Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   1 vs 28

1 vs 28

R.Moldova se află încă într-o imaturitate politică. Acest sindrom se pare că a existat dintotdeauna. Poate că e o diferenţă de mentalitate, de cultură, de înţelegere la mijloc. Dar să le luăm pe rând.

Pe actuala scenă politică a R. Moldova există douăzeci şi opt de partide şi partiduţe politice. Într-o ţară cu undă liberă la capitolul pluralism politic sună minunat şi aproape frumos. Dar cum se face ca într-un stat atât de sărac, cu grave restanţe în domeniul drepturilor politice, sociale, identitare, dar mai ales economice, să existe atât de multe partide şi niciunul să nu fie de ajutor?

Aflarea la putere a unui partid majoritar se pare că agravează problemele, iar celelalte formaţiuni, minoritare şi foarte multe, nu mai ajung la guvernare, ca, cel puţin, să încerce să facă ceva. Astfel, ajung în Parlament doar câteva, dar fără drept de apel.

De fapt, simţim că multitudinea aceasta de partide face mai mult rău decât bine. Pe omul simplu de la ţară nu îl interesează apariţia lor precum buruienile după primul prăşit. El este cointeresat de rezultatul final al muncii acestora. Iar rezultatul final pare a fi doar perpetuarea unui partid majoritar.

În timp ce formaţiunile politice mici ezită să facă alianţă cu un alt partid, din considerentul că celălalt ar fi fiind prost intenţionat sau dezinteresat de problemele poporului, se pare că cineva beneficiază de acest lucru chiar în detrimentul poporului şi, în acelaşi timp, al noilor politicieni.

O schimbare pe viitor poate că se întrezăreşte sau poate că nu. actuala scenă politică mi se pare o tablă de şah, pe care partidele politice sunt nişte cai de bătaie şi care se mişcă doar pe pătrăţelele negre, pentru că pe cele albe accesul le este interzis. Regulile de joc cer iminent o schimbare, ca şi situaţia incompatibilă cu realitatea din zilele noastre.

Veronica Russu