Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   13 noiembrie, Ucraina pierde Vilniusul?

13 noiembrie, Ucraina pierde Vilniusul?

Moscovei i-au trebuit 70 de zile (şi nopţi) de război economic şi politic cu Ucraina, ca s-o pună în situaţia să capituleze. şi a capitulat. După 2 întrevederi, tet-a-tete, dintre premierii Rusiei şi Ucrainei Medvedev şi Azarov şi alte trei întrevederi, tot tet-a-tete, dintre preşedinţii Putin şi Ianukovici.

Ucraina a dat înapoi. Nu mai pleacă la Vilnius?. S-a speriat? Nu mai vrea? Nu are curajul, ori s-a predat? Aşa sau altfel, 13 noiembrie 2013 rămâne o pecete grea pe soarta Ucrainei, un vis îngropat în zenitul unei speranţe. Potrivit mai multor experţi ucraineni, Kievul a ales să se retragă din proiectul Vilnius-2013 şi să treacă aderarea pentru 2014 sau ceva mai târziu. S-ar putea, de ce nu?. Vilniusul nu ar fi pentru Ucraina ultimul tren spre UE, ar mai putea fi altul şi la anul, sau peste un an, sau peste cinci, sau … Orice poate fi. Trenuri ar putea fi mai multe, şanse mai puţine. Vilniusul a fost o şansă, poate cea mai mare pentru Ucraina şi foarte aproape de ea, la fel ca şi pentru noi. Atât doar că pentru ea se pare că a fost. Principalul candidat la aderare pentru UE din Parteneriatul Estic şi-a dat marţi jos bagajele din trenul Kiev-Vilnius, nu mai merge în noiembrie în Lituania, iar dacă şi va merge nu va mai merge cu capul sus ci cu ochii în pământ. Ucraina, care părea că are cel mai mare interes pentru proiectul Vilnius-2013, a ieşit din cursă pe ultimii zeci de metri. Cel puţin, asta este verdictul, pe care l-a dat ieri în şedinţa guvernului ucrainean, premierul Nicolae Azarov.

După Armenia, Ucraina…

Ucraina nu este prima din lanţul slăbiciunilor Parteneriatului Estic. Kievul a trecut pe mâna ruşilor, la fel cum a făcut-o, până la el, Erevanul. Să ne amintim că Armenia a fost prima, dintre cei 6 membri ai Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaigean, Belarus, Georgia, R. Moldova, Ucraina) care a părăsit proiectul. Se întâmpla la începutul acestei toamne, pe 3 septembrie. Erevanul îşi anunţa decizia, printr-un comunicat oficial de presă, în timp ce preşedintele Armeniei, Serzh Sargsyan se afla în vizită la Putin. Spre surprinderea partenerilor europeni, comunicatul anunţa că între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Erevanul alege o uniune politică şi comercială cu Rusia, obligându-se, totodată, să contribuie la fondarea Uniunii Euroasiatice. Cu toate acestea, Erevanul afişa, în acelaşi comunicat, că nu se dezice de relaţiile cu UE (la fel, după cum o făcea ieri de dimineaţă şi premierul Azarov). Aşa sau altfel, până la urmă contează rezultatele nu declaraţia: Armenia s-a lăsat convinsă (ori constrânsă) de Rusia, fiind luată pe sus cu Nagorno-Karabahul. Se presupune că Putin l-ar fi speriat pe Sargsyan că dacă se desparte de Rusia va trebui să pună cruce pe Karabah (problemă în care Rusia ţine parte Erevanului). Erevanul a cedat. După ce a trecut Armenia la activul său, Moscova s-a apucat serios de Ucraina şi R. Moldova. Jocurile cu Chişinăul la nivel politic nu prea au luat foc. Revoluţia de catifea mai departe de bătutul tobelor nu a mers. Varianta armenească cu Karabahul nu a mers nici ea, deşi Moscova a încercat să ne sperie în câteva rânduri cu destabilizarera situaţiei la Nistru. Nu au luat foc nici ameninţările lui Rogozin cu „îngheţul la iarnă”, nici deportul moldovenilor plecaţi la muncă în Rusia şi nici embargoul Rosspotrebnadzor-ului la vinurile moldoveneşti. Cunoaştem deznodământul: în cazul vinurilor, UE şi-a deschis piaţa pentru băuturile moldoveneşti, în cazul gastabeiterilor moldoveni lucrurile s-au calmat de la sine (în Rusia mai bine decât moldovenii nu munceşte nimeni), iar în cazul gazelor a intervenit o înţelegere, de rezervă, cu Ucraina şi, paralel, a fost pornită construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi. În cu totul altă situaţie s-a pomenit Ucraina. În cazul ei, Rusia a mers va-bank. Moscovei i-au trebuie 70 de zile (şi nopţi) de război economic şi politic cu Ucraina, ca s-o pună în situaţia să capituleze. şi a capitulat. După 2 întrevederi tet-a-tete dintre premierii Rusiei şi Ucrainei Medvedev şi Azarov şi alte trei întrevederi, tot tet-a-tete, dintre preşedinţii Putin şi Ianukovici.

Cazul Timoşenko: până unde s-a mers?

Rusia a intrat în lupta cu UE pentru Ucraina pe două fronturi: politic şi economic. Pe plan economic, dacă-i să credem datelor cu care operează Kieviul, Rusia a recurs la presiuni drastice, limitând substanţial volumul importurilor din Ucraina, în special a mărfurilor industriale din ramurile-cheie: industria metalurgică, carboniferă, construcţia de maşini şi avioane… Potrivit premierului Azarov, marea industrie a Ucrainei a fost pusă pe brânci, în câteva luni, zeci de mii de oameni au rămas fără lucru… „Nimeni nu s-a oferit să ne compenseze pierderile de pe urma reducerii exporturilor pe piaţa rusă…Nu ne putem permite să lăsăm să se închidă fabricile iar oamenii să rămână fără salarii şi fără pensii… Noi am fost impuşi să ne reorientăm de pe piaţa europeană la cea rusă… ”, a declarat, în şedinţ de guvern de ieri, Azarov. În opinia premierului ucrainean, Kievul nu are altă alegere decât „refacerea relaţiilor economice cu Rusia. Este problema numărul unu pentru Ucraina”, a remarcat Axarov. Curios lucru: guvernul a ajuns să constate, post-factum, nişte pierderi şi riscuri, care, în mod logic, trebuiau anticipate şi luate în calcul apriori. E posibil să fie şi adevărat ceea ce zice Azarov, dar, în acest caz, unde a fost Guvernul? S-ar putea ca, până la urmă, invocarea acestor riscuri – aşa după cum înclină să creadă mai mulşţi experţi ucraineni, să nu fie mai mult decât un exerciţiu de manevră din partea industriaşilor lui Ianukovici pentru a scoate din UE nişte bani grei ori şi mai simplu: să fie o banală acoperire, în faţa opoziţiei, pentru abandonarea proiectului Vilnius-2013. Mai ales că Kievul a trecut pod peste „cazul Timoşenko” – una din revendicările politice cheie ale UE. În şedinţa de ieri Rada Supremă aşa şi nu a putut ajunge la un compromis în problema ex-premierului Iu. Timoşenko, pentru care Bruxelles-ul a condiţionat strtict: până la summitul de la Vilnius, Timoşenko fie că este graţiată, fie că este eliberată din detenţie pentru tratament în străinătate. Kievul a avut termenul-limită de rezolvare a cazului data de 13 noiembrie. Însă, lucrurile nu au mers mai departe de un nou scandal. Potrivit regnum.ru, deputaţii nu s-au înţeles, decizia a eşuat, şedinţa extraordinară a fost amânată, iar Ianukovici, care s-ar părea să fie personajul cel mai interesat în rezolvarea cazului, nu s-a prezentat la şedinţă – fapt pentru care a fost acuzat de opoziţia parlamentară de înaltă trădare. şi atunci, ce a prevalat, totuşi, ieri, în decizia Kievului vizavi de Vilnius: presiunile economice ale Rusiei, în versiunea lui Azarov sau interesele prezidenţiale ale lui Ianukovici, care nu şi-o imaginează pe Timoşenko vie la libertate sub nici o formă. Mai ales în preajma unul an electoral prezidenţial. Ar fi grav de tot, dacă se va dovedi că Ianukovici a renunţat la UE doar pentru a o ţine pe Timoşenko după gratii.

PS: Parlamentul European a mai dat ieri seara Kievului o şansă: data limită, în care Rada Supremă va trebui să ia o decizie în problema Timoşenko a fost amânată pentru 19 noiembrie.