7 Aprilie: un adevăr pentru trei
Procurorul general, ministrul Internelor şi şeful Securităţii au fost convocaţi azi pentru audieri în Parlament. Subiectul audierilor – 7 Aprilie. Nu a fost o decizie uşoară, pentru parlament, convocarea celor trei. Ca şi altă dată, părerile s-au împărţit: unora nu le-a convenit data, altora nu le-a convenit subiectul, fapt care provoacă dubii şi lasă, în continuare, loc de interpretări şi suspecţii că interesele în jurul dosarului 7 Aprilie diferă, ca şi acum doi ani.
Dacă urmăreşti discursul liderilor noştri politici (nu doar de la guvernare) în subiectul de care vorbim, ai impresia că fiecare partid şi-a făcut câte un 7 aprilie al lui, pe care-l justifică sau îl condamnă, după împrejurări şi dincolo de care îi interesează mai puţin sau nu-i interesează deloc dacă aceşti 7 aprilie separaţi se regăsesc cumva în Cazul-7 Aprilie 2009, sau fenomenul politic 7 Aprilie-2009. Curios, dar asta este. Şi după doi ani de la eveniment, partidele aflate la guvernare nu pot conveni între ele un singur adevăr. Trei şi fiecare cu adevărul lui, de unde şi derularea nebuloasă a anchetei. Nu zic, s-ar putea să nu fie chiar atât de simplu acest drum spre un adevăr ca cel legat de evenimentele din aprilie (adevărul umblă cu capul spart – vorba populară) dar nici într-atât de complicat ca în 2011 să nu ştim mai mult decât ştiam în 2009, mai ales că trăim într-un secol în care aproape totul se vede şi se aude. La Haaga, sovieticii au putut într-un termen mult mai restrâns de timp să judece crimele unui război mondial de 6 ani, polonezii – să dezgroape (într-un teritoriu străin tocmai peste 50 de ani) tainele celei mai mari crime din istoria lor – Katynul de lângă Smolensk (Rusia) iar noi, la noi acasă, în condiţii de independenţă liberi şi nesiliţi de nimeni (?!) nu putem aduna la un loc un adevăr care încă e viu, vorbeşte, are martori, are ochi, are urechi, poartă urme de violenţă, are probe la dosar…
Nu vreau să anticipez evenimentul de azi, nu ştiu ce vor spune şi cât de mult vor spune în rapoartele lor procurorul general, şeful SIS-ului şi ministrul Internelor, însă, ceea ce ştim e că toţi împreună au de spus atâtea câte nu s-au spus în doi ani de la 7 Aprilie încoace. Vor spune tot sau nimic, vor spune adevărul sau vor spăla apele, vor fi sinceri sau vor face aport? Nu ştim. Ceea ce ştim cu exactitate e că adevărul, încă nespus, contează şi contează foarte mult nu atât pentru dl. ministru Roibu, nici pentru dl. procuror Zubco, nici pentru dl. şef de securitate Mihai şi poate că nici pentru toţi deputaţii sau Cabinetul de Miniştri. Ei şi aşa îl ştiu. Acest adevăr trebuie celor care au nevoie de el. care au stat pe baricade, care au crezut în 7 Aprilie, care au crezut în schimbare, care au crezut într-o Moldovă fără Voronin şi fără comunişti, care au îndurat umilinţă, sete şi foame, batjocură, chin, tortură, au riscat cu viaţa lor sau a copiilor lor, au fost bătuţi până la desfigurare sau omorâţi în bătăi. Ei şi cei care s-au solidarizat cu ei au nevoie de acest adevăr, indifernet de unde au făcut-o: de la Cahul, Glodeni, Giurgileşti, Drochia, Ungheni.., sau din marile străinătăţi. Ei au investit cu toţii în 7 Aprilie speranţă, crez, vis, tinereţe, elan, sănătate, viaţă. Pentru ei contează azi, întâi de toate, rapoartele dlor Roibu, Zubco şi Mihai. Ce vor spune ei în Parlament? Şi cât de mult din ceea ce se aşteaptă?
Suntem în an electoral. Câţi dintre liderii partidelor sau concurenţi electorali (cu excepţia, poate, a primarului general de Chişinău Dorin Chirtoacă) s-au întrebat, înainte de a-şi desemna candidaţii sau de a intra în campanie, dacă sunt gata să-şi facă un examen de conştiinţă la tema 7 Aprilie, ori să iasă faţă în faţă, cel puţin într-un tele-ring dacă nu mai mult, cu generaţia 7 Aprilie-2009? – mă refer la partidele de la putere, că celelalte sunt din afara jocului. Cam complicat, nu? Sunt, totuşi, doi ani, iar pentru doi ani doar două condamnări făcute în instanţă şi acelea condiţionate e ca şi cum ai căuta să faci primăvară cu o singură floare.
Faptul că alegerile locale-2010 au fost fixate pentru 5 iunie, este iar o miză pe cei tineri, ca şi la 7 Aprilie. E vorba de aceeaşi elevi de liceu şi studenţi – noua generaţie electorală, care poate diminua ponderea electoratului arhaic, în special, în marile centre universitare şi mai ales la Chişinău şi pe care contează azi, practic, fiecare partid politic, mare sau mic şi, cu atât mai mult, partidele aflate la guvernare: şi PL, şi PLDM, şi PDM. Întrebarea e cum scoatem generaţia 7 Aprilie la vot, cu ce, ce le spunem, cu ce-i convingem? Dacă rapoartele de azi ale procurorului general, ministrului Internelor şi şefului SIS nu vor spune mai mult decât a spus în raportul ei de anul trecut Comisia parlamentară pentru investigarea evenimentelor din 7 Aprilie, va trebui să-i dăm dreptate lui Alexandru Tănase care este sceptic vizavi de aflarea adevărului despre cele întîmplate în zilele de 6-7 aprilie, 2009 sau analistului politic, Ion Ţăranu, care susţine că pentru a afla adevărul despre 7 aprilie trebuie să avem la Chişinău o nouă guvernare. Sunt opinii, mă rog. Iar dacă sunt, cumva, exagerate, dacă nu e aşa, dacă este prea tare spus, atunci trebuiesc date peste cap. Cu sentinţe, cu condamnări, cu procese tari. Dar nu după 5 iunie, că poate fi târziu, ci până la 5 iunie. Cam puţin timp, dar cred că este de unde. Că 7 Aprilie 2009 nu a fost ieri.
Petru Grozavu, petru@zdg.md
