7 aprilie şi procesul comunismului

Mâine, 7 august, avem patru luni de la protestele anticomuniste din 7 aprilie şi puţin peste o  săptămână de la anticipatele din 29 iulie, care s-ar putea să pună punct dominaţiei comuniste în Moldova postsovietică. S-ar putea…

Dacă cele patru, din cinci formaţiuni intrate în Parlament, îşi vor respecta statutul de «anticomuniste», ar fi să ne aşteptăm ca, în cel mai scurt timp posibil, alianţa «3 plus 1» să iniţieze procedura de scoatere a partidului comuniştilor în afara legii şi declanşarea mereu amânatului proces împotriva comunismului. Şi a celui sovietic, dar şi postsovietic, diferenţele, până la urmă, fiind doar calendarice, de timp, nu şi de mentalitate, politici sau rechizitoriu al guvernării. Uzurparea puterii în stat în condiţiile unei democraţii constituţionale, încălcarea drepturilor omului şi delapidarea proprietăţilor publice în interes clientelar – lucru pe care şi l-a permis regimul Voronin, este, în mod cert, o crimă împotriva statului, de unde PCRM nu mai are cum pretinde dreptul de a rămâne în viaţa politică, iar cei care se fac vinovaţi de cele întâmplate nu pot rămâne ocoliţi de lege. Şi dacă nu voluntarismul politic şi hoţia în masă la care s-au dedat comuniştii, cel puţin atrocităţile din 7 şi de după 7 aprilie 2009 ne sugerează să nu mai lăsăm lucrurile baltă. Au existat victime, motivate politic de către regimul Voronin, dar nemotivate moral şi nici juridic.

Coridoarele morţii», despre care a scris presa din toată lumea, nu trebuie date uitării la fel cum nu sunt date uitării lagărele naziste de concentrare din perioada războiului doi mondial sau deportările sovietice din Basarabia de după 1940 şi 1944. Există o limită în toate.

Deşi Alianţa «3 plus 1» şi-a asumat, a priori, nişte angajamente vizavi de elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, s-ar putea ca investigaţiile să întârzie ori să deraieze, ţinând cont de conjunctura «alianţei». Depinde, dincolo de «cei 3», cât de mult curaj va vrea să-şi asume, în acest sens, noul aliat al liberalilor, M. Lupu, pe atunci membru al PCRM şi preşedinte al Parlamentului, care nu-i exclus să fi avut nişte roluri în scenariul aşa-zisei «tentative de lovitură de stat». După mesajul «pacifist» al lui Lupu şi pledoariile pentru o «coaliţie lărgă» în viitoarea guvernare, este prea puţin probabil ca Lupu să vrea să deschidă prea multe paranteze, el însuşi făcând parte la acea vreme din «echipă».

Din momentul în care nu s-a autodenunţat pe sine, este prea puţin probabil ca M. Lupu s-o facă în raport cu alţii. Cel mai posibil lucru, la care ne-am putea aştepta în această situaţie, ar fi corectarea unor acuzaţii la adresa României şi altor «state implicate», suspendarea unor urmăriri, dosare şi procese formale,  reabilitarea victimelor represiunilor din 7 aprilie şi, cam pe aici. Nu-i exclus ca, până la urmă, să aflăm despre «7 aprilie», dincolo de ceea ce ştim, tot atâtea câte se cunosc în România despre «revoluţia» din 22 decembrie 1989. Istoria ne oferă destule cazuri când adevărul despre evenimente de acest gen ţine, de cele mai multe ori, de domeniul viitorului şi nu a prezentului. Şi, totuşi, dacă  Alianţa «3 plus 1» va vrea să meargă până la capăt în ideea de decomunizare şi desovietizare a R. Moldova (va fi un test de moralitate pentru PD), 7 aprilie ar fi unul, deloc singurul, argument plauzibil, din care ar rezulta declanşarea unui proces al comunismului în R. Moldova, cu toate consecunţele ce reies din asta.
Călăii vremurilor trebuie judecaţi în viaţă, cu martori faţă-n faţă, şi nu post-factum. Şi nu doar moral, în baza probelor de arhivă, când moartea îi absolveşte de orice responsabilitate şi sentinţă.

Petru GROZAVU


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

11 comentarii

  1. costica

    ESTE FOARTE ADEVĂRAT CĂ ACUM ESTE MOMENTUL PENTRU PATRIOŢII BASARABENI SĂ SOLICITE CLAR UNIREA CO ROMÂNIA ÎN CAZ CONTRAR REPUBLICA MOLDOVA VA RÎMÂNE SLUGA IMPERIULUI RUS. NOI ROMÂNII DIN ŢARĂ VOM ACORDA SPRIJINUL NECONDIŢIONAT ACESTUI SFÂNT DEZIDERAT CARE ESTE UNIREA. TOATE NAŢIUNILE CARE VIEŢUIESC PE PĂMÂNTUL BASARBIEI SE VFOR BUCURA DE PACE ŞI PROSPERITATE CU CONDIŢIA LOOIALITĂŢII FAŢĂ DE ROMĂNIA. VOR FI RESPECTAŢI CUM VOR ŞTI ŞI EI SĂ RESPECTE, NU VOR FI CONSIDERAŢI CETĂŢENI DE MÂNBA A DOUA SAU A TREIA, SE VOR BUCURA DE TOATE LIBERTĂŢILE CA TOATĂ LUMEA. COSTICA PIATRA NEAMŢ, ROMÂNIA MARE 0040740531519.

  2. Mihai Romanul

    Bine articulat Costica! Felicitari!

    Sunt tare curios sa vad care va fi parcursul acestor cateva zile pana la alegerea organelor de conducere ale RM.

    Sper ca la 29 august 2009 sa aiba loc Marea Adunare Nationala in Piata (PMAN din Chisinau), iar oamenii sa-si exprime dorinta de Unire a Republicii Moldova cu Romania.

    Nu vad alte sanse pentru o Republica Moldova adusa in pragul falimentului de o conducere tembel-comunista.

    TRAIASCA LIBERTATEA!

    Romania va iubeste si va fi alaturi de voi indiferent ca ne vom face Marea Unire sau nu.

    Doamne Ajuta!

  3. Klaus steinberg

    poate ca asaa o sa pricepeti .
    Marea Zapaceala sau Alianta Interlopilor Eliberati (AIE) care-i tot un ADR!

    Contiu_mina.JPG

    Mihai CONTIU

    Planeta Pamint e in criza! Aceasta criza este datorata R. Moldova. De ce? Din cauza unor neispraviti politici. Toate Serviciile Speciale si Nespeciale din lume cheltuiesc sume uriase de bani pentru a-si da cu parerea despre ce se intimpla in acest colt de rai pe care, aceleasi Servicii, vor sa-l transforme in Iad. De ce? Uite-asa, de-a dracului ce sunt! Ziarul Moldova Suverana, caruia, prin cezariana, i se doreste extirparea hemoglobinei, a ajuns sa fie reper de purces la pseudoanalize politice ale mintilor unor onanalisti politici.

    Parca v-am mai spus ca nu-i cazul sa nu-i luati in seama, pentru ca sunt tari de urechi si aud cu gura, nu? R. Moldova a ajuns, pentru patru partide constipate, subiect de licitatie a bunului plac. Citeva minti betege, pe care le tot lasam corigente la materiile „analiza politica” si „bun simt rational”, isi imagineaza ca ziarul nostru e un fel de glanda tiroida a partidului de guvernamint si le stie chiar pe toate, drept pentru care o iau in barba si isi dau cu presupusul. Haideti sa fim limpezi! Ca sa vezi citi prosti sunt pe lume, trebuie sa citesti macar o carte. Ca sa vezi cit de dastepti sunt unii analisti politici, trebuie sa privesti antiumanul si antinationalul post de televiziune Pro Tv. Exista, undeva, intr-aiurea, un individ cu pretentii de analist politic independent care, cica, il cheama Vlad Lupan. Citindu-ne pe noi, insul acesta cu nume de haita crede ca „PCRM ar intentiona sa provoace noi alegeri anticipate in care va miza pe sustinerea Rusiei”. „Expertul independent Vlad Lupan noteaza faptul ca mesajul din Moldova Suverana ar trebui in realitate atribuit PCRM care controleaza aceasta publicatie. “Putem presupune, deci, ca exista un scenariu potrivit caruia PCRM se pregateste de alegeri anticipate, cu toate discutiile despre faptul ca ar putea trece in ‘opozitie responsabila. Se pare ca PCRM ar intentiona sa blocheze alegerea presedintelui.” Am preluat acest citat din NewsIn. La acest Lupan al lui Hill vom mai reveni pentru ca nu stie sa scrie, dar se screme rau de tot. Prin linguseala fata de demnitarii straini…

    De ce sa nu traim ca-n jungla?

    Pentru ca fiarele sunt carnivore si au altfel de legi! Cele ale instinctului de a supravietui cu orice pret! Asa-i si Chirtoaca, si Ghimpu, si Urechean, ca de hojmalaul de Lupu n-are rost sa mai vorbim! Revenind la Lupan-ul citat mai sus, pentru ca si el este o componenta a horei antinationale moldovenesti, va reamintesc faptul ca avem de-a face cu o conjuratie transnationala indreptata impotriva acestei tari. Conjuratii vor cu orice pret, la nivel oficial, sa ne transforme in adversarii neimpacati ai Federatiei Ruse. De ce? Pentru ca asa vrea Traian Basescu, presedintele Romaniei? Putem afirma, fara drept de apel, ca, de aceasta data, jocurile coalitiei post-electorale din R. Moldova s-au facut la comanda Palatului Cotroceni din Bucuresti. Haideti sa va spunem si cine este cel care plateste lautarii, iar pentru aceasta il vom cita pe indiscutabilul mare jurnalist roman Sorin Rosca Stanescu, care spune ca: „Referindu-ma la consecintele nefaste pentru cetatenii de dincolo de Prut si la deficitul de prestigiu si autoritate al Romaniei, generat de modul in care Traian Basescu a gestionat relatiile cu Republica Moldova, am pus pina acum acest lucru pe seama inculturii sale politice. Si a temperamentului sau impulsiv. Si a lipsei sale de consecventa. Nu este insa deloc exclus ca huiduielile pe care le merita seful statului roman, atit in tara, cit si in Republica Moldova, sa aiba si o alta cauza. Nu o politica pur si simplu gresita, ci o politica deliberata si elaborata.” „Daca acest scenariu se va confirma vreodata, atunci ne-am putea afla in prezenta unui act de tradare nationala. In aceste zile, liderii democrati din Republica Moldova, constienti ca nu pot cistiga de fapt alegerile, intrucit nu dispun de numarul suficient de voturi pentru a numi un presedinte, incearca sa traverseze aceasta perioada, pentru a transforma alegerile intr-un succes, actionind in doua etape. In primul rind, eforturile sunt indreptate in obtinerea unui consens asupra citorva directii politice de actiune: integrarea in Uniunea Europeana si, posibil – desi aici exista unele reticente chiar printre democrati – integrarea in NATO; declansarea si accelerarea unor reforme democratice, care sa intareasca institutiile statului de drept; demarcarea Justitiei de celelalte puteri in stat; si, nu in ultimul rind, politica fata de Romania.

    Odata obtinut consensul asupra acestor obiective, carora li se mai pot adauga si altele, liderii partidelor non-comuniste urmeaza sa desemneze persoane pe care sa le sustina in functiile de presedinte al Republicii, de presedinte al Parlamentului, de prim-ministru. Abia in al treilea rind, poate fi finalizata actiunea de atragere a voturilor care mai lipsesc pentru a atinge majoritatea solicitata de Constitutie. Ope­ratiunea, in plina desfasurare la Chisinau, pune in mod inevitabil sub lupa, la capitolul relatiilor cu Romania, dar si in celelalte privinte, chestiunea loialitatii. Intr-un dublu sens. Sunt cu adevarat loiali liderii Republicii Moldova, in raport cu tema integrarii in Uniunea Europeana, a reformei si a relatiei cu Romania? Dar sunt intr-adevar loiali liderii de la Bucuresti, atunci cind declara ca sustin asemenea cauze? Aceasta a doua intrebare are o dimensiune pe cit de dramatica, pe atit de dureroasa.”

    „Recunoscind inalta capacitate a Moscovei de a face cu pragmatism diplomatie si de a imbina diplomatia cu actiunea in plan economic sau militar, statele europene, ca si Statele Unite, de altfel, s-au deprins sa trateze Rusia cu respectul cuvenit unei mari puteri. De aceea, tonul rastit adoptat, in repetate rinduri, de presedintele roman Traian Basescu a stirnit uimire si iritare in cancelariile occidentale. Este adevarat ca, uneori, un stat mai putin important poate fi utilizat de marile puteri pe post de balon de incercare, pentru a putea fi mai usor studiate reactiile unui rival potential sau chiar inamic potential, cum este puterea de la Kremlin. Dar asemenea experimente se intimpla doar atunci cind marile puteri doresc. Iar statul mai putin important, folosit ca simplu instrument, primeste o recompensa. Pe masura dusului rece administrat de Moscova. In echilibrul de forte destul de precar existent dupa incheierea Razboiului Rece si in conditiile in care conflictele inghetate sunt alarmant de numeroase in Euro-Asia si risca oricind sa se dezghete, gesturile Romaniei, asa cum spuneam, au socat.

    Traian Basescu, incercind in mod isteric sa puna Rusia la colt in mai multe prilejuri si, in special, prin mult controversatul sau proiect al unei repozitionari a fortelor in bazinul Marii Negre, a procedat ca un personaj care, traversind in mare viteza o incapere, luind-o intr-o directie gresita, se izbeste, pur si simplu, cu capul de geam. Si ramine nauc. Frecindu-si fruntea. Statele occidentale nu au inteles absolut nimic din insistenta cu care Traian Basescu a zgindarit orgoliul Kremlinului. Pina si Turcia, cu care in mod traditional Romania avea bune relatii, a ramas descumpanita de pretentia unui stat – lipsit de putere economica, militara ori comerciala – de a deveni un partener egal Moscovei si Ankarei, in materie de politica in Marea Neagra. Un lac ba turcesc, ba rusesc, ba impartit, printr-un echilibru precar, de cele doua state. Si, evident, Moscova a raspuns acestei provocari in fel si chip. Uneori politic, alteori economic. Nu ne-am ales cu absolut nimic bun, ca efect al demersului pueril al amatorului in materie de politica externa, care este Traian Basescu. In loc sa devenim – asa cum ne-a sugerat destul de transparent presedintele Clinton, la Bucuresti – o punte intre Rusia si Uniunea Europeana, noi am ajuns un ghimpe si in ochii unora si in ochii altora.”

    Hora noastra cea „frateasca”

    Faptul ca Traian Basescu se amesteca mitocaneste in politica interna a R. Moldova nu mai este de mult un secret. Haideti sa va dau si ultimul si cel mai penibil exemplu de stimulare a unei opozitii zapacite de la Chisinau! Toata lumea stie ca sunt doua feluri de premii – cele obtinute pe merit si cele de incurajare, chiar daca beneficiarii celor din urma sunt un pic analfabeti. Recent, Matrozul Chior (T. Basescu, n.a.) a premiat un asa-zis portal de stiri cu imposibilul nume de Unimedia. Acest portal, fapt recunoscut de orice om cu putintica scoala, transpira la greu de agramatisme si politici Filat-eliste, nefiind posibil, nici pe departe, potential candidat spre a obtine vreun premiu la un concurs in materie de cea mai buna gazeta de perete. Tocmai acest portal, ca sa revin la chestia cu care incepusem, l-a si preluat, dupa NewsIn, pe insul Lupan, care spunea timpeniile pe care le-am citat la inceput. Ca sa puna capat prostiei, Unimedia adauga: „Expertul Oleg Cristal, de la Asociatia pentru Democratie Participativa ADEPT, este si el de parere ca PCRM continua de fapt campania electorala si ca mesajul din publicatia controlata de comunisti este un semnal alarmant care arata ca in viitorul apropiat vor avea loc incercari de “belarusizare” a Republicii Moldova, cu scopul de a restabili influenta PCRM la viitoarele alegeri anticipate. Acuzatiile la adresa UE si SUA, a Occidentului in general, pe fondul ridicarii in slavi a Rusiei, sunt o continuare a mesajului din recenta campanie electorala, cand s-a inventat “dusmanul din exterior”, crede Oleg Cristal.” Este imposibil ca soricarii de la Unimedia sa nu stie ca Oleg Cristal a fost angajatul publicatiei noastre, dar in clipa in care il prezinta cititorilor ca fiind, atentie!, expert, au ori nerusinarea de a ma crede ca sunt nevasta lui, ori analfabetismul de a-si imagina ca sunt pacientul lui Vladimir Filat sau coleg de celula cu Marian Lupu. Spun asta deoarece, gramatical vorbind, nu Oleg Cristal mi-a redactat mie vreun articol, ci invers. Am spus gramatical, nu cenzorial!

    Punindu-i in aceasi tabara critica, pe Cristal si pe insul Lupan, ne putem lesne face o idee despre impotenta analitica a ultimului, a Lupanului! Vedeti ca nu mai are rost sa comentam gugumaniile pe care, totusi, le-am citat la inceput dupa cele stuchite de tovaraselul Lupan?

    Unii mai patrioti decit altii!

    Cornutele din cele patru partide, cica parlamentare, se jupoaie intre ele precum chiorii pentru cele mai inalte functii in stat. Problema lor e ca aceste posturi sunt cam putine pentru cit de multi sunt ei. Beleaua consta si in faptul ca mafiotii din umbra lor au tot la fel de mari interese, fapt pentru care ii obliga sa nu cedeze. Am auzit ca Ghimpu nici la WC nu merge de frica sa nu se negocieze ceva in lipsa lui! Estimp, moldovenii stau cu ochii beliti la ei si isi blestema clipele in care i-a pus dracu’ sa-i voteze pentru o tigaie de ciulama sau din nebagare de seama. “Diferenta dintre noi si comunisti este majora. Noi nu ii vom santaja sau presa”, gargariseste Vlad Filat, presedintele PLDM. Pai, sigur ca diferenta e majora, deoarece comunistii nu sunt santajati de mafioti ca sa traga si cu dintii de fotolii. Cine vorbeste de santaj? Marian Lupu, presedintele PDM spune ca: “Situatia politica din tara ne obliga sa discutam si cu Partidul Comunistilor.” Cum adica „si cu”? Adica voi chiar discutati? Mai, mai, mai! Catelandrii astia chiar n-au bagat de seama ca de fapt comunistii sunt cei care chiar n-au cu cine discuta. Chiar, cu cine? Cu niste hamesiti care nu mai au nimic sfint? Atit de fomisti sunt incit Ghimpu, baba politicii moldovenesti, a inceput sa vorbeasca iarasi in limba stramosilor lui istorici, in cea rusa! Nu v-am plictisit?

  4. Mihai Romanul

    Klaus, canta la alta masa baiatule!

    Daca nivelul tau de inteligenta nu iti permite sa vezi mai sus de “analizele” (de la “anal”) are lui Contiu, imi pare sincer rau.

    Acest Contiu este un betiv notoriu care a fost marginalizat in presa scrisa din Romania datorita caracterului sau si faptului ca sta mai mult beat decat treaz.

    Individul cu pricina si-a gasit salas si o bucata de paine in RM, unde ocupatia lui de baza este sa arunce cu rahat in Romania si in romani.

    Contiu asta este un gunoi are acum lupta cu inversunare impotriva poporului din care se trage.

    Se pare ca din nefericire cantitatile insemnate de alcool consumat i-au alterat simturile si mintea.

    JOS COMUNISMUL!

  5. costica

    KLAUS (KARL MARX) ŢI-AI DAT BINE ARAMA PE FAŢĂ ŞI NE EXPLICI TU CÂT DE TARE ESTE MAMA RUSIE ŞI CE BINE ŞTIE EA SĂ FACĂ POLITICĂ EXTERNĂ. KALSULE TE ROG SĂ MĂ CREZI CĂ MAICA TA RUSIE NU A ŞTIUT NICIODATĂ SĂ FACĂ POLITICĂ EXTERNĂ. DUPĂ CE CÂTEVA SUTE DE ANI CNEZII RUŞI AU FOST SLUGILE HANILOR TĂTARI CÂND I-AU ÎNVINS PRIMA DATĂ AU RAŢIONAT CĂ MEREU EI VOR TREBUI SĂ FIE CEI MAI PUTERNICI. CE SĂ AŞTEPŢI DE LA O NAŢIE CREŞTINATĂ CU CNUTUL ŞI SABIA, KALUSULE, CARE SE BAZEAZĂ NUMAI PE MINCIUNĂ, FORŢĂ, DICTAT ÎN RELAŢIILE CU CEILALŢI. DACĂ TOT ÎŢI ESTE ATÂT DE DRAGĂ MAICA RUSIE, DE CE NU PLECI ACOLO ŞI PE VECI SĂ TE APUCI SĂ FACI AGRICULTURĂ ÎN TUNDRĂ, IAR ÎN TIMPUL NOPŢII POLARE SĂ TE APUCI DE PLIVIT CEAPA. TU COMUNIST SADEA ŢII LECŢII DE DEMOCRAŢIE, PĂI NU TU AI RECUNOSCUT CĂ AI FOST TIMP DE 17 ANI COMUNIST? ŞI ATUNCI DE CE NU NE LAŞI TĂTICU SĂ RESPIRĂM, PA ŞI PUSI. SĂ NU UIT, UNIREA FACE PUTEREA.
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE;
    COSTICĂ, PIATRA NEAMŢ, ROMÂNIA MARE, TEL.0040740531519;

  6. tudor soimaru

    Pentru Mihai Romanul : Ai vazut finalmente filmul “Odessa in flacari”? Ti-a placut ,nu-i asa? Scene irepetabile : vocea Mariei Cebotari, ruinele Odessei, armata romana defiland in Chisinau , treptele Potemkin, satul basarabean cu costume traditionale.Film de colectie,ce mai…

  7. Stefanita

    KLAUS ,CONTIU ESTE UN NIMENI ,MAI PRECIS UN BOSOROG ALCOOLIC SI PERVERS CARE SI-A TRADAT POPORUL SI CARE ACUM SCRIE PENTRU COLONIALISTII RUSI.ASTA FACE EL: SLUGARINDU-I PE COMUNISTI,SLUGARESTE PE RUSI .VAD CA PENTRU TINE CONTIU ASTA ESTE UN MODEL DE GAZETAR …DE CE NU MA MIRA OARE ?

    Dosare ultrasecrete

    Amintiri din infern.Calvarul bucovinenilor sub ocupatia sovietica
    Evenimentele dramatice din vara anului 1940 au intrerupt brusc viata pasnica a locuitorilor Bucovinei, Basarabiei si tinutului Herta. In decurs de sase zile (28 iunie – 3 iulie 1940), Romania a cedat Uniunii Sovietice o suprafata de 50.762 kilometri patrati (inclusiv 6262 km patrati in Bucovina) din teritoriul sau, cu o populatie de cca. 3.776.000 de locuitori.Chiar din primele zile, regimul totalitar-stalinist a purces la sovietizarea teritoriilor anexate, fenomen ale carui consecinte au fost impunerea ideologiei totalitar-comuniste si distrugerea vietii politice si a structurii socio-economice traditionale in teritoriile respective.Dumitru Covalciuc, in studiul sau “Romanii nord-bucovineni in exilul totalitarismului sovietic”, demonstreaza ca “prin promovarea politicii staliniste de genocid etnic, in perioada 1940-1941 si in perioada 1944-1952 au existat cinci etape legate de modificarea structurii etnice a populatiei ramase in teritoriul ocupat”. Fiecare etapa a constituit o veriga a unui lant de masuri si metode represive, necunoscute pana atunci de o populatie “eliberata” nici mai mult, nici mai putin, decat “de sub jugul cotropitorilor burghezo-mosieresti romani”.
    In acest sens, s-au adoptat legi privind interzicerea fostelor partide politice, nationalizarea pamantului si a intreprinderilor, socializarea imobilelor, colectivizarea agriculturii, au fost desfiintate societatile culturale, au fost suprimate toate publicatiile periodice etc.Deoarece pentru perioada de pana la primul recensamant sovietic din 1959 nu exista date oficiale sistematizate privind schimbarea structurii etnice a regiunii Cernauti si cauzele acesteia, pentru a pastra obiectivitatea, pe parcursul cercetarilor ne-am bazat doar pe declaratiile martorilor oculari, facand trimiteri la acele informatii care deja fusesera date publicitatii.Masacrarea elementelor “anti-sovietice”Prima etapa au constituit-o executiile izolate ale “elementelor antisovietice”, urmate de masacrarea organizata a populatiei. Imediat dupa “eliberare”, noile autoritati au declansat pe teritoriul regiunii Cernauti sistemul de faradelegi si crime oribile indreptat impotriva populatiei bastinase.Sub pretextul ca intentionau sa treaca frontiera si sa se stabileasca in Romania, sute de oameni au fost impuscati fara cercetari si judecata, in curtile lor, pe drumuri, pe campuri, in locuri publice. Altii au fost executati pentru ca ar fi facut spionaj… in favoarea Romaniei. Membrii fostelor partide politice din perioada interbelica, fostii primari, ofiteri, jandarmi, preceptori, preoti, care n-au reusit sa se refugieze in Romania, au fost arestati si escortati in directii necunoscute, de unde nimeni nu s-a intors.Pana la primele “alegeri libere” din 12 ianuarie 1941, actiunile de lichidare fizica a romanilor nord-bucovineni, herteni si nord-basarabeni, care faceau parte din componenta regiunii Cernauti, au avut un caracter oarecum mai izolat si victime ale regimului bolsevic au devenit in temei asa-zisii “exploatatori” ai oamenilor muncii, aceia care nutreau sentimente ostile fata de Armata Rosie, care incercau sa fuga in Romania.Invazia comisarilorIn urma unei decizii adoptate de Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina, in regiunea Cernauti au fost trimise 4.970 de persoane pregatite sa traduca in viata directivele autoritatilor centrale, dintre care 893 de activisti de partid, 1004 activisti sovietici, 777 de specialisti in domeniul industriei, 540 de receptioneri, 195 de specialisti in domeniul comertului, 137 de lucratori ai Justitiei si Procuraturii etc. Dintre acestia, 3145 erau membri plini sau candidati de partid. “Specialistii” nou-veniti au fost numiti in toate functiile superioare de conducere. Autohtonilor li s-au rezervat posturi de ranguri inferioare.O directie distincta in actiunile sovieticilor a constituit-o depistarea asa-zisilor “dusmani ai oranduirii socialiste”, eliminarea oricarei opozitii, deportarea nemultumitilor. Teroarea a facut “parte integranta din procedeele si obiectivele bolsevice, motiv pentru care – spre deosebire de teroarea iacobina, care a durat numai un an, – ea avea sa insoteasca regimul totalitar comunist de-a lungul intregii sale existente”.Deportarile si intemnitarile erau si o modalitate de a forta nationalitatile din noile regiuni sa se subordoneze total lui Stalin. In acest scop, in teritoriile anexate, intr-un mod accelerat au fost constituite organele de represiune. Astfel, la 1 septembrie 1940 era deja organizata si completata cu cadre Directia pentru Regiunea Cernauti a Comisariatului Popular pentru Probleme Interne (cunoscut sub abrevierea NKVD), cu tot cu sectiile ei raionale. In februarie 1941, pe baza acestei Directii, au fost create Directii independente pentru Regiunea Cernauti ale NKVD-ului si Comisariatului Popular pentru Securitatea Statului (NKGB), cu lucratori recrutati din diverse regiuni ale Ucrainei si ale altor republici sovietice. Prin ordinul NKVD-ului Uniunii Sovietice, din 7 septembrie 1940, si a unuia similar al NKVD-ului Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, din 20 septembrie 1940, s-a dispus infiintarea pe teritoriul regiunii a patru inchisori: doua la Cernauti (nr. 1, prevazuta cu 128 de angajati si un plafon de 700 de intemnitati; nr. 2, cu 46 de angajati si 160 de detinuti), una la Hotin (42 de angajati si 100 de intemnitati) si alta la Storojinet (41 de angajati si 60 de detinuti). In plus, la Cernauti a fost organizat un arest preventiv, cu 40 de angajati si cu un plafon de 160 de detinuti. In scurt timp, insa, numarul detinutilor avea sa depaseasca de cateva ori plafonul total planificat.DeportarileDeja la 2 august 1940, Bogdan Kobulov, adjunctul Comisarului NKVD al URSS, semna un ordin de deportare a 12.191 de “elemente antisovietice” din regiunile romanesti incorporate (la 28 iunie 1940) RSS Ucrainene. Acest fapt demonstreaza ca fisarea persoanelor respective s-a desfasurat intr-un interval mai mic de o luna de zile. De la Cernauti, in luna august 1940, au fost expediate in Siberia doua esaloane cu deportati. Insa operatiunea de depistare si deportare a bucovinenilor nu s-a oprit aici.Toti asa-numitii “dusmani ai puterii sovietice” au fost trecuti initial in tabele speciale, fiind apoi arestati si condamnati, iar familiile lor deportate in regiunile estice ale Uniunii Sovietice. Astfel, la 4 decembrie 1940, Martinov, capitan al Securitatii de Stat, seful Directiei NKVD pentru Regiunea Cernauti, trimitea la Ministerul de Interne de la Kiev un tabel cu numele a 2057 de persoane care urmau sa fie deportate. Pe aceste liste au fost trecuti 855 mari comercianti, 302 mari proprietari de imobile, 245 inalti functionari, 227 industriasi, 141 fosti politisti, 77 fosti agenti ai Sigurantei, 80 de prostituate, 74 mosieri si 26 alb-gardisti. In perioada imediat urmatoare, toti acestia au fost deportati in Siberia.In februarie 1941, la prima Conferinta regionala a Partidului Comunist, Ivan Hrusetki, prim-secretar, sublinia ca numarul “dusmanilor puterii sovietice”, depistati in ultima vreme numai in orasul Cernauti, se ridica la 658 de persoane, provenind din categoriile sociale mentionate mai sus. Casele confiscate de la proprietarii legitimi erau trecute in mainile miilor de “specialisti” adusi din regiunile estice.La sate, unde trebuia distrusa baza sociala a capitalismului pentru a putea realiza cooperativizarea si a putea organiza colhozuri, s-a aplicat “politica de deschiaburire”. Catre sfarsitul lunii februarie 1941, pe liste speciale au fost incluse 3970 de gospodarii ale chiaburilor din intreg tinutul. Acestia, impreuna cu familiile lor, au fost deportati in Siberia si Kazahstan in vederea “reeducarii”.Deja in primele luni de ocupatie a inceput un aflux masiv de oameni din diferite regiuni ale URSS, care se stabileau cu traiul in locuintele si casele bucovinenilor si basarabenilor refugiati sau deportati.Fuga in RomaniaDesfasurarea fulgeratoare a evenimentelor de la sfarsitul lunii iunie 1940 a facut ca multe familii sa se pomeneasca despartite de noua linie a frontierei sovieto-romane. Foarte multe persoane, mai ales in mediul rural, dar si in cel urban, au fost surprinse de vertiginoasa inaintare a Armatei Rosii si nu au avut timp sa se retraga impreuna cu armata si administratia romaneasca. Multi au fost intorsi din drum de catre soldatii sovietici.Din 3 iulie 1940, asa cum informa populatia un anunt oficial, noua frontiera cu Romania a fost inchisa “cu lacat”, lipsind oamenii de posibilitatea legala de a se refugia.Aceasta situatie i-a constrans pe locuitori, mai ales pe cei de origine romana, sa incerce sa traverseze clandestin noua linie de demarcatie. Unii au fost arestati de granicerii sovietici si persecutati, altii au reusit totusi sa ajunga in Romania.Potrivit datelor oficiale sovietice, din sectorul detasamentului 97 graniceri, care se intindea de la granita pana la 7,5 km de Cernauti, in primele cinci luni de ocupatie (iulie – noiembrie 1940), au trecut ilegal frontiera 471 de persoane din diverse localitati ale raioanelor Hliboca, Herta, Putila si Storojinet.Din satele mai indepartate de frontiera, din raioanele Vascauti, Zastavna, Noua-Sulita, Sadagura si Cernauti rural, s-au refugiat clandestin in Romania, catre sfarsitul lunii decembrie, 628 de persoane. Trebuie sa subliniem faptul ca emigrarea nu cunostea granite etnice sau sociale.In primul an al dominatiei sovietice, potrivit datelor unui cercetator ucrainean, numarul refugiatilor veniti in Romania din regiunea Cernauti a fost de circa 7000 de persoane. Cu siguranta, numarul acestora a fost mult mai mare, reiesind din faptul ca numai pana la 23 august 1941, in circa sapte saptamani de administratie romaneasca, au revenit la casele lor 6827 de persoane, procesul continuand si in perioada urmatoare, mai ales ca o parte dintre refugiati si repatriati nu s-au mai reintors la bastina, preferand sa ramana in alte zone ale tarii.Pe langa intarirea pazei frontierei, autoritatile bolsevice au inceput sa alcatuiasca liste cu familiile ale caror membri (unul sau mai multi) au plecat in Romania dupa instalarea stapanirii sovietice si care erau considerati “tradatori ai patriei”.Deja la 1 ianuarie 1941, in tabelul alcatuit de granicerii sovietici din date preliminare, pentru localitatile ce intrau in zona detasamentului 97 graniceri, au fost trecute numele a 1085 de persoane. Din celelalte localitati, din datele adunate pana la 7 decembrie 1940, pe liste au fost incluse 1294 de persoane. De asemenea, in urma unor denunturi ale consatenilor, au fost luate in evidenta si persoanele care aveau doar intentia sa plece in Romania.In categoria de “tradatori ai patriei” au fost incadrati si barbatii care, desfasurandu-si serviciul militar in armata romana, nu au revenit, dupa 28 iunie 1940, in localitatile de origine.Multi dintre fugari apelau la serviciile unor calauze provenite din randul satenilor din localitatile de frontiera, insa autoritatile bolsevice au creat, in scurt timp, propria retea de “calauze”, care ii conduceau pe refugiati direct in mainile sau – si mai tragic – sub focul granicerilor.Romani impuscati de granicerii sovieticiCei retinuti erau transportati intr-un lagar de “arestati”, care fusesera prinsi pe granita. Un asemenea lagar se afla in curtea proprietarului Carjitchi din comuna Vadul-Siret. Dupa cum ne marturisea Dumitru Nimigeanu din Tereblecea, in timp de numai o luna dupa invazia Bucovinei, in acel lagar se aflau deja 2400 de persoane. Afara de acesta, mai existau inca noua asemenea lagare, toate pline. “Acesta era lagarul pentru zona noastra, in care se aflau inchisi preoti, profesori, invatatori, primari, functionari si foarte multi pensionari, carora comunistii nu le-au platit nici o pensie. Printre acestia erau si doi generali iesiti la pensie, al caror nume nu-l stiu… Numai 5% au scapat…, restul de 95% au fost incarcati in camioane si dusi in gara Vadul-Siret, unde au fost urcati in vagoane de marfa cu destinatia Siberia”.Dupa sase luni de ocupatie comunista, in inchisorile din Cernauti nu mai era loc pentru arestati, umplandu-se si cazarmile cu oameni nevinovati. Astfel “erau pline cazarmile regimentelor 3 Graniceri, 11 Rosiori si 4 Pioneri. Mii si mii de oameni gemeau sub lacat. Multi din ei s-au stins chiar atunci, in 1940”.Din acest motiv, mai multe grupuri de bucovineni au cautat sa fie pregatite in eventualitatea unei ciocniri cu ostasii sovietici. La 19 noiembrie 1940, 40 de familii, in numar de 105 persoane, din satul Suceveni, avand 20 de arme si munitia necesara, au incercat sa treaca clandestin frontiera in zona localitatii Fantana-Alba. In confruntarea nocturna cu granicerii, trei oameni au fost ucisi, doi raniti au fost capturati de sovietici, restul grupului, inclusiv cinci raniti, a ajuns cu bine la Radauti. In schimb, in scurt timp rudele apropiate ale celor 105 persoane au fost arestate si deportate.Mult mai norocosi s-au dovedit a fi cei peste 100 de locuitori din Mahala, Ostrita, Horecea si alte sate, care au reusit, in ianuarie 1941, sa treaca granita si sa ajunga in Romania. Acest fapt a inspirat incredere altor sateni. Drept urmare, in noaptea de 6/7 februarie 1941, un grup de peste 500 de persoane din Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana si Ostrita a incercat sa treaca in Romania. La orele 6 dimineata, satenii, ale caror intentii erau cunoscute deja autoritatilor prin intermediul unui turnator, au fost descoperiti de catre granicerii sovietici. In urma unor rafale de mitraliere trase din doua sau chiar trei directii, vreo cinci sute de refugiati au fost ucisi, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica si N. Isac. Circa 57 de persoane au reusit sa ajunga in Romania, profitand de intuneric, iar 44 au fost arestati si deferiti justitiei in calitate de “membri ai organizatiei contrarevolutionare”. La 14 aprilie 1941, tribunalul Districtului militar Kiev a condamnat la moarte 12 persoane, ceilalti 32 fiind pedepsiti cu cate 10 ani de munca silnica si 5 ani lipsire de drepturi politice fiecare, precum si cu confiscarea avutului. Ca si in cazul precedent, toti membrii familiilor acestor “tradatori ai patriei” au fost deportati in Siberia.Decapitarea invatamantuluiUniversitatea din Cernauti, deja la 13 august 1940, a devenit o institutie superioara de invatamant de tip sovietic. in locul profesorilor romani refugiati au fost angajati in principal rusi si ucraineni, care erau preocupati in principal de extinderea influentei limbilor rusa si ucraineana.In regiunea Cernauti a fost permisa functionarea a 538 de scoli, dintre care 408 ucrainene, 111 in limba “moldoveneasca”, 10 rusesti si 9 cu alte limbi de instruire. In noul an de invatamant 1940/1941 minoritatilor din regiune li s-a permis functionarea a 114 scoli “moldovenesti”, 11 rusesti si 9 evreiesti.Insa din prima luna “s-a procedat la recensamantul si verificarea cadrelor didactice”. Au fost excluse cadrele care s-au dovedit a fi facut politica in trecut sau la care s-a depistat ca ar fi avut simpatii politice fata de unele partide din Romania. Erau preferati in primul rand profesorii de origine evreiasca, pe urma cei de origine ucraineana si numai pe ultimul plan veneau cadrele de origine romana si poloneza… Aceasta ierarhizare s-a pastrat tot tompul si in toate sferele de activitate”.Sub lozinca “alegerilor organelor sindicale”, inca la 22 iulie 1940 au fost lichidate “sindicatele burgheze”, printre care si sindicatul muncitorilor romani “Breasla”.Cu ajutorul comitetelor saracimii, create in localitatile nord-bucovinene, au fost inventariate casele si averile parasite de catre persoanele refugiate in Romania, au fost intocmite listele fostilor primari, perceptori, jandarmi, ofiteri, membrilor partidelor politice din Romania, care n-au avut posibilitatea sa se refugieze in momentul ocuparii nordului Bucovinei de catre trupele sovietice si care au fost arestati si aruncati in inchisori si lagare de concentrare inca din vara anului 1940.Germanii parasesc “paradisul sovietic”Dupa trei luni de stapanire sovietica, pentru etnicii germani din aceste teritorii deja nu mai exista nici o indoiala ca nu au o alternativa mai buna decat sa se repatrieze in patria lor istorica. Indeosebi generatia tanara opta pentru o repatriere organizata in Germania. De asemenea multi romani si ucraineni s-au hotarat sa se repatrieze. Problemele economice, precum si frica fata de teroarea totalitarista, au jucat un rol decisiv in luarea acestor hotarari.Comisia germana de repatriere si-a inceput activitatea la Cernauti la 15 septembrie 1940. Primii 1000 de repatriati au plecat spre Germania la 17 septembrie, iar peste doua luni, la 17 noiembrie, ultimul transport cu germani bucovineni a plecat din Cernauti.Timp de doua luni, pe aceasta cale au parasit nordul Bucovinei 43.641 de persoane. Totusi inca 3446 de germani din nordul Bucovinei au ramas in teritoriul ocupat de sovietici.Pentru multi romani bucovineni, dar si locuitori de alte etnii, s-a ivit o noua sansa ca prin intermediul acestei comisii sa poata parasi acest teritoriu. Din aceasta comisie a facut parte si Herbert Mayer, conferentiar la Catedra de Fizica a Universitatii din Cernauti, care a acordat un mare sprijin romanilor sa plece in Germania.La sfarsitul lunii noiembrie 1940 in Germania erau deja cca. 3000 de refugiati romani. Multi dintre ei au nimerit in Germania in lagare.In mai 1941 la Bucuresti, Cercul Bucovinenilor a format o comisie din Gheorghe Vantu, Constantin Zoppa si Aurel Morariu, cu obligatia de a examina si a se referi la romanii care se aflau in lagarele din Germania in 1941 si care urmau sa fie repatriati, in sfarsit, in Romania. Printre cele 1501 de persoane incluse in aceste liste identificam familii de intelectuali cu rol deosebit in viata culturala a Bucovinei: Leonida Bodnarescu, fost director al liceului din Radauti aflat in 1940 la Cernauti, L. Tomoioaga, fostul director al scolii Normale din Cernauti, Alexandru Zavulovici, fost profesor de muzica la scoala Normala din Cernauti, Ion Cavulea, profesor de geografie la scoala Normala din Cernauti, Arcadie Dugan, cercetator stiintific, Traian Cantemir, istoric literar. Persoanele incluse in aceste liste erau insotite si de membri ai familiei, spre exemplu: Vasile Razvan, socrul academicianului Radu Grigorovici, familia Sfintitchi (Sfintescu), rude apropiate tot ale academicianului Radu Grigorovici, precum si mai multe persoane cu numele Trebici (rude ale academicianului V. Trebici din Horecea) etc..Multi din acesti refugiati s-au intors ulterior in Romania. Numai in iunie 1941 au revenit in nordul Moldovei mai mult de 1000 de refugiati din Germania.Cu ajutorul Comisiei germane de repatriere au parasit nordul Bucovinei si cca. 4.000 de ucraineni.De asemenea, o parte din polonezii din Cernauti, care se aflau in legaturi de rubedenie cu familiile germane, au plecat, impreuna cu acestea, in toamna anului 1940 din capitala Bucovinei. Potrivit unui recensamant, realizat de autoritatile romane in august 1941, in Cernauti au fost consemnate doar 3523 de persoane de etnie poloneza.Concomitent avea loc repatrierea sau refugierea in principal a romanilor din Basarabia si nordul Bucovinei.
    Ion Popescu, fost deputat in Parlamentul Ucrainei (1994-2002) si membru in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (1996-2002)

  8. Stefanita

    Ma poate informa cineva care este linkul pentru a putea accesa filmul Odessa in flacari ?Multumesc !

  9. Mihai Romanul

    @Tudor

    Ieri abia am descarcat filmul. M-am uitat la cateva secvente. Aparent e mai mult arta decat document. M-a impresionat foarte mult “The Soviet Story”. In seara asta o sa ma uit si la “Odessa in Flacari” de la cap la coada.

    @Stefanita

    Poti descarca “Odessa in Flacari” de la http://www.torrentsmd.com/details.php?id=97273

    In schimb, iti recomand cu caldura (daca nu l-ai vazut deja) “The Soviet Story”. Descarca-l de la http://www.torrentsmd.com/details.php?id=355381
    iar subtitrarea in lb. romana de la http://www.titrari.ro/index.php?page=cautare&z1=0&z2=The+soviet+story&z3=1&z4=1

    Vezi ca pentru a descarca material de la torrentsmd.com trebuie sa ai cont. Ca sa iti faci cont iti trebuie o invitatie de la alt utilizator.

    Pe mine m-a ajutat Florian.

    Daca imi dai tu (sau oricine mai este interesat) un email la mihai.romanul@yahoo.com va trimit inapoi o invitatie ca sa va inregistrati la torrentsmd.com.

    Numai bine!

  10. Stefanita

    Procesul comunismului.
    Gulag

    GULAG (din rusă ГУЛАГ: Главное Управление Исправительно— Трудовых Лагерей, “Glavnoe Upravlenie Ispravitelno-trudovîkh Lagerei”, “Administraţia Generală a Lagărelor de muncă”) a fost o ramură a poliţiei interne şi serviciilor de securitate sovietice care controla sistemul penal al lagărelor de muncă forţată şi a închisorilor şi lagărelor de detenţie şi de tranzit asociate.
    Aceste lagăre găzduiau si criminali de toate tipurile, sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca un loc pentru deţinuţii politici şi ca un mecanism de represiune a opoziţiei politice în Uniunea Sovietică. Chiar dacă a întemniţat milioane de oameni, numele a devenit familiar în occident după publicarea de către Alexandr Soljeniţîn a cărţii Arhipelagul Gulag în 1973 care făcea asemănarea dintre numeroasele lagăre împrăştiate în toată ţara cu un lanţ de insule.

    Terminologia
    Unii autori se referă la toţi prizonierii şi la toate lagărele din istoria sovietică (1917 – 1991) ca la Gulag-uri. De asemenea, folosirea modernă a termenului este deseori în mod notabil nelegată de URSS: de exemplu, în expresii precum: “Gulagul din Coreea de Nord”, sau chiar “Gulagul privat american”. Trebuie notat că abrevierea originală rusească, folosit numai la singular, nu a descris niciodată un singur lagăr, ci o instituţie guvernamentală care avea în subordine întregul sistem de lagăre.

    Un nume familiar pentru întemniţaţii din Gulag-ul sovietic era “zeka” sau “zek”. În rusă, “internat”, “încarcerat” is “заключённый”, zacliucionnii, abreviat deseori ca ‘з/к’ (‘z/k’) în acte pronunţat ca ‘зэка’ (‘ză-KA’), transformat cu timpul în ‘зэк’ (‘zăc’) şi mai apoi în ‘зек’ (‘zec’). Acest cuvânt este încă în uzul colocvial, fără nici o legătură cu lagărele de muncă. ‘з/к’ a fost la început un acronim folosit pentru “заключенный каналостроитель”, “zacliucennîi kanalostroitel'” (puşcăriaş-constructor al canalului), membrii brigăzilor de condamnaţi la muncă silnică la Canalul Volga-Don. Mai târziu, termenul scurtat, devenind numai “zacliucennîi ”

    Varietate
    Alături de categoriile obişnuite de lagăre care practicau munca fizică grea şi de închisorile de diferite categorii, au mai existat de asemenea alte forme de încarcerare:

    O formă unică a lagărelor de muncă denumite şaraşka (шарашка, locul de chefuială) erau de fapt laboratoare secrete de cercetare, unde oameni de ştiinţa condamnaţi şi întemniţaţi dezvoltau neştiuţi de nimeni noi tehnologii şi de asemenea făceau şi cercetare fundamentală.
    Psihuşca (психушка, casa de nebuni), tratamentul medical forţat în închisoare psihiatrică a fost folosit în locul lagărelor, pentru izolarea şi ruinarea psihică a prizonierilor politici. Această practică a devenit mai obişnuită după dezmembrarea sitemului oficial al lagărelor de muncă. Vezi Vladimir Bukovski, Piotr Grigorenko.
    lagărele speciale sau zonele pentru copii (în jargonul de Gulag: “малолетки”, maloletki, adolescenţi), pentru invalizi (în Spassk), şi pentru mame (“мамки”, mamki) cu copii. Aceste categorii erau socotite că nu produc nici un venit folositor şi erau deseori ţinta unor noi abuzuri.
    Lagăre pentru “nevestele trădătorilor patriei ” (era o categorie specială de reprimaţi: “Membru al familiei trădătorului de patrie” (ЧСИР, член семьи изменника Родины)).
    Sub directa supraveghere a Lavrenti Beria, care a condus atât NKVD-ul cât şi programul pentru bomba atomică sovietică până la demiterea sa din 1953, mii de zeki au fost folosiţi la minele de minereu de uraniu şi la fabricile de îmbogătire din Novaia Zemlia, Insula Vaigach, Semipalatinsk şi alte locaţii. Există rapoarte prvind folosirea prizonierilor pe post de cobai umani în testele nucleare, (primul a fost făcut în Semipalatinsk în 1949), în decontaminarea zonelor radioactive şi a submarinelor nucleare.

    Istorie

    După Revoluţia bolşevică din 1917, Lenin a anunţat că orice “inamic de clasă “, chiar în absenţa oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetăţean de încredere şi nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detenţie de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Ţarist. Cele două tipuri principale au fost: “Lagărele cu scopuri speciale VCK ” (особые лагеря ВЧК) şi lagărele de muncă forţată (лагеря принудительных работ). Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni consideraţi periculoşi pentru stat: criminalii de drept comun, prizonierii din Războiul civil rus, pentru oficialii acuzaţi de corupţie, sabotaj şi delapidare, diferite tipuri de inamici şi disidenţi ca şi pentru foştii aristocraţi, oamenii de afaceri şi foştii mosieri.

    Ca o instituţie a întregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat în mod oficial pe 25 aprilie 1930 sub numele de “ULAG” prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie acelaşi an, şi a fost redenumit ca “GULAG”în noiembrie. Gulag-ul s-a dezvoltat rapid. Proiecte eşuate, recolte proaste, accidente, producţia slabă, proasta planificare, toate erau atribuite corupţiei şi sabotajului iar cei asupra cărora se putea arunca vina puteau fi găsiţi cu nemiluita. În acelaşi timp, rapida creştere a nevoii de resurse naturale şi programul exploziv de industrializare cereau forţă de muncă ieftină. Denunţurile, “planul” de arestări, execuţiile sumare şi activitatea poliţiei secrete au devenit larg răspândite. Cea mai simplă cale pentru condamnare lipsită de complicaţii, în cele mai multe cazuri automată, era asigurată de Articolul 58 al Codului Penal al RSFSR. Între anii 1931–32, în Gulag arau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre; în 1935 – aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de muncă), iar după Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparaţie, populaţia de condamnaţi, care munceau în echipe în afara închisorilor sau în penitenciarele din SUA, a rămas constantă la un numar de câteva sute de mii de oameni.

    Pe durata celui de-al doilea război mondial, popolaţia din Gulag-uri a scăzut dramatic, datorită ” eliberărilor” în masă sute de mii de prizonieri care au fost înrolaţi şi au fost trimişi direct pe linia frontului, dar asta în principal datorită creşterii pierderilor în perioada 1942–43. După terminarea războiului, numărul de întemniţaţi în lagăre şi în colonii a crescut din nou foarte rapid şi a juns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului şase. În timp ce unii dintre ei erau dezertori şi criminali de război, au fost de asemenea întemniţaţi şi prizonierii de război ruşi şi “ruşii trimişi la munca forţată” în Germania care, fără excepţie, au fost acuzaţi de trădare şi “cooperare cu inamicul”, (în mod formal, ei lucraseră pentru nazişti). Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupaţia străină, ca şi din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobişnuit ca supravieţuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportaţi direct în lagărele sovietice de muncă.

    Pentru ani de zile după terminarea războiului, o minoritate semnificativă dintre condamnaţi a fost formată din germani, finlandezi, polonezi, români şi alţi prizonieri de război şi persoane din ţarile străine “eliberate” de Armata Roşie.

    Statul a continuat să menţină Gulag-ul pentru ceva vreme după moartea lui Stalin din martie 1953. Amnistia care a urmat a fost limitată la cei care fuseseră condamnaţi la maxim 5 ani, de aceea cea mai mare parte a condamnaţilor de drept comun a fost eliberată. Eliberările de prizonierilor politici a început în 1954 şi au devenit generale şi au fost cuplate cu reabilitări în masă după denunţarea Stalinismului de către Nikita Hruşciov în Discursul secet de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al uniunii Sovietice din februarie 1956.

    În mod oficial, Gulag-ul a fost închis prin ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de interne) din 25 ianuarie 1960, pentru ca şi MVD însuşi să fie eliminat prin ordinul 44-16 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, doar pentru a renaşte sub denumirea de KGB.

    Numărul total de morţi din sitemul lagărelor de muncă corecţională despre care există documente pentru perioada 1934 – 1953 este de aproximativ 1.054.000, (număr care include prizonieri politici şi de drept comun). Trebuie subliniat ca el nu cuprinde aproximativ 800.000 de execuţii ale “contrarevoluţionarilor”, deoarece ele erau duse la îndeplinire în afara sistemului de lagăre. Din 1932 pnă în 1940, cel puţin 390.000 de ţarani au murit în domiciliu forţat; această cifră poate fi puţin exagerată, dar, pe de altă parte, nu include morţi din perioadele de până la anul 1932, respectiv după anul 1940 sau morţii dintre exilaţii ne-ţărani. Numărul de oameni care au fost prizonieri la un moment dat este, desigur, mult mai mare, şi mai trebuie spus că mulţi dintre supravieţuitori au suferit leziuni fizice sau psihice definitive.

    Condiţii

    Munca prizonierilor la construcţia Belomorkanal, 1931—1933Normele extrem de mari, violenţa, foamea şi elementele potrivnice ale naturii erau motivele principale pentru rata înaltă a mortalităţii din Gulag, care atingea până la 80% din efectiv în primele luni de la deschiderea multor lagăre.

    Tăiatul de copaci şi mineritul erau cele mai obişnuite activităţi dar şi cele mai dure. În minele din Gulag, norma unei persoane putea fi de 13 tone de minereu pe zi. Nerealizarea acestei cote atrăgea după sine micşorarea raţiei de hrană, un cerc vicios care avea de cele mai multe ori consecinţe fatale transformând prizonierul într-o om slab şi epuizat, poreclit “mierlitor” “dohodiaga” (доходяга) “mierlitor”.

    Prizonierii erau forţaţi deseori să lucreze în condiţii inumane. În ciuda climei aspre, ei nu erau aproape niciodată îmbrăcaţi şi hrăniţi corespunzător, nu beneficiau de îngrijire medicală, nu li se oferea nici un mijloc de combatere a lipsei de vitamine care ducea la boli de nutriţie precum scorbutul. Valoarea nutritivă a raţiei zilnice de hrană varia în jurul cifrei de 1.200 calorii (5.000 kilojoule), cea mai mare parte obţinute din pâine de proastă calitate (distribuită la kilogram şi denumită tain”пайка”, paika). În conformitate cu prevederile Organizaţia Mondială a Sănătăţii, necesaru minim pentru muncitorii care lucrează în condiţii grele este de 3.100–3.900 calorii (13.000 – 16.300 kJ) pe zi.

    Administratorii furau în mod obişnuit din stocurile de produse finite pentru propriul beneficiu ca şi pentru a obţine favoruri de la superiori. Drept rezultat, condamnaţii trebuiau sa muncească şi mai mult pentru a acoperi diferenţele. Administratorii şi oploşiţii (condamnaţii desemnaţi să facă de seviciu în lagăr, precum bucătarii, brutarii, magazionerii) furau din medicamente, îmbrăcăminte şi din stocurile de alimente.

    În unele lagăre se practica selecţia: cănd prizonierii se încolonau pentru plecarea în schimburi, ultimul sosit era împuşcat ca să fie exemplu pentru ceilalţi sau i se confisca pentru acea zi. Neîndeplinirea normelor zilnice de muncă sau refuzul de a ieşi la muncă se pedepsea cu carceră, tortură sau împuşcare conform art 58 par.14 „sabotaj” sau „contrarevoluţie economică”. Ca în mai toate lagărele comuniste, erau încurajate denunţul, demascarea intelectualilor şi burghezilor „politici” de către deţinuţii de drept comun „cozi de topor” rasplătite cu mâncare în plus sau comutarea pedepsei.

    ] Geografie

    Intrarea in lagărul Vorkuta la începutul anilor ’50. Se poate citi:”Munca în URSS este o chestiune de onoare, glorie, mândrie şi eroism”. Comparaţi cu lozinca nazista”Arbeit macht frei” “Munca te face liber”.În perioada de început a Gulag-urilor, locaţiile pentru lagăre erau alese în primul rând pentru scopul de a izola prizonierii. Mânăstirile retrase au fost alese în mod special locaţii pentru noile lagăre. Aşezarea de pe Insulele Solovetsky din Marea Albă este una dintre primele şi dintre cele mai faimoase, fiind fondată la scurtă vreme după Revoluţia din 1918. Numele popolar al insulelor, “Solovki”, a intrat în argoul penitenciarelor ca un sinonim pentru lagărul de muncă în general. Acest prim lagăr a fost prezentat lumii drept un exemplu al căii noi sovietice de “reeducare a duşmanilor de clasă” şi de reintegrare a lor prin muncă în societatea sovietică. La început, condamnaţii (dintre care o parte importantă o reprezentau intelectuali ruşi, s-au bucurat de o libertate relativă (în limitele naturale ale insulelor. S-au editat reviste şi ziare locale şi s-a făcut şi ceva cercetare ştiinţifică ( de exemplu a fost iniţiată si menţinută o grădină botanică locală, care din păcate s-a distrus în întregime). Până la urmă s-a transformat într-un lagăr obişnuit de muncă. De fapt, unii istorici au susţinut Solovki a fost un lagăr-pilot. Vezi Solovki pentru detalii.

    Mină de aur pe Valea KolymaÎn cadrul noii faze de concentrare în Gulag-uri a forţei de muncă ieftine, s-au construit noi lagăre prin toată sfera de influenţă sovietică, oriunde obiectivele economice impuneau existenţa lor. Obiectiveprecum Belomorkanal sau Magistrala Baikal-Amur sau construcţii din marile oraşe, precum tronsoane ale faimosului Metrou din Moscova şi campusul Universităţii de Stat din Moscova, toate edificate prin muncă silnică. Multe alte proiecte din timpul industrializării forţate, a războiului şau din perioada imediat postbelică au fost realizate cu munca forţată a condamnaţilor, iar activitatea lagărelor Gulag-ului acopereau un domeniu mare de activitate a economiei sovietice.

    Majoritatea lagărelor de muncă erau aşezate în cele mai îndepărtate zone ale nord-estului siberian(cele mai cunoscute lanţuri de lagăre era Sevvostlag (Lagărele de Nord-Est) de-a lungul râului Kolîma şi Norillag lângă Norilsk) ca şi în partea de sud-est a Uniunii Sovietice, în principal în stepele din Kazakhstan (Luglag, Steplag, Peschanlag). Acestea erau nişte zone vaste şi nelocuite, fără drumuri (de fapt, chiar construcţia drumurilor era asigurată de condamnaţii din lagărele specializate în construcţii de şosele), fără resurse de hrană, dar bogate în zăcăminte minerale şi alte resurse naturale (precum lemnul). Totuşi, lagărele erau răspândite şi în restul Uniunii Sovietice, inclusiv în partea europeană a Rusiei, în Belarus şi Ucraina. Au mai fost câteva lagăre aflate sub controlul direct al Gulag-ului, localizate în afara Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi Mongolia.

    Nu toate lagărele erau fortificate. De fapt, unele lagăre din Siberia aveau limitele marcate doar prin stâlpi. Evadările erau descurajate de condiţiile naturale grele dar şi de patrulele dotate cu câini de urmărire care erau repartizate în fiecare lagăr. Până în anii ’40, triburile băştinaşe ajutau deseori evadaţii, dar criminalii fugiţi au făcut multe victime printre localnici. Aceste violenţe, la care se adăugau recompensele mari, tentante, i-au făcut pe băştinaşi să ajute autorităţile la prinderea fugarilor. Paznicilor lagărelor li se dădeau ordine severe şa-şi ţina prizonierii sub control prin orice mijloc. Dacă un condamnat evada de sub supravegherea unui gardian, acesta din urmă risca să fie dat afară din forţele de pază şi să fie condamnat la rândul său la muncă silnică în lagăr.

    În unele cazuri, echipe de condamnaţi era transportaţi în teritorii noi, cu resurse de supravieţuire limitate şi erau părăsiţi în pustietate. Câteodata, erau necesare câteva tentative până când un val de colonişti reuşeau să supravietuiască în sălbăticie şi să termine de construit lagărul.

    Zona de-a lungul râului Indigirka era cunoscută drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului. În satul Oymyakon (Оймякон) s-a înregistrat recordul celei mai scăzute temperaturi : −71.2°C .

    Cultura
    Gulag-ul care a influenţat timp de patru decenii istoria sovietică si a afectat milioane de persoane a avut un impact enorm asupra culturii sovietice.

    Cartea lui Alexandr Soljeniţîn Arhipelagul Gulag nu a fost prima operă literară care a tratat problema lagărelor. Dar a fost prima care a demonstrat ca Gulag-ul a fost un instrument al represiunii guvernamentale îndreptată impotriva propriilor cetăţeni la o scară de masă.

    Gulag-ul a ajuns să aibă o influenţa majoră asupra gândirii contemporane şi a devenit o parte a folclorului modern din Rusia. Multe cântece ale cântăreţilor-compozitori (cunoscuţi sub numele de barzi) descriau viaţa din lagăre, cele mai cunoscute nume Alexander Galich şi Vladimir Vîsoţki), nici unul dintre ei nu a fost întemniţat în lagăre.

    Memoriile lui unora ca Alexandr Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Evghenia Ghinzburg, au devenit au simbol al sfidării în societatea sovietică. Scrierile, în mod special cele ale lui Soljeniţîn, învinovăţeau dur poporul sovietic pentru toleranţa şi apatia faţă de Gulag şi în acelaşi timp aduceau laude curajului şi hotărârii celor care fuseseră încarceraţi. Vezi de asemenea samizdat, disident, drepturile omului, Acordurile de la Helsinki.

    Un alt fenomen cultural în URSS legat de Gulag a fost migrarea forţată a numeroşi artişti în Siberia. Mulţi oameni care au lucrat în Magadan au remarcat că, de exemplu, nivelul teatrelor era comparabil cu nivelul teatrelor moscovite.

    Colonizare
    Documentele de stat sovietice arată că printre ţelurile GULAG era şi colonizarea zonelor îndepărtate slab populate. Aşa a fost introdusă noţiunea de “colonizarea voluntară”.

    Când îşi ispăşea cea mai mare parte a condamnării, întemniţatul putea fi eliberat pentru bună purtate în “colonia voluntară” (вольное поселение, “volno poselenie”) din afara limitelor lagărului. Ei deveneau “colonişti benevoli” (вольнопоселенцы, “volnoposelentsy”, ceea ce nu era acelaşi lucru cu ссыльнопоселенцы, “sslylnoposelentsy”, “colonişti exilaţi”). În plus, pentru persoanele care-si ispăşiseră pedeapsele dar cărora li se impunea domiciliu obligatoriu, era recomandat să fie îndrumaţi către “coloniile voluntare” şi să li se dea pământ în imediata vecinătate a lagărului.

    Această soluţie a fost de asemenea, moştenită de la sistemul ţarist katorga.

    Viaţa după ispăşirea pedepsei
    Persoanelor eliberate din lagăr dupa ce-si terminaseră condamnarea le era interzisă practicarea unei game largi de meserii şi acesul la numeroase slujbe. Ascunderea unui fost puşcăriaş era o infracţiune ce se pedepsea aspru. Persoanele care făcuseră puşcărie ca “politici” erau o belea pentru “Primul departament (“Pervîi Otdel”, reprezentant al poliţiei secrete în toate intreprinderile şi instituţiile), deoarece foştii “politici” trebuiau monitorizaţi.

    Mulţi liberaţi aveau restricţii de stabilire în oraşele mai mari.

    După ispăşirea unor pedepse lungi, mulţi oameni se descalificaseră profesional şi îşi pierduseră contactele sociale. De aceea, la eliberarea din lagăre mulţi dintre ei decideau de bunăvoie să se stabilească (sau să rămână) în “colonii voluntare”. Această decizie era de asemenea influenţată de existenţa resticţiilor oriunde altundeva. Când foarte mulţi dintre prizonierii deja eliberaţi au fost reîncarceraţi în valul de arestări care a început în 1947, acest lucru s-a întâmplat mai des celor care aleseseră să se stabilească în apropierea vechiului domiciliu decât celor rămaşi prin prejma lagărelor în coloniile voluntare.

    Ultimele evenimente
    Monografia lui Anne Applebaum descrie eliberarea prizonierilor politici din lagăre chiar şi în anul 1987. În noiembrie 1991 noul parlament rus, Duma de Stat, a adoptat “Declaraţia Drepturilor şi Libertăţilor Individuale”, care garanta, cel puţin din punct de vedere teoretic, printre alte drepturi şi libertăţi, şi pe acela de a nu fi de acord cu propriul guvern.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *