103 lei pe lună şi 3 minute pe zi

Septembrie 2016. E maraton. Ţăranii aleargă cât îi ţin picioarele. Sunt în competiţie cu natura, cu preţurile, cu embargourile şi costurile pentru motorină. Au de strâns porumbul, de făcut vin, de dus la moară, la oloiniţă, de arat de toamnă, de vândut ce se mai poate, de căutat defoc. Orice produs agricol le prinde bine, căci salariile la locurile oficiale de muncă de prin sate sunt foarte mici şi e mereu nevoie de rezerve.

Şi politicienii au un maraton. De strâns semnături. Apoi – să culeagă şi voturi. După care – să guverneze ţăranii aflaţi în maraton. Aceştia nu ţin terenuri agricole, nu merg la moară şi la oloiniţă. Nu au nevoie.

Zilele trecute, nişte ţărani ne-au povestit cum un politician şi-a colectat semnăturile. Cu forţa, cu hapca, cu ameninţarea. E ca şi cum cineva le-ar lua cu forţa porumbul, şi le-ar spune că dacă te plângi va fi mai rău. Acest cules de voturi miroase a feudalism şi a cod penal. Dar oamenii se tem: „Noi, la sat, avem puţine locuri de muncă. Dacă ne dau afară de la lucru, ce facem? Să plecăm şi noi în străinătate?”

Oamenii au învăţat lecţia: să te revolţi – costă, să te plângi – eşti lovit mai tare, să te lupţi – eşti doborât, să ceri democraţie – e cum ai vorbi în pustiu. Da, scrie în constituţie şi prin diferite legi şi coduri, că orice cetăţean are dreptul să aleagă liber pentru cine votează, are dreptul să se plângă la poliţie dacă este intimidat, are dreptul să protesteze dacă e supus presiunilor politice la locul de muncă. Dar dacă Parlamentul, Guvernul, locurile de muncă în instituţiile de stat şi organele de forţă sunt controlate de un singur partid politic? Dacă eşti un ţăran care lucrează paznic la primărie – mai bine să nu lupţi. Pentru că omul sărac munceşte să se salveze de foame, nu mai are mijloace şi timp să lupte pentru drepturi politice.

În prima jumătate a anului 2016, cetăţenii R.Moldova şi-au cheltuit veniturile în felul următor: 42% – pentru produse alimentare. Deci, aproape jumătate din veniturile unei familii sunt mâncate la propriu, pe pâine. La domiciliu, pregătit acasă, căci doar 1% din venituri s-au consumat pe vizite la restaurante. Peste 20% din venituri se duc automat pentu întreţinerea locuinţei, pentru facturi şi taxe. Alte 10% pe îmbrăcăminte, 7% pe transport şi 4%– pe telefon şi comunicaţii. Peste 6% merg pe îngrijiri medicale, de care sunt nemulţumiţi şi pacienţii şi medicii. Rămân vreo 9% pentru altfel de cheltuieli. În aceste alte cheltuieli intră, precum am zis, 1% pentru restaurante, 1% pentru agrement, 1,4% pentru alcool şi ţigări. Restul de vreo 5% înseamnă tare mult, înseamnă călătorii, lecturi, bunăstare. Din bugetul mediu de consum pe care Biroul Naţional de Statistică îl califică în valoare de 2058 de lei, asta ar fi 103 lei. Da, 103 lei pentru cărţi, ziare, vacanţe, călătorii. Tocmai patru euro lunar, ca să te simţi un intelectual odihnit, care poate lovi cu bâta inteligenţei în bădăranii politici hoţi de voturi.

Statisticile mai arată că cetăţenii din R.Moldova dedică 3 minute pe zi cititului de cărţi şi ziare. Oamenii au maratonul lor pentru supraviețuire, jumătate din ce câştigă se duce pe mâncare, ba chiar ar mânca mai mult, dar trebuie să plătească facturile. Uneori, mai schimbă meniul şi trag o beţie, sau merg la un spectacol. Uneori, câte 3 minute pe zi citesc dintr-o carte.

Zilele trecute Uniunea Europeană a prezentat ultima analiză privind piaţa de consum (datele pentru anul 2015). Ştiţi la ce au crescut vânzările cel mai mult în Uniunea Europeană în anul trecut? Incredibil, dar adevărat. Cel mai mult au crescut vânzările la cărţi şi ziare. Apoi, au crescut vânzările la călătorii şi vacanţe. Oamenii ajung să aibă suficiente produse pe masă, au suficiente mijloace să îşi plătească facturile şi au timp şi bani să se ocupe de îngrijirile spirituale, să citească, să se informeze, să călătorească, să cunoască lumea, apoi – să revină acasă şi să aleagă. Au şi ei alegeri, şi atunci, chiar dacă majoritatea europenilor sunt nemulţumiţi de liderii lor politici, aleg răul cel mai mic. Iar răul cel mic al lor nu se compară cu răul nostru mare. Răul lor mic nu vine la locul de muncă să-i forţeze să dea semnătura pentru un candidat politic. Dimpotrivă, în UE, răul mic se teme de cetăţeni.

La europeni a scăzut consumul de carne şi procurările de maşini la mâna a doua. Ei aleg cărţile şi mersul pe bicicletă. Noi alegem corupţi. Sau poate nu îi mai alegem anul acesta?