Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   7 Aprilie, "aruncat în aer"…

7 Aprilie, „aruncat în aer” de 6 Aprilie

La un an de la protestele din 7 Aprilie, întrebările rămân mai multe decât răspunsurile la ele. Ştim ceea ce s-a putut vedea. Despre jocurile de culise, care s-au urzit şi s-au făcut în spatele şi pe contul unor proteste paşnice, nu s-a aflat nimic sau tot atât de mult cât se ştia şi acum un an.

Ziua de 6 aprilie nu prevestea nimic din ceea ce era să se întâmple a doua zi, pe 7 Aprilie, chiar dacă duminica electorală din ajun fusese una tensionată şi stresantă. De altfel, ca şi întregul scrutin parlamentar. Comuniştii, care fraudaseră alegerile încâ până la începerea lor, au trecut pod, pe ultima sută de metri, peste orice normă de drept şi etică electorală, hăpăind, la numărarea voturilor, necesarul confortabil de 61 de mandate, prin care să-şi poată asigura prelungirea mandatului la guvernare. Moldova s-a aprins. Era prea mult, era din cale afară ca, după opt ani de samavolnicie moşiereasco-comunistă, lumea să mai accepte un nou mandat pentru regimul Voronin. Încă la început de campanie, opoziţia liberal-democrată avertizase comuniştii, în mod repetat, că vor trebui să plătească pentru cazul în care nu vor avea un comportament electoral corect. Asupra corectitudinii alegerilor au insistat şi instituţiile europene, ambasadele străine şi societatea civilă de la Chişinău. Comuniştii, însă, au reacţionat la toate în spiritul şi tradiţia unui regim fanariot, de sorginte sovietică.

10 minute pentru 3000 de oameni

Chişinăul îşi anunţase, anticipat, intenţia de a protesta în stradă în 2009, ca şi în 2005, în cazul în care alegerile vor fi fraudate. Numai că, în 2005, iniţiativa venea din partea lui Iu. Roşca, iar în 2009 – din partea lui V. Filat. Există vreo deosebire? Dacă ţinem cont de felul în care au evoluat relaţiile Voronin-Roşca, bănuiesc că da. Aşa sau altfel, PLDM îşi rezervase pentru 7 Aprilie Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar pentru 6 Aprilie, ora 18.00, la Chişinău fusese anunţat, prin internet, un miting de doliu la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La 6 aprilie iniţiativa venea din partea ONG-urilor «Think Moldova» şi «Hyde Park», două organizaţii care au ridicat periodic semne de întrebare vizavi de paternitatea lor. Mitingul se anunţa a fi, potrivit organizatorilor, un prim semnal că lucrurile la guvernare în R. Moldova nu mai plac. Iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele 15 minutre dinaintea orei 18.00, când centrul Chişinăului a adunat într-un timp record circa 3000 de tineri, a dat de înţeles că vremea comuniştilor a trecut. Oleg Brega, de la Hyde Park, a anunţat de la un megafon că alegerile au fost furate, cerând tinerilor să se solidarizeze în ideea de a cere demisia regimului Voronin. Brega s-a adresat mulţimii să aprindă, în semn de protest, lumânări în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare, după care a urmat un anunţ mai puţin aşteptat. La nici 10 minute de la deschiderea mitingului, aceeaşi voce anunţa de la acelaşi megafon că evenimentul ia sfârşit şi că responsabilitatea pentru acţiunile de mai departe trece pe contul fiecăruia (sic!). Practic, organizatorii s-au desolidarizat de mulţime, şi-au depus mandatele de „vestitori de furtună” şi i-au lăsat în voia valului. Cui nu-i era clar că o mulţime agitată, de câteva mii de tineri, ieşită solidar în stradă, nu se putea limita doar la 10 minute de reculegere la focul lumânărilor? Mai târziu, N. Morari, de la „Think Moldova”, motiva prin faptul că intenţia lor a fost doar pentru un flasch-mob, iar fluxul de lume a fost peste aşteptările lor şi asta i-a determinat să pună cât mai repede punct manifestării. Explicaţii. Cum poţi porni în largul apelor fără să fii gata să treci şi peste valuri. Lucrul cel mai suspect rămâne, însă, avertismentul – tot ce va urma e pe contul vostru. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Repetiţia din 6 Aprilie

De cum a amuţit megafonul, „cineva” a preluat imediat „valul” şi i-a dat curs spre Preşedinţie şi Parlament. Nimeni nu a pus întrebări. Ajunşi la scările Preşedinţiei, cei din faţă au probat nervii şi muşchii poliţiei (total neechipate pentru o situaţie de acest gen), forţând-o să se retragă pe treptele din rândul doi. Mulţimea a scandat „Jos comuniştii”, „Ne-aţi furat alegerile”, „Libertate”. Azi ne dăm seama că ceea ce se întâmpla a fost, de fapt, o repetiţie „în teren”. Provocatorii erau deja „în treabă”. Pentru a doua zi, se ştia că PLDM avea programate acţiuni de protest în PMAN, că amploarea lor va fi mult mai mare şi că ele trebuie date peste cap. Ba şi în capul celor care le iniţiaseră. După Preşedinţie, mulţimea a mai fost plimbată pe străzi (spiritele trebuiau înfierbântate aşa încât temperaturile să ajungă şi pentrtu a doua zi) şi abia în jurul orei 20.00 lumea s-a aciuat în PMAN. Nu a fost deloc simplu să ţii pe loc, de la un biet megafon, spiritele incendiate ale câtorva mii de tineri, mai ales că concurenţa la „aparat” era destul de mare, iar mesajele vorbitorilor, de multe ori, în dezacord cu cele ale opoziţiei liberal-democrate. Şi, surpriză din nou. La megafon, pentru câteva minute, N. Morari, fluturând din mâini şi ţipând că ea nu va permite niciunui partid politic să-şi asume realizările acestor proteste. „Ele sunt ale noastre”?! – striga Morari. Să fi uitat Natalia că, alături de „colegii săi”, se desolidarizase de mulţime, cu mai bine de trei ore în urmă, lăsând lumea în voia sorţii şi „pe cont propriu”? Ce nu-i mai convenea din momentul în care s-a retras din joc? Sau, poate, jocul ei era altul? Că este sau nu agent al serviciilor secrete ruse, aşa după cum opinează mai multă lume pe internet, nu ştiu, dar faptul că nu şi-a asumat responsabilitatea unei operaţiuni până la capăt lasă loc de bănuieli.

A doua zi, de dimineaţă, peste 10 mii de tineri au fost, ca la şcoală, în centrul Chişinăului. La ora fixă, nicio umbră de „primă” persoană în PMAN, iar subalternii, adunaţi în jurul aceluiaşi megafon de cu seară, nu au avut cum ţine lumea pe loc. Mulţimea a vălurat câteva minute, după care „cineva”, din flancuri, a preluat iniţiativa şi fluxul a pornit spre Preşedinţie şi Parlament. Lumea intrase sub controlul gherilelor de provocatori şi instigatori, indiferent cine erau aceştia, poliţişti în civil sau securişti sub acoperire, haidamaci din lumea interlopă sau mercenari de împrumut. Toate au urmat scenariul din 6 Aprilie. Putea fi altfel? Putea. Dacă evenimentul ar fi fost gestionat corect şi nu ar fi fost lăsat în voia „valului”. „Lecţia 6 Aprilie” a fost o capcană, pe care, cu regret, am perceput-o mai mulţi, dacă nu cu toţii, ca pe o prefaţă reuşită a zilei de 7 Aprilie.

Petru Grozavu, petru.grozavu.zdg@gmail.com