Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ai R. Moldova

Ai R. Moldova

E totul ok, acum. Trebuia să decolăm de la Chişinău sâmbătă, la ora 8, dar decolarea a fost amânată până la 11. Între timp, angajatele de la „Air Moldova” ne-au spus că au rezervat pentru noi alte locuri spre Washington. Ajunşi la Frankfurt, am aflat cu stupoare că nimeni nu rezervase nimic pentru noi.

Jumătate de zi am umblat ca nişte vagabonzi prin Aeroportul acela, mai mare de vreo 20 de ori decât cel de la Chişinău. Compania americană ne trimitea la cea germană şi viceversa, ca până la urmă să ne trimită toţi la „Air Moldova”. Dar cum nu te-ar trimite nemţii şi americanii la „Air Moldova” – nu poţi ajunge acolo, pentru că această companie nu are reprezentanţă în zona de tranzit, iar din această zonă nu puteam ieşi pentru că nu aveam viză. Tot din acest motiv companiile germane şi americane nu au putut să ne ofere cazare, pentru că hotelurile sunt în afara zonei de tranzit.

Am fost puşi pe mai multe liste de aşteptare pentru SUA, dar în zadar. În cele din urmă, unui nene şi unei tanti de la o companie germană li s-a făcut jale de noi şi de acest statut al nostru pentru care, chipurile, nimeni nu e vinovat şi, respectiv, nici responsabil. Ni s-a oferit, pentru întregul grup, un bon de alimentare. Dar… toate localurile erau deja închise, aşa că am ascultat furia maţelor până dimineaţă. În plus, tanti ne-a dat perne şi pături, iar nenea a făcut uz de abilităţile sale de haker şi ne-a băgat pe o listă prioritară de aşteptare a companiei americane.

Era 2 noaptea când încercam să adormim pe băncile din Aeroport. Somnul s-a lăsat atras dimineaţă. Tocmai când mi se lipise strâns genele, o maşină de măturat creierii a ieşit la atac. Ora de măturat era absolut nepotrivită cu ora somnului nostru.

Pe la 6 eram în picioare, alergând pe la gate-urile curselor ce zburau spre USA. Aeroportul de la Frankfurt ne devenise familiar, cam ca şi Casa Presei. Deja eram dispuşi să revenim la Chişinău (după ce am stat vreo 5 ore la coadă la un ghişeu, am fost anunţaţi, că la toate cursele spre SUA, locuri libere până marţi nu mai sunt, ne şi rezervasem bilete spre casă), când, prin nu ştiu ce minune, americanii au găsit locuri pentru grupul nostru. Nu ne venea a crede, dar a fost adevărat (deja jumătate dintre angajaţii Aeroportului ştiau de situaţia în care s-au pomenit 5 jurnalişti din R. Moldova).

Am urcat într-un Boeing frumos, am decolat cu bine, ne-au oferit de mâncare, ne-au demonstrat filme, am mai aţipit pentru noaptea trecută, ne-a mai gâdilat stomacul de la turbulenţe. Aşa, 9 ore de zbor transoceanic au trecut repejor.

Am fost întâlniţi de doi ghizi şi duşi la hotel. Am intrat în număr: un antreu mare, care include o bucătărie, un birou şi camera de oaspeţi; dormitorul cu un pat enorm şi şase perne, camera de baie luminoasă. E superb, doar că, din păcate, bagajele noastre nu au ajuns. O fi încă pe la „Air Moldova”?

Nicolae CUŞCHEVICI 
n.cuschevici.zdg@gmail.com