760 km de la Doneţk la Tiraspol
Criza din Ucraina, forţată cu abilitate şi întreţinută militar, mediatic şi diplomatic de Moscova, a atenuat, într-un fel şi ţine de mai multă vreme în umbră nervii şi dispoziţiile Rusiei vizavi de R. Moldova. Pe frontul ruso-moldovenesc nu se mai întâmplă demult nimic senzaţional, R. Moldova lipseşte din fluxurile de ştiri ale marilor dealeri media din Rusia, iar Tiraspolul şi Comratul care, periodic mai tulburau apele, tac ori se prefac că tac, în aşteptarea unor ordine noi de la „centru”. De la 9 mai şi scandalul furibund cu trimisul special al lui Putin pentru Transnistria, D. Rogozin, care a ameninţat (fie şi indirect) România cu război iar Chişinăul că va rămâne fără Transnistria, dacă nu renunţă la UE, mare lucru nu s-a mai spus, cel puţin, nu s-a făcut auzit. Singurul, poate, avertisment care a mai urmat (că ăsta-i limbajul în care obişnuieşte Moscova să vorbească cu lumea) a fost declaraţia pe care o făcea, cu mai bine de o săptămână în urmă, în Duma de Stat a Rusiei, deputatul comunist Kazbek Taisev. De fapt, nu a fost o declaraţie, ci o ameninţare deschisă cu războiul. „Dacă nu vom reuşi” la alegerile din toamnă din R. Moldova „să învingem forţele prooccidentale”, vom fi nevoiţi să acţionăm după scenariul din Osetia de Sud” (!) – a rezumat insul comunist. Iar ceea ce au făcut ruşii, în 2008, în Osetia de Sud a fost, după cum bine se ştie, război armat împotriva Georgiei. Invazie, cu dezintegrarea de la Georgia a Abhaziei şi Osetiei de Sud şi ocuparea administrativă şi militară a lor de către Rusia.
Velicoderjavnicismul „Sf. Rusii”
Ucraina rămâne pe prima linie a evenimentelor zilei. Faptul că toată lumea este cu ochii pe ea şi pe ceea ce se întâmplă în jurul ei, este explicabil. Pericolele unui război, care ar putea să iasă în afara graniţelor Ucrainei, sunt foarte mari. Pe lângă faptul că Kievul a ieşit de sub ascultarea Moscovei, mai există şi o altă mare problemă pentru Rusia: ea nu are aliaţi în ceea ce a pornit să facă cu Ucraina. Cu atât mai mult, nu are aceşti aliaţi în vecinătatea sa imediată. Iar asta nu poate să nu-i ameninţe orgoliul şi să nu o facă vulnerabilă în relaţiile cu aceşti vecini „răi”, pe care Rusia şi aşa ţine supărări mai vechi. Pe de altă parte, în ”problema ucraineană” s-a mers prea departe: există implicaţii militare din afară, s-au ocupat teritorii (Crimeea) şi se pretind şi altele, s-a vărsat şi se mai varsă sânge, iar confruntările dintre beligeranţi au trecut pe linia unui război de gherilă, greu de controlat. E cam mult, pentru a face pace, mai ales că administraţiile separatiste din estul Ucrainei, controlate de Moscova, au o singură condiţie pentru pace: federalizarea Ucrainei. Refrenul este cunoscut. Situaţia o repetă pe cea din Transnistria. Acelaşi scenariu cu aceiaşi regizori. Este puţin probabil că Rusia va da înapoi. Depinde ce va face Poroşenko, Rada şi Guvernul. Faptul că Kremlinul nu a zis nici „nu” şi nici „da” rezultatelor la prezidenţialele de duminică din Ucraina, sunt un semn şi nu tocmai bun. Moscova va vrea să se ţină tare în continuare faţă
de Kiev, după ce a rezolvat o problemă capitală pentru interesele sale geostrategice: anexarea Crimeii.parajumpers sverige
Cea de-a doua „temă pe acasă”, pe care o are de rezolvat Rusia acum este clocirea unor enclave separatiste şi crearea unor noi focare de conflict în regiune, pe termen greu de estimat (aşa după cum a procedat şi în cazul Transnistriei) pentru a putea ţine în frâu Ucraina, iar pe plan mai larg, pentru a lansa o ofensivă generală în problema federalizării statelor ex-sovietice, care au ieşit ori tind să iasă din sfera de influenţă a Moscovei. Rusia se vrea imperiu. Putin se vrea ţar. Ceea ce este Rusia, după 1991, nu mai place celor din politica rusă, nu mai intră în teoriile Kremlinului şi ale Bisericii Ruse despre „velicoderjavnicism” şi despre „Sfânta Rusie”.
Doneţk şi Lugansck, altfel de „cărţi” de joc
Crimeea este foarte importantă pentru Rusia, dar Rusia vrea mai mult decât Crimeea, vrea cel puţin estul Ucrainei, dar, ideal ar fi, toată Ucraina. Moscova, nici în cel mai rău vis posibil, nu va admite pierderea acestui cordon de securitate în est, care este pentru ea Ucraina. şi, cu toate astea, în planurile Rusiei nu intră anexarea nici a Doneţkului şi nici a Luganskului, aşa după cum a făcut-o în cazul Crimeii. Crimeea este din alt scenariu, pe care Rusia l-a păstrat de la începutul anilor ”90 pentru alte jocuri, în care se prefigurau anumite schimburi teritoriale între mai multe state. Doneţkul şi Luganskul e altceva. Să ne amintim că după referendumurile din 11 mai şi proclamarea independenţei, cele două ”republici” au cerut Moscovei să fie acceptate şi ele în componenţa Rusiei, asemeni Crimeii. Referendumurile au fost recunoscute de Moscova, cererile de aderare – nu. Repet: Doneţkul şi Luganskul, reunite pe 24 mai într-o altă formaţiune, Novorossia (inspiartă şi ea de Moscova) sunt din altă partidă de joc. Rusia are nevoie de ele în interiroul Ucrainei şi nu în afară, tot aşa după cum are nevoie de o Transnitrie în graniţele R. Moldova şi nu în afara lor. Doneţk şi Lugansc (posibil că scenariul mai prevdede şi alte regiuni) trebuie să rămână în Ucraina, pentru a tulbura apele, a provoca stări de instabilitate şi separatism şi a pune cuţitul la gât Kievului să accepte federalizarea Ucrainei. Ceea ce, de fapt, se şi întîmplă în estul Ucrainei. Rusia este dispusă să se bată tare pentru Ucraina, depinde cât de tare e gata să se bată Kievul pentru Ucraina. Este foarte important ca Rusiei să nu i se permită să facă, ceea ce şi-a permis să facă în 1992 şi după 1992 în Transnistria. Iar pentru asta Kievul trebuie să rămână pe poziţii şi să nu renunţe la acţiunile de restabilire a ordinii constituţionale. Dacă e posibil prin negocieri, să se facă, întâi şi întâi, prin negocieri, dacă nu, atunci pe orice altă cale legal posibilă. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o insurecţie armată, inspirată şi susţinută din afară şi reacţiile Kievului trebuie să fie respective. În caz că va întârzia să acţioneze ori îşi va retrage acţiunile, Ucraina riscă să se transforme într-o Transnistrie moldovenească, iar pentru regiune – într-o zonă de mare risc şi un nou, şi mult mai serios, decât cel transnistrean, focar de conflict pe termen greu de definit. Estul Ucrainei nu e Transnistria – nici ca spaţiu, nici ca aşezare, nici ca potenţial. Riscul e că între timp, Doneţkul s-ar putea ”apropia” de Odesa, Odesa de Tiraspol şi Comrat (760 km), dar şi de Chişinău şi Galaţi (1 km peste Dunăre şi doar 13 km pe uscat de la Reni), deşi planurile Rusiei, legate de Ucraina, mai ameninţă şi Belarusi, şi Kazahstan, şi Republicile Baltice, şi Polonia… Toate încercările Rusiei de până acum de a-şi restabili sferele de influenţă în spaţiul ex-sovietic, pe cale militară sau diplomatică – R. Moldova (Transnistria), Azerbaijan şi Armenia (Nagorno-Karabah), Lituania (Kaliningrad), Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud) au eşuat. Dacă scenariul Rusiei va lua foc în Ucraina, s-ar putea ca acesta să pună începutul renaşterii URSS. Poate că şi a fostului lagăr socialist.
