5,68 lei şi corupţia
Zilele acestea redacţia noastră a fost zgâlţâită din rădăcini. Expresia „una caldă, alta rece” s-a pliat pe viaţa noastră mai adecvat ca niciodată. Joia trecută, 10 decembrie, am fost surprinşi de o avalanşă de veşti bune în cadrul Galei Premiilor pentru Drepturile Omului, organizată de ONU în Moldova. Astfel, ZdG a luat Premiul I pentru cea mai bună reflectare a drepturilor omului în presă şi Premiul I pentru cea mai echilibrată prezentare a genurilor în presă. În acelaşi timp, colega noastră Anastasia Nani a luat Premiul I pentru cel mai bun reporter care scrie despre drepturile omului. Svetlana Panţa şi Victor Moşneag au fost de asemenea premiaţi.
A urmat un weekend care ne-a cam şters euforia. Serialul de articole intitulat „Trenul corupţiei în Gara Chişinău” a adus primele reacţii. Le aşteptam, dar nu pe acestea. Un val de ameninţări electronice şi telefonice cu subtilităţi despre „scaunul electric”, „îmi iau un pistol” şi „ştiu din ce sat sunt părinţii tăi” ne-au pus pe gânduri.
Am iniţiat un dialog cu reporterii Victor Moşneag şi Tatiana Eţco, sugerându-le că ar fi bine să luăm o pauză până evaluăm situaţia. Au ieşit pe uşă imediat. Tocmai stabiliseră cu nişte surse să viziteze palatele maiestuoase ale unor bieţi funcţionari de la Căile Ferate şi nu aveau timp de pierdut.
În acelaşi weekend am avut o întâlnire cu noua conducere a Poştei Moldovei. Această întreprindere de stat este unicul distribuitor de ziare care acoperă întreg teritoriul R. Moldova. Am privit împreună cifrele de vânzări. În 2009 (ca şi în 2008, 2007, 2006, de altfel), Poşta Moldovei vânduse în cele peste 1000 de oficii poştale câte …o jumate de ziar pe lună. Adică, în fond, ZdG ajunge doar în fiecare al patrulea oficiu poştal? Trebuie să menţionăm că pentru distribuţie Poşta îşi ia mai mult din 1/3 din costul de vânzare al ziarului, deci s-ar fi putut face bani pentru stat.
Pe de o parte, echipa noastră, care a demonstrat din nou că poate face o muncă calificată şi necesară societăţii. Pe de altă parte – o pătrime de cititor pe lună la fiecare oficiu poştal, care nu ne poate asigura decât închiderea ziarului.
Colega noastră Celine din Franţa ne-a adus câteva exemplare din ziarul „Le Canard enchaine”. Este unicul ziar din Franţa şi, probabil, din întreaga Europă, care nu are publicitate. Niciun pic. E un ziar de investigaţii şi pamflete pentru care aleargă la chioşc mulţi politicieni şi proletari francezi. Publicitatea le-ar afecta libertatea de a critica.
ZdG e un al doilea „Le Canard”, fără publicitate. Deci putem supravieţui doar din abonamente, căci vânzările sunt pentru 1/4 de cititor pe sat. Deunăzi, o pensionară mă întreabă dacă aş putea să îl abonez pe vecinul ei pe gratis la ziar. E foarte sărac, zice, dar foarte inteligent. Am zis că avem abonamente sociale, pentru pensionari – de 5,68 lei. Bătrâna a coborât ochii şi a şoptit: „Bine, am să îl abonez din pensia mea, el nici atâta nu are”. Am roşit ambele.
Alina Radu alinaradu.zdg@gmail.com
