — este şi asta tot din opinia aceluiaşi simplu cetăţean, pe care-l citam mai sus. Şi iar constatăm, că are dreptate.

PD şi PLDM, reglări de conturi?

Deşi mai mulţi lideri de opinie anunţau încă săptămâna trecută că războiul din Alianţă s-a terminat şi că cei «doi Vlazi» (Filat şi Plahotniuc) şi-au strîns mâinile, evenimentele de o zi-două, arată că nu e deloc aşa. «Armistiţiul» între părţi — fie că nu a existat, fie că a luat foc. Neînţelegeri în AIE, de fapt, au existat totdeauna, fie de la funcţii, fie de la marile interese pentru sferele de influenţă, mai ales în economie.Mai niu, scandalurile s-au reaprins după vânătoarea din Pădurea Domnească, care a atras după ea nu doar moartea omului de afaceri, S. Paciu, dar şi demiterea procurorului general, V. Zubco, acuzat că a tăinuit, contrar statutului său funcţional, fapta morţii. Deşi Partidul Democrat (PD), pe rol de umbrelă politică a lui Zubco, a căutat să-l scoată basma curată din tot acest scandal, până la urmă s-a văzut nevoit să consimtă demiterea procuroirului general şi chiar să voteze această decizie în Parlament, forţat de faptul că PLDM nu a acceptat «graţierea» lui V. Zubco. Pentru PD, pierderea lui Zubco a fost o lovitură grea, suspectat că ar fi «procurorul de buzunar» al prim vice-preşedintelui PD (şi tot el şi prim vice-preşedintele Legislativului), V. Plahotniuc, considerat a fi capul reţelelor mafiote din R. Moldova. «Sacrificarea” lui Zubco, însă, nu a calmat spiritele – PD-ul a reacţionat cu prea multă întârziere la scandalul declanşat în societate. Lucrurile s-au complicat şi mai mult, după ce S. Mocanu de la «Mişcarea Antimafie» (care deconspirase moartea lui Paciu), a declarat că «o singură demisie pentru Pădurea Domnească, e prea puţin», cerând ca următorul demis să fie V. Plahotniuc, acuzat de complicitate în muşamalizarea morţii lui Paciu. Mai departe de declaraţii nu s-a mers, însă, strâns cu uşa, PD-ul, oricum, a replicat. Lucrurile au degenerat într-o serie întreagă de alte mari scandaluri cu miniştri corupţi, iar, mai recent, cu cel legat de Banca de Economii (gestionată de Guvern), care ar fi fost intenţionat adusă la precondiţii de faliment pentru a putea fi privatizată pe nimic. Acuzaţiile veneau în adresa Guvernului şi, nemijlocit, a premierului V. Filat, după care Procuratura Anticorupţie avea să anunţe şi ea existenţa a 6 dosare penale cu oficiali din cadrul AIE, parte dintre ei membri PLDM. De data asta, liberal-democraţii s-au pomenit strânşi cu uşa şi s-au văzut nevoiţi să reacţioneze. Şi au reacţionat. Reglările de conturi dintre „aliaţi” au trecut în război deschis.

Plahotniuc, mai «greu» ca Alianţa?

În după amiaza zilei de luni, premierul, prin serviciul de presă, a anunţat că şedinţa de marţi a Guvernului se amână şi că pentru ora 13.00 este programat un briefing de presă. A fost clar că în reglările de conturi dintre PD şi PLDM s-a mers prea departe şi că ceva trebuie să se întâmple. Iar acest «ceva», în jurul căruia s-au concentrat aşteptările presei, era versiunea vehiculată şi cu alte ocazii, că PLDM ar pune la cale o re-alianţă la guvernare cu comuniştii. Din acest considerent probabil, marţi, la prima oră, Consiliul Naţional al ONG-urilor a dat o conferinţă de presă în care a cerut PLDM, în mod expres, să nu meargă la alianţă cu PCRM, PD şi PL să găsescă compromisul cu PLDM pentru a evita destrămarea AIE, iar miniştrii corupţii să fie demişi. La o oră mai târziu, anticipând briefingul lui Filat, o întâlnire cu presa a cerut şi liderul PD, M. Lupu. Fără prea multă menajare, acesta a avertizat din start, că «orice conspiraţie PLDM-PCRM, împotriva PD, va fi fatală pentru AIE», că «Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană ar putea fi anulat» iar «semnarea, în toamnă, a Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea fi amânată». Preţul este enorm, dacăî ţinem cont că, de fapt, «conspiraţia», la care făcea referire Lupu nu era altceva decât debarcarea lui Plahotniuc din funcţia de prim vice-preşedinte al Parlamentului (deputaţii PLDM şi PD din Comisia juridică votase în ajun proiectul de decizie privind lichidarea acestei funcţii, ca fiind neconstituţională). Continuare «focului” de la 10.00, deschis de Lupu, a urmat atacul de la 13.00 a lui V. Filat. Fără să dea nume concrete, Filat a punctat: Unu — R. Moldova este în pericol de a se transformă tot mai mult în «ostatecul unui singur personaj, care şi-a cumpărtat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere şi o ţară». Doi: «pericolul pentru R. Moldova nu vine din exterior, acest pericol este chiar la guvernare». Şi trei: «demisia unui personaj nu trebuie pusă pe acelaşi cântar cu Alianţa». Deşi, repet, nu a făcut nici un fel de nominalizări, ţinta era clară: V. Plahotniuc. La fel, ca şi Lupu, Filat a anunţat că AIE este în pericol de a se destrăma, însă, nu a ameninţat cu anticipate, ci a cerut colegilor din AIE «negocierea unui nou Acord de constituire a Alianţei», iar până atunci, «PLDM se retrage din actualul Acord de constituire al AIE», — a spus Filat. Deci, punct şi de la capăt. Am ajuns, după 3 ani de bălăceală politică, când ne aşteaptă Vilnusul în toamnă cu asocierea la UE, să ne pomenim cu o Alianţă la guvernare sub două mari semne de întrebare.

Joi şi vineri se anunţă a fi două zile foarte fierbinţi în Legislativ: Comisia parlamentară de anchetă este aşteptată la raport în cazul «Pădurea Domnească», iar, după cum se aranjază luptele în AIE, urmează să fie scoasă la vot şi anularea funcţiei de prim vice-preşedinte al Parlamentului, ceea ce înseamnă căderea lui Plahotniuc. Ce va urma? Reconstituirea Alianţei, aşa după cum cere Filat, sau destrămarea Alianţei şi anticipate, după cum pune problema Lupu?… Nu putem nega, V. Plahotniuc este o piesă financiară grea pentru PD (bancherul partidului), dar şi o piatră de moară, la fel de grea, pentru R. Moldova. Ce va alege PD?

Petru Grozavu