7 aprilie, pe „euromaidan”

Tot mai multe voci susţin că R. Moldova a trecut, acum 4 ani, prin ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Sunt vizibile numeroase afinităţi: tineri cu cagule pe faţă, poliţişti violenţi, autorităţi inflexibile, provocatori şi presupuşi provocatori, edificii distruse, răniţi, dispăruţi, decedaţi. Frică şi groază, nesomn şi îngrijorare.

Dacă faci abstracţie de locaţiile manifestărilor şi uiţi de distanţa în timp, poţi descoperi cu uşurinţă aceleaşi mesaje şi aceleaşi tactici, aplicate de autorităţi. În aceste zile, la Kiev, instituţiile de învăţământ sunt somate să furnizeze listele cu numele participanţilor la „manifestaţiile proeuropene şi împotriva puterii”. Vă mai amintiţi zilele de 7, 8, 9 aprilie 2009, când poliţiştii, prin şcoli şi universităţi, căutau numele participanţilor la protestele anticomuniste?

Pe „maidanul” din Kiev protestatarii nu cedează şi, din această cauză, forţe speciale ale Ministerului de Interne sunt trimise la Kiev, pentru a garanta securitatea manifestaţiilor. Vă amintiţi cum poliţiştii din mai multe comisariate fuseseră mobilizaţi, fiind aduşi la Chişinău, ca să reprime protestele?

Premierul ucrainean Mykola Azarov, reprezentant al puterii de la Kiev, cere opoziţiei să „oprească escaladarea” tensiunilor politice, pe motiv că nu ar mai exista motive de proteste, după ce, pe 3 decembrie, Rada Supremă nu a susţinut demiterea Guvernului. Azarov a vrut să spună că Guvernul său are în continuare susţinerea majorităţii Legislativului, acest lucru însemnând şi susţinerea majorităţii cetăţenilor. Aceleaşi mesaje le aveau, în 2009, comuniştii, care invocau că se bucură şi în continuare de susţinerea cetăţenilor şi că protestele ar fi o tentativă de lovitură de stat.

Şi la Kiev, la fel ca şi la Chişinău, Ministerul de Interne anunţă despre un număr de 120 de poliţişti spitalizaţi în urma acţiunilor de reprimare a protestelor. Vă mai amintiţi? Exact despre 120 de poliţişti răniţi era vorba, în aprilie 2009, la Chişinău.

La fel ca la Chişinău în acel an, la Kiev poliţia evită să dea numărul exact al victimelor, în special după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a dispersat cu violenţă o manifestare din Piaţa Independenţei, un loc simbolic al „revoluţiei portocalii” din 2004. Vă mai amintiţi de morţii şi răniţii noştri? Sau, cine, decât părinţii şi copiii lor, îşi mai amintesc de ei?

Luni, la Judecătoria Buiucani, va avea loc o şedinţă ordinară în dosarul morţii lui Valeriu Boboc. Procurorii au cerut 15 ani privaţiune de libertate pentru ex-poliţistul Ion Perju. Acum, după 4 ani de la tragedie, pe banca acuzaţilor, încă în prima instanţă, a rămas, se pare, doar Ion Perju, fapta căruia, potrivit specialiştilor, nu a fost demonstrată în cadrul anchetei judiciare. Totodată, de mai mult timp, Curtea de Apel Chişinău amână examinarea apelului procurorilor în dosarul generalilor Papuc şi Botnari, achitaţi de prima instanţă din motivul lipsei componentelor infracţiunii. Cine stă în spatele unor astfel de decizii judiciare?

Devine clar că, atâta timp cât „maidanul” de la Kiev este supus represiunilor, iar, la Chişinău, dosarele „7 aprilie” sunt pe linie moartă, putem afirma fără echivoc că avem oponenţi comuni, puternici, dar, să fim optimişti, totuşi, nu şi invincibili.