«Novaia Moldavia» – o mică Rusie?

Republica Moldova începe a semăna, tot mai mult, a casă fără stăpân. Destrăbălare la patrat. Fiecare face ce vrea. Vor ruşii să schimbe guvernatorii la Tiraspol – îi schimbă. Când vor, cum vor, cu cine vor. Vrea Şevciuk, la Tiraspol, să treacă Transnistria la rubla rusească – iese în public şi declară din capul lui că vra şi basta. Vor comuniştii să-şi facă treaba de deputaţi – şi-o fac, nu vor – nu şi-o fac. Vor să aleagă preşedintele – îl aleg, nu vor – nu-l aleg, ba mai mult – instigă societatea la nesupunere generală, la sabotaj, boicot, insurecţii, revoluţie. Bolşevici. Pe dinafară, dar bolşevici. Sau altceva: îi trăsneşte prin cap başcanului Gagauziei să schimbe R. Moldova cu locul, de la Vest la Est – nici o problemă: îşi crează partid, îşi face statut, trece Uniunea Euro-Asiatică ca prioritate geostrategică în program, îl înregistrează la Ministerul Justiţiei şi îşi face treaba mai departe, fără să ia în calcul Constituţia, fără să consulte Parlamentul ori Guvernul. Sau: îşi pofteşte Şelin de la social-democraţi (partidul ambasadorului Rusiei la Chişinău, V. Kuzmin) să declare aderarea R. Moldova la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan şi e ca şi făcut: îşi convoacă (sub patronajul lui Kuzmin) partidul în reuniune lărgită, cu invitaţi din Ukraina, de la Tiraspol, Rusia şi Kazahstan şi decide: pe 18 noiembrie referendum. «Este o decizie care va intra în istorie», îşi permite să declare, umflat în pene, Kuzmin, de parcă ar fi în misiune diplomatică la Breansk sau Varcuta şi nu la Chişinău. Nici o restricţie geografică în mintea lui de «diplomat rus». Sau: vrea patriarhul Risiei să ne declare parte a «Sfintei Rusii» (?!) şi ne declară, iar în loc să fie corectat este decorat şi trecut pe lista kavalerilor Ordinului Republicii. Asta e R. Moldova. Ziceam, o casă fără stăpân. Şi lucrurile nu se termină aici. Şirul acestui «sau» poate fi continuat la nesfârşit: până la 1990 şi dincoace de el. Aceste «sau» sunt ca nişte pietre legate de gâtul, mâinile şi picioarele noastre. Sunt, – vorba lui Druţă, povara bunătăţii noastre, bunătate care, din prea multă ce-a fost şi mai este, ne joacă mereu festa. Bun cu răii e ca şi cum ai fi rău cu tine. Zicala populară «fă bine ca să ajungi bine», probabil că are, la ruşi, alt echivalent: «fă rău, bine să facă alţii». «Din bunele relaţii cu Rusia nici una din republicile ex-sovietice nu a câştigat nimic… Rusia nu are nevoie de vecini, Rusia are nevoie de vasali». Este una din declaraţiile mai recente ale liderului georgian, M. Saakaşvili, care, adaptată contextului nostru, e mai mult decât o declaraţie, este mai degrabă o definiţie pentru relaţiile Rusiei cu lumea. Georgienii au clarificat acest lucru pentru ei şi relaţiile lor cu Rusia, Balticii au făcut-o şi mai înainte. Noi?

«Ia russkii»

Accesez zilele trecute portalul «regnum.ru» şi găsesc că Rusia (FSB-ul?) are în derulare un nou proiect de rerusificare pentru R. Moldova, sub acoperirea aşa-zisului Consiliu internaţional de experţi «Rusia Internaţională», care are şi o filieră pentru R. Moldova – «Novaia Moldavia», inspirată, probabil, din noul proiect expansionist al lui Putin – «Novaia Rossia». Potrivit «planului minim» al celor de la «Novaia Moldovia», numărul ruşilor în R. Moldova ar trebui să crească la recensământul din 2014, cu cel puţin 30%. Şeful grupului, un oarecare Evgheni Şolari (?!) (observaţi ce nume denaturat – nici tu rusesc nici românesc, un fel de cosmopolitism rusesc, care aduce a sclavie omonimică) flirtează cu propria sa imaginaţie într-un articol de «analiză», prin care pune sarcini minorităţilor naţionale dar şi titularilor din R. Moldova, care trăiesc în familii mixte (1/3 din populaţie, – zice el), să renunţe la etnonimul lor natural şi să se declare la recensământ ruşi. «Na tebe. Priehali» (Naţi-o bună). Deci, ce nu a dovedit să facă Stalin, Hruşciov şi Brejnev, vrea să facă Putin: denaturalizare/sacrificare prin rusificare. Acelaşi etnocid, de fapt, numai că făcut pe contul jertfelor. Moldovenii/românii sunt încurajaţi să renunţe la ceea ce sunt prin naştere, şi evreii la fel, şi ţiganii, gagauzii, georgienii, azerii, armenii, polonezii şi toţi ceilalţi câţi mai sunt, cu atât mai mult belaruşii, bulgarii sau ucrainenii, care au aceeaşi comunitate slavă. ««Ia russkii» – trebuie să fie singurul răspuns pe care să-l audă recenzorii în ziua recensământului», sugerează Şolari, care are şi o explicaţie acestui proiect de denaturalizare a ne-ruşilor: sporirea numerică a ruşilor ar obliga (?!) Chişinăul să declarea limba rusă a doua limbă de stat în R. Moldova. «Va fi marea noastră victorie»,- spune Şolari. A cui a «noastră», dacă ne-ruşii, vor fi trecuţi prin «abator»? Şi-apoi, cele 30% (dacă şi vor fi) nu sunt motiv pentru a declara rusa limbă de stat, ele pot da limbii ruse dreptul la utilitate publică în zonele compact populate de ruşi – lucru care în R. Moldova şi aşa este peste normă. Chiar şi acolo unde ruşii sunt sub 20%. Aşa că «povestea» lui Şolari e din altă serie. Rusia ca şi Ucraina, este bântuită de ideea denaturalizării spaţiului ex-sovietic şi crearea, în perpsetctivă, a unui imperiu monoetnic şi monolingv. Este, de fapt, ceea ce recunoaşte Jirinovski şi nu spune Şolari. Bună vorbă, totuşi, vorba populară: «Lupul păru-şi schimbă, da năravul, ba». Prin mintea «rusului»/Kremlinului, timpul trece dar în minte nu rămâne, indiferent de oră, zi, cadran solar, echinocţiu, meridian, paralelă, secol sau mileniu.

Autoritar, dar nu Putin

Şi acum câteva întrebări. Elementare: dacă găgăuzii se vor declara ruşi, înseamnă că vor trebui să renunţe la autonomia găgăuză? Şi să pună cruce fiinţării lor etnice. Dacă bulgarii se vor declara ruşi, la ce bun (şi cu ce drept) statut special pentru raionul Taraclia, cu Universitate, grădiniţe şi şcoli cu predare în limba bulgară? Aceeşi întrebare – pentru ucraineni şi pentru orice altă comunitate care doreşte să se menţină şi să se dezvolte ca factor etno-cultural individual. Ce va fi cu asociaţiile naţional-culturale ale minorităţilor naţionale, dacă toţi vor fi ruşi – că nu vor mai avea pe cine reprezenta? Foarte posibil, ca nici Departamentul Relaţii Interetnice să nu-şi mai aibă rostul. Şi multe din politicile de stat pe domeniul minorităţilor, cu excepţia celei ruse… Multe ar trebui revăzute. Nu doar răspunsul la întrebarea «cine eşti?». Sacrificiul este unul capital. Sunt gata ucrainenii, bulgarii, găgăuzii, evreii, polonezii, azerii, georgienii, armenii, comunităţile baltice, ţiganii, turcii… să nu mai fie ceea ce sunt prin definiţie şi firea lor? Sunt gata statele lor de origine, prin ambasadele acreditate la Chişinău, să accepte acest sacrificiu? Şi principalul: este gata AIE să se manifste ca regim suveran în R. Moldova şi să pună punct speculaţiilor şi perversiunilor politice ruseşti ale lui Kuzmin, Formuzal, Şevciuk, Şelin, Kirill, Şolari… Are dreptate Şevciuk când zice că R. Moldova are nevoie de un preşedinte autoritar. Dar nu de un Putin. Ci de un Mihai Viteazul.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Banucio

    Da, de un Mihai Viteazul(Gimpu). Televiziunea si radioul national se conduc dupa programul FSBului rusesc. Radioul: La ora 9 stiri in rusa. la 11 in rusa, la 15in rusa, la … in rusa. Parca in afara de rusi nu mai sant minoritati, care ar dori sa asculte stiri si in limba lor!

  2. Roman

    da,cat va mai smiorcaiti? si cand o terminati cu cineva candva pe undeva? au nume? tratati problema azi intr-un mod ca sa n-o dati in bara maine,doamne fereste daca se schimba bisnitarii de la tarabe.
    de care bunatate vorbesti dumneata,@P.Grozavu? era bunatate cand snegur l-a lasat pe smirnov sa plece ca apoi sa puna tancurile pe noi? bunatate era sa acorde autonomie unei gasti de rusofoni numai cu denumirea de gagauzi si totul la comanda moscovei? e al doilea tarus in coastele bastinasilor,acesta a fost scopul moscovei.e bun lucinschi sau voronin? care-i bunatatea lui lupu?
    va temeti sa spuneti lucrurilor pe numeeee! mancurtii si vanzatorii de tara au un nume.iar voi credeti ca ati indrugat ceva la general si cu asta sunteti mari si importanti condeieri.
    totul incepe de la limba.unde-i legea despre limbi? nu e o problema in care sa bateti zi si noapte decat sa va dati in sondaje de 2 bani si sa faceti osanale tuturor vanzatorilor si coiotilor? dupa,in institutiile statului nu se angajeaza nimeni daca nu stie limba statului.numai asa le trece pofta de l.rusa.
    alta lege e cea a cetateniei.cine denigreaza statul si instiga la alte interese decat cele ale statului,deposedat de cetatenia statului si chiar expulzat.pana una alta,incepem de aici.dar voi ce faceti? bla-bla-bla si tra-la-la.cine din voi ar face un pas inainte sa strige:cat lupu va fi la conducere,moldova acum pe mal,pica in groapa pregatita de putin si adorata de toti bunii nostri presedinti,dar mai ales de lupu.
    nu e bunatate,e lasitate,e tradare,e batjocura,e hotie,bisnita.e penal,dar asta intr-o tara de drept,nu in containerul de gunoi al rusiei numit r.moldova.

  3. IVU-12

    ANUL 2012:
    DOSARELE RE-INTREGIRII DE LA NISTRU LA TISA ( III / 12 )
    —————————————————————————–
    Un subcapitol: Marii Tradatori Moldoveni !

    Emisiune radio / „Transnistria – argument pentru im-posibilitatea Unirii”
    http://voxreport.unimedia.md/2012/03/16/emisiune-%E2%80%9Etransnistria-argument-pentru-imposibilitatea-unirii/
    ———————————————————————
    Au trecut 20 de ani de la războiul de pe Nistru, dar și 20 de ani
    de când Ion Bistreanu, însărcinat cu afaceri al Ambasadei României din RM își începea activitatea diplomatică la Chișinău. Era primul diplomat român trimis la Ambasada României din Republica Moldova /1992/.
    un citat:
    “Transnistria nu a fost un teritoriu politic românesc”
    și că aceasta, în anii ’90, a fost privită în componenţa Republicii Moldova ,,ca un dat”, fără a se realiza „un efort de a demonstra
    cum s-a ajuns la această situaţie”.

    Mai mult, Ion Bistreanu afirma ca
    „Republica Moldova a folosit regiunea ca argument
    pentru imposibilitatea unirii cu România”
    și că ,,autorităţile moldoveneşti nu au depus suficiente eforturi
    pentru avea o prezenţă solidă în Transnistria”.
    ————————————————————————-
    N.B.
    ne intrebam si noi: oare care sunt acei Mari Tradatori moldoveni
    din 1992: un Mircea Snegur, ahtiat dupa putere ? Un Ion Hadârca,
    vesnic poet si deputat si ambii erau acei care l-au eliberat pe criminalul si teroristul Smirnov, ca exemplu a celor afirmate mai sus ?

  4. roman pina la moarte

    transistria ,gagauzia autonoma sunt doar capcane rusesti pentru basarabia au fost inventate pentru a impiedica unirea basarabiei cu tara mama romania , singura sansa de salvare a basarabiei de la rusificare totala e abandonarea transistriei si unirea cu romania care inseamna intrarea in ue si nato ,si s-a nu mai vorbim de datoria morala si istorica a romanilor fata de stramosi nostri care au murit pentru neatirnarea nemului romanesc,doamne ajuta neamul nostru romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *