Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   17 secunde între viaţă şi…

17 secunde între viaţă şi moarte

În ultima săptămână, câteva tragedii incomensurabil de grele s-au abătut asupra R. Moldova. Accidentul de la Ungheni, decesul unei mame a doi copii, imediat după naştere, la Maternitatea din Briceni, alte accidente, suicide sau omoruri. E altfel decât altă dată? Sau, pur şi simplu, informaţia circulă mai repede, iar, în consecinţă, noi aflăm mai multe, despre bune şi rele. Deseori, însă, constatăm că suntem total nepregătiţi ca să percepem aceste noutăţi, multe dintre care îţi provoacă mai mult decât disperare.

Un interviu zguduitor cu Victor Boboc, tatăl lui Valeriu Boboc, am citit zilele trecute pe www.europalibera.org. Acum câteva săptămâni, tatăl lui Valeriu trecuse pe la ZdG, dar spunea atunci că nu este pregătit, deocamdată, să facă dezvăluiri publice despre felul în care a decurs ancheta şi despre felul în care, acum, decurge judecata în cazul omorului fiului său. Am urmărit cu atenţie acest caz, din chiar dimineaţa zilei de 8 aprilie 2009, când medicii de la Urgenţă, contactaţi de ZdG, anunţau că, în curtea Spitalului, fusese lăsată prima victimă a evenimentelor din acea noapte. Vă amintiţi? Valeriu a fost transportat în curtea Spitalului de Urgenţă fiind deja mort. Deoarece de la 7 aprilie 2009 urmărisem cazul morţii lui Valeriu Boboc, credeam că nu ar mai fi prea multe noutăţi în dosarul despre care tot mai insistent se vorbeşte că, deşi sunt probe suficiente, pronunţarea sentinţei se tergiversează, din motive uşor de presupus. Un detaliu nou am aflat, totuşi, din recentul interviu al lui Victor Boboc. El a anunţat o cifră care reiese dintr-un calcul extrem de exact, prin care a fost delimitată viaţa de moartea fiului său – 17 secunde. Cred că e concluzia experţilor, în special a celor din afară, care s-au ocupat de investigarea acestui caz.

La ce s-o fi gândit Valeriu în cele 17 secunde care îi legau viaţa de moarte? Citeam undeva că 17 secunde de gând concentrat sunt echivalente cu 2000 de ore de acţiune. Dacă nu a reuşit să acţioneze, s-ar putea că durata anunţată de experţi a fost, de fapt, mult mai redusă, la jumătate, poate, la 8,5 secunde, după care Valeriu nu a mai avut puteri să lupte pentru supravieţuirea sa.

Astăzi, când tot mai puţini îşi amintesc de sacrificiul tinerilor măcelăriţi în acea noapte şi în zilele imediat următoare, de ce ar mai conta cât a durat trecerea din viaţă a lui Valeriu Boboc?

Răspunsurile la această întrebare pot fi total diferite, doar părinţii, doar familia sa, doar cei foarte apropiaţi, vor spune şi vor argumenta că acest răstimp contează, pentru că ar fi putut exista o posibilă şansă, o posibilă salvare.

Exact aşa ar răspunde şi familia Olesei Melnic, mama care a născut ca să moară. Deşi nimeni nu ştie cât anume o fi trăit după naştere Olesea, oricine din familia sa va confirma că acest răstimp care a legat viaţa de moartea tinerei mame este unul foarte important, deoarece, dacă ar fi durat mai mult,  s-ar fi putut salva.

Şi răstimpul dat morţilor din accidentul de la Moreni a contat, pentru că fiecare dintre ei spera să revină acasă.

De fapt, orice clipă contează, pentru că te poate apropia sau te poate distanţa de durere, fericire, împliniri sau eşecuri.
Dar cum să trăiască cei pentru care viaţa continuă după cele 17 secunde, după cele 2 ore sau după cele 15 minute care au legat viaţa de moartea apropiaţilor lor?

În acest număr de ZdG putem găsi un răspuns la această întrebare. Ana Chirsanov este psiholog şi psihoterapeut. Nu am cunoscut-o până acum. Cu prilejul interviului publicat în acest număr de ziar am descoperit un om care poate răspunde la întrebări dificile, inclusiv legate de cele 17 secunde, de cele 2 ore sau de cele 15 minute, sau de alte perioade de timp în care ei, apropiaţii noştri, au fost puşi în situaţia să decidă între viaţă şi moarte.

Aneta Grosu, aneta@zdg.md