Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   «Novaia Moldavia» - o mică…

«Novaia Moldavia» – o mică Rusie?

Republica Moldova începe a semăna, tot mai mult, a casă fără stăpân. Destrăbălare la patrat. Fiecare face ce vrea. Vor ruşii să schimbe guvernatorii la Tiraspol – îi schimbă. Când vor, cum vor, cu cine vor. Vrea Şevciuk, la Tiraspol, să treacă Transnistria la rubla rusească – iese în public şi declară din capul lui că vra şi basta. Vor comuniştii să-şi facă treaba de deputaţi – şi-o fac, nu vor – nu şi-o fac. Vor să aleagă preşedintele – îl aleg, nu vor – nu-l aleg, ba mai mult – instigă societatea la nesupunere generală, la sabotaj, boicot, insurecţii, revoluţie. Bolşevici. Pe dinafară, dar bolşevici. Sau altceva: îi trăsneşte prin cap başcanului Gagauziei să schimbe R. Moldova cu locul, de la Vest la Est – nici o problemă: îşi crează partid, îşi face statut, trece Uniunea Euro-Asiatică ca prioritate geostrategică în program, îl înregistrează la Ministerul Justiţiei şi îşi face treaba mai departe, fără să ia în calcul Constituţia, fără să consulte Parlamentul ori Guvernul. Sau: îşi pofteşte Şelin de la social-democraţi (partidul ambasadorului Rusiei la Chişinău, V. Kuzmin) să declare aderarea R. Moldova la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan şi e ca şi făcut: îşi convoacă (sub patronajul lui Kuzmin) partidul în reuniune lărgită, cu invitaţi din Ukraina, de la Tiraspol, Rusia şi Kazahstan şi decide: pe 18 noiembrie referendum. «Este o decizie care va intra în istorie», îşi permite să declare, umflat în pene, Kuzmin, de parcă ar fi în misiune diplomatică la Breansk sau Varcuta şi nu la Chişinău. Nici o restricţie geografică în mintea lui de «diplomat rus». Sau: vrea patriarhul Risiei să ne declare parte a «Sfintei Rusii» (?!) şi ne declară, iar în loc să fie corectat este decorat şi trecut pe lista kavalerilor Ordinului Republicii. Asta e R. Moldova. Ziceam, o casă fără stăpân. Şi lucrurile nu se termină aici. Şirul acestui «sau» poate fi continuat la nesfârşit: până la 1990 şi dincoace de el. Aceste «sau» sunt ca nişte pietre legate de gâtul, mâinile şi picioarele noastre. Sunt, – vorba lui Druţă, povara bunătăţii noastre, bunătate care, din prea multă ce-a fost şi mai este, ne joacă mereu festa. Bun cu răii e ca şi cum ai fi rău cu tine. Zicala populară «fă bine ca să ajungi bine», probabil că are, la ruşi, alt echivalent: «fă rău, bine să facă alţii». «Din bunele relaţii cu Rusia nici una din republicile ex-sovietice nu a câştigat nimic… Rusia nu are nevoie de vecini, Rusia are nevoie de vasali». Este una din declaraţiile mai recente ale liderului georgian, M. Saakaşvili, care, adaptată contextului nostru, e mai mult decât o declaraţie, este mai degrabă o definiţie pentru relaţiile Rusiei cu lumea. Georgienii au clarificat acest lucru pentru ei şi relaţiile lor cu Rusia, Balticii au făcut-o şi mai înainte. Noi?

«Ia russkii»

Accesez zilele trecute portalul «regnum.ru» şi găsesc că Rusia (FSB-ul?) are în derulare un nou proiect de rerusificare pentru R. Moldova, sub acoperirea aşa-zisului Consiliu internaţional de experţi «Rusia Internaţională», care are şi o filieră pentru R. Moldova – «Novaia Moldavia», inspirată, probabil, din noul proiect expansionist al lui Putin – «Novaia Rossia». Potrivit «planului minim» al celor de la «Novaia Moldovia», numărul ruşilor în R. Moldova ar trebui să crească la recensământul din 2014, cu cel puţin 30%. Şeful grupului, un oarecare Evgheni Şolari (?!) (observaţi ce nume denaturat – nici tu rusesc nici românesc, un fel de cosmopolitism rusesc, care aduce a sclavie omonimică) flirtează cu propria sa imaginaţie într-un articol de «analiză», prin care pune sarcini minorităţilor naţionale dar şi titularilor din R. Moldova, care trăiesc în familii mixte (1/3 din populaţie, – zice el), să renunţe la etnonimul lor natural şi să se declare la recensământ ruşi. «Na tebe. Priehali» (Naţi-o bună). Deci, ce nu a dovedit să facă Stalin, Hruşciov şi Brejnev, vrea să facă Putin: denaturalizare/sacrificare prin rusificare. Acelaşi etnocid, de fapt, numai că făcut pe contul jertfelor. Moldovenii/românii sunt încurajaţi să renunţe la ceea ce sunt prin naştere, şi evreii la fel, şi ţiganii, gagauzii, georgienii, azerii, armenii, polonezii şi toţi ceilalţi câţi mai sunt, cu atât mai mult belaruşii, bulgarii sau ucrainenii, care au aceeaşi comunitate slavă. ««Ia russkii» – trebuie să fie singurul răspuns pe care să-l audă recenzorii în ziua recensământului», sugerează Şolari, care are şi o explicaţie acestui proiect de denaturalizare a ne-ruşilor: sporirea numerică a ruşilor ar obliga (?!) Chişinăul să declarea limba rusă a doua limbă de stat în R. Moldova. «Va fi marea noastră victorie»,- spune Şolari. A cui a «noastră», dacă ne-ruşii, vor fi trecuţi prin «abator»? Şi-apoi, cele 30% (dacă şi vor fi) nu sunt motiv pentru a declara rusa limbă de stat, ele pot da limbii ruse dreptul la utilitate publică în zonele compact populate de ruşi – lucru care în R. Moldova şi aşa este peste normă. Chiar şi acolo unde ruşii sunt sub 20%. Aşa că «povestea» lui Şolari e din altă serie. Rusia ca şi Ucraina, este bântuită de ideea denaturalizării spaţiului ex-sovietic şi crearea, în perpsetctivă, a unui imperiu monoetnic şi monolingv. Este, de fapt, ceea ce recunoaşte Jirinovski şi nu spune Şolari. Bună vorbă, totuşi, vorba populară: «Lupul păru-şi schimbă, da năravul, ba». Prin mintea «rusului»/Kremlinului, timpul trece dar în minte nu rămâne, indiferent de oră, zi, cadran solar, echinocţiu, meridian, paralelă, secol sau mileniu.

Autoritar, dar nu Putin

Şi acum câteva întrebări. Elementare: dacă găgăuzii se vor declara ruşi, înseamnă că vor trebui să renunţe la autonomia găgăuză? Şi să pună cruce fiinţării lor etnice. Dacă bulgarii se vor declara ruşi, la ce bun (şi cu ce drept) statut special pentru raionul Taraclia, cu Universitate, grădiniţe şi şcoli cu predare în limba bulgară? Aceeşi întrebare – pentru ucraineni şi pentru orice altă comunitate care doreşte să se menţină şi să se dezvolte ca factor etno-cultural individual. Ce va fi cu asociaţiile naţional-culturale ale minorităţilor naţionale, dacă toţi vor fi ruşi – că nu vor mai avea pe cine reprezenta? Foarte posibil, ca nici Departamentul Relaţii Interetnice să nu-şi mai aibă rostul. Şi multe din politicile de stat pe domeniul minorităţilor, cu excepţia celei ruse… Multe ar trebui revăzute. Nu doar răspunsul la întrebarea «cine eşti?». Sacrificiul este unul capital. Sunt gata ucrainenii, bulgarii, găgăuzii, evreii, polonezii, azerii, georgienii, armenii, comunităţile baltice, ţiganii, turcii… să nu mai fie ceea ce sunt prin definiţie şi firea lor? Sunt gata statele lor de origine, prin ambasadele acreditate la Chişinău, să accepte acest sacrificiu? Şi principalul: este gata AIE să se manifste ca regim suveran în R. Moldova şi să pună punct speculaţiilor şi perversiunilor politice ruseşti ale lui Kuzmin, Formuzal, Şevciuk, Şelin, Kirill, Şolari… Are dreptate Şevciuk când zice că R. Moldova are nevoie de un preşedinte autoritar. Dar nu de un Putin. Ci de un Mihai Viteazul.

Petru Grozavu