1 Decembrie, „Lupoaica” şi Lupu
Chişinăul a fost anul acesta, de 1 Decembrie, fascinant. Mai relevant ca niciodată de după 1990. «Apariţia» lui L.Rebreanu pe Aleea Clasicilor din Chişinău dădea startul Sărbătorii de 1 Decembrie, iar onorurile oficiate la monumentul lui Ştefan cel Mare, «revenirea» Lupoaicei la Muzeul de Istorie, Bienala Internaţională de Pictură la «C. Brâncuşi», manifestaţiile din Piaţa Unirii Principatelor şi din Scuarul Operei Naţionale, inaugurarea, în premieră, la Chişinău, a Pomului de Crăciun în această zi schimbau radical culoarea, percepţiile şi semnificaţia Zilei Marii Uniri.
«În sfârşit, am ajuns să vedem şi noi, la Chişinău, o atmosferă de sărbătoare pe 1 Decembrie», – se entuziasma în voce un simplu cetăţean, după ce peste Pomul de Crăciun, Piaţa Mari Adunări Naţionale, Parcul Catedralei şi bulevardul Ştefan cel Mare se revărsase cascade de lumini. Lumea şi-a dat frâu liber sentimentelor şi s-a bucurat sincer de ceea ce nu mai văzuse.
Cu toate că 1 Decembrie-2009 a fost altul decât 1 Decembrie-2008 şi oricare alt 1 Decembrie de după 1989, percepţia Marii Uniri la Chişinău rămâne oricum diferită. Unii o atribuie trecutului, alţii o conjugă la toate timpurile. Parte din lume se mulţumeşte cu faptul că a auzit despre Marea Unire, alţii, dimpotrivă – că nu ştiu nimic despre ea.
Piaţa Unirii Principatelor din Chişinău, pentru prima oară în cei 16 ani de când îşi poartă numele de «botez», a ajuns, în acest an, «luată în seamă». Tineri încolonaţi, manifestând de pe Alba-Iulia şi Ion Creangă şi întrunind organizaţii de tineret din mai multe oraşe din România şi de la Chişinău, au inundat în mijlocul zilei Piaţa, împânzind-o cu Tricoloruri şi cu refrene de cântece patriotice, care ne-au însoţit Istoria.
Niciodată 1 Decembrie la Chişinău nu a fost atât de tineresc ca în acest 2009. Bun semn. Foarte bun, pentru o vreme atât de încurcată. «Hora Unirii», jucată în Piaţa Unirii Principatelor din Chişinău în plină zi, sub zeci de Tricoloruri, a făcut mai multe «stop»-uri pe trotuarele din jur. Luaţi prin surprindere, mai mulţi trecători au rămas locului, impresionaţi sau şocaţi de ceea ce vedeau. Şoferii încetineau şi ei din mersul maşinilor, încercând să înţeleagă rostul festivităţii, alţii, mai versaţi în materie de istorie, continuau în viteză, clacsonând îndelung şi solidarizându-se cu manifestanţii.
Fac abstracţie de cei pentru care evenimentul a fost unul tulburător şi trec la cei pentru care acelaşi eveniment a fost mai puţin sau deloc înţeles. E vina lor? Poate că da. Dar, oricum, mai puţin, cu mult mai puţin decât a celor care-i împiedică să-şi cunoască Istoria şi să fie urmaşi înaintaşilor lor. Deşi suntem de19 ani independenţi, «împăraţii noştri» şi-au permis, de la caz la caz şi în funcţie de culoarea caftanului, să trateze Istoria noastră naţională cu aceeaşi uşurinţă şi nonşalanţă cu care-şi pot schimba partenerele într-un dans distractiv la o petrecere mai intimă. Unii politicieni cred că fac bine minţind, alţii mint sperând că nu fac rău.
În ajun de 1 Decembrie, domnul candidat la Preşedinţia R. Moldova, M. Lupu, împovărat, probabil, de «individualitatea statală» a R. Moldova, anunţa public că nu va participa la festivităţile de 1 Decembrie, pentru că «e sărbătoarea altui stat». Posibil. Dar e a aceluiaşi neam. Şi-apoi, de când participarea la Ziua Naţională a unui alt stat ar fi una reprobabilă, să zicem la aceeaşi Zi Naţională a Americii, Germaniei, Rusiei, Poloniei etc.? Aşa sau altfel, dar acest mod de percepţie a evenimentelor istorice ne demonstrează, o dată în plus, că avem probleme cu Istoria. Nu ea cu noi, ci noi cu Ea.
Admit că, în politică, se fac declaraţii şi de dragul declaraţiilor. Şi că nu orice declaraţie este angajament. Şi totuşi, mesajul unei persoane publice, oricum, contează. Mai ales într-un subiect de Istorie probată. Pentru că punctul de vedere al unui oficial, graţie statutului său, cel puţin, lasă «urme». Şi dacă aceste urme sunt greşite, cei care calcă pe ele nu pot decât greşi şi ei.
Petru Grozavu petru.grozavu.zdg@gmail.com
