70 la sută dintre cetăţeni ar suspenda clasa politică
Marţi, preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat din nou, iar împuternicirile sale au fost preluate parţial, pentru un interval de timp foarte scurt, de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Dodon a fost suspendat pentru că nu a vrut să semneze decretele de desemnare a doi noi miniştri, PD a recurs la suspendare, pentru a aduce preţioşii miniştri în fotolii.
Care dintre părţi are dreptate, preşedinţia sau partidul aflat la guvernare? Ce au înţeles din acest show cetăţenii de rând? Se va îmbunătăţi viaţa cetăţenilor după acest act? Răspunsul la ultima întrebare e mai degrabă negativ, decât pozitiv.
Din acţiunile şi declaraţiile publice ale celor două părţi, constatăm că niciuna dintre ele nu s-a gândit prea mult la cetăţeni, la alegători, în acest joc de-a suspendarea. Pe de o parte, PDM, care a înaintat aceste candidaturi, nu a făcut dovada consultării cu cetăţenii, din banii cărora urmează să fie plătiţi aceşti miniştri şi în interesul cărora ar urma să lucreze ei. În general, actul schimbării miniştrilor s-a realizat foarte departe de cetăţeni: premierul Filip s-ar fi adresat preşedintelui de partid, Plahotniuc a anunţat că va opera schimbări şi tot el a enunţat candidaturile. Enunţul s-a făcut în cadrul unui briefing la sediul partidului, în cadrul căruia nu au fost admise toate instituţiile media solicitante. Mai rău, media care a fost admisă la briefing nu a avut posibilitatea să adreseze întrebări liderului democrat. Acesta, de fapt, nu a organizat niciodată nicio conferinţă de presă publică, în cadrul căreia să răspundă, pe bune, tuturor reporterilor interesaţi de subiecte de interes public.
În ziua suspendării, Igor Dodon nu a organizat nicio conferinţă de presă, nici măcar un briefing, în care să explice ce se întâmplă, cum califică, ce crede, care sunt îngrijorările şi provocările acestei proceduri repetitive de suspendare. În acea zi, preşedintele Dodon s-a complăcut în întrevederi cu ambasadorii a trei state care au probleme cu dreprturile omului – Rusia, Turcia şi China.
PSRM, partidul care îl reprezintă pe Igor Dodon, tot nu a întreprins careva acţiuni de protest în legătură cu ce-a de-a patra suspendare a preşedintelui statului. Nu a fost niciun protest, niciun flashmob, nicio acţiune publică prin care marele (adică numerosul) electorat socialist şi-ar exprima fie dezacordul cu actul repetat de suspendare, fie susţinerea pentru suspendatul de serviciu. Tot ce s-a întâmplat au fost nişte opinii pe pagina web a partidului, în care, printre altele se spune: ”Partidul Democrat, care a primit la alegerile parlamentare anterioare doar a şasea parte din voturi prin presiuni, şantaj şi mită oferită deputaţilor din alte partide şi a creat o majoritate parlamentară controlabilă, încă odată încearcă să-l forţeze pe Preşedintele ales de popor să se supună intereselor înguste ale PDM”.
Acuzaţia că a obţinut „voturi prin presiuni, şantaj şi mită oferită deputaţilor” este foarte-foarte gravă. Acest element, dacă ar fi confirmat, ar arunca cu adevărat în aer clasa politică moldovenească. De ce, un partid majoritar, cu atâta susţinere cetăţenească, cu reprezentanţi numeroşi în Parlament, cu un preşedinte aflat în fruntea statului, care are în subordinea sa mai multe comisii, consilii şi comitete, inclusiv consiliul naţional de securitate, de ce nu a întreprins în cei doi ani acţiuni coerente de elucidare a acestor acţiuni de obţinere a voturilor în Parlament prin şantaj, presiuni şi mituire a deputaţilor? Cât de responsabil este Partidul Socialiştilor pentru aceste declaraţii în lipsa acţiunilor? Dacă cunosc detalii despre aceste fraude, poartă Socialiştii răspundere în faţa legii pentru că au tăinuit informaţii, sau nu au întreprins acţiuni de elucidare?
La rândul său, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a adus, chiar în timpul ceremoniei de suspendare a lui Igor Dodon, care a coincis cu cea de învestire a doi noi membri ai Guvernului, grave acuzaţii în adresa şefului statului. „În cazul în care preşedintele Igor Dodon a decis că nu respectă legea, atunci bineînţeles sunt mecanisme pentru a impune respectarea ei”, dând de înţeles că pedeapsa este suspendarea.
Cele 8 închisori din Moldova sunt pline de oameni condamnaţi pentru că nu ar fi respectat o lege sau alta, şi sălile de judecată sunt pline de oameni acuzaţi că nu ar fi respectat legea, şi sectoarele de poliţie sunt pline de persoane suspectate că ar fi încălcat vreo lege. Dacă un preşedinte este acuzat de către partidul de guvernământ că nu ar respecta legea în mod repetat, este oare suspendarea pentru 10 minute un act care repară această încălcare? De ce oare nu sunt suspendaţi pe 10 minute sau pe o săptămână cetăţenii de rând, atunci când se stabileşte că ar încălca o lege? Ce înţelege omul de rând, că pentru liderii statului e suficientă pedeapsa cu suspendarea pe 10 minute, iar pentru ceilalţi – arestări, condamnări, expulzări, deportări, maltratări, amenzi?
Oamenii de rând se pare că înţeleg tot mai bine tot ce se întâmplă. În cadrul ultimului sondaj de opinie, 70% dintre cetăţeni susţin că situaţia social-politică din R.Moldova s-a înrăutăţit. Dacă clasa politică nu înţelege ce simte această majoritate covârşitoare a cetăţenilor, poate e spre binele cetăţenilor.
