Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Un orăşel neguvernamental în centrul…

Un orăşel neguvernamental în centrul Chişinăului

Târgul ONG-urilor la a 5-a ediţie

Zilele trecute, în Grădina Publică Ştefan cel Mare din Chişinău a  apărut un adevărat orăşel al organizaţiilor non-guvernamentale. 54 de instituţii din întreaga ţară au participat vinerea trecută la cea de-a 5-a ediţie a Târgului ONG-urilor “Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă!”, eveniment menit să ofere cetăţenilor mai multe informaţii despre instituţiile neguvernamentale, dar şi să-i apropie unii de alţii.

Ion Radu, un tânăr de 19 ani care îşi petrece fiecare clipă în cărucior, s-a pregătit câteva zile pentru a veni la Târgul ONG-urilor. El trăieşte la Casa Comunitară din Mitoc, Orhei, şi participarea sa la un astfel de eveniment este plină de emoţii, cu atât mai mult că aceasta este una dintre foarte puţinele ocazii când poate să-şi vândă lucrările sale. Ion face bijuterii, cercei, mărgele, pe care le vinde cu 10 lei, dar are şi produse de până la 80 de lei bucata. Materialele necesare i le oferă organizaţia Keystone, dar pentru procurarea altora acumulează puţini bani din bijuteriile vândute.

Participarea la acest Târg este importantă atât pentru vizibilitatea şi imaginea organizaţiei noastre, cât şi pentru băieţii care beneficiază de serviciile noastre, care sunt persoane cu dizabilităţi. Astfel, ei au şansa să iasă în societate, să vadă şi să vorbească cu alţi oameni, dar şi să-şi expună lucrurile realizate de ei”, susţine Liliana Malcoci, specialist comunicare în cadrul Keystone.

„Lucrăm la consolidarea societăţii civile în R.Moldova şi sperăm că aceasta reprezintă cetăţenii, că între aceste organizaţii şi cetăţeni există o relaţie, iar noi dorim să-i aducem cât mai aproape unul de altul, pentru a se cunoaşte mai bine. Mulţi moldoveni nu ştiu ce sunt ONG-urile şi ce fac acestea, dar noi ştim că sunt organizaţii care fac lucruri bune. Cum se explică că ONG-urile nu sunt suficient de vizibile? Am descoperit că organizaţiile nu prea fac publice succesele lor, nu discută despre ceea ce fac ei. Ideea acestui târg a fost să adunăm ONG-urile care să-şi prezinte activităţile şi să invităm cetăţenii pentru ca ei să afle care sunt acestea. Persoanele care au venit la târg pot vedea varietatea organizaţiilor, aici e un ONG care oferă asistenţă psiho-socială, următorul ajută copiii şi maturii care suferă de cancer, apoi un altul care luptă pentru apărarea drepturilor omului”, explică Morana Smodlaka Krajnović, Directoare de Program în cadrul FHI 360. Krajnović este convinsă că practica organizării Târgului ONG-urilor în Moldova este una de succes.

Faptul că unele ONG-uri au reuşit să recruteze noi voluntari, care au aflat despre aceste organizaţii la Târg, şi faptul că la această ediţie multe dintre organizaţiile participante au reuşit să primească donaţii, spre deosebire de primul eveniment, la care nimeni nu dorea să doneze bani, sunt câteva argumente în plus.

„Eu aş numi acest târg “Expoziţia serviciilor societăţii civile pentru cetăţenii R.Moldova”. Am cunoscut organizaţii care s-au implicat în protecţia drepturilor copilului, ale femeii şi mă închin în faţa celor care au putut să-şi pună căldura sufletului lor în a micşora necazul altora”, a declarat Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului. Primarul Dorin Chirtoacă a ţinut să mulţumească public celor care activează în sectorul asociativ pentru că reuşesc să îmbunătăţească situaţia din societate. “Moldova a supravieţuit în aceşti 20 de ani de independenţă în mare parte graţie concetăţenilor noştri plecaţi peste hotare, care trimit bani acasă, dar şi implicării foarte active a societăţii civile, a ONG-urilor, care au reuşit să pună pe picioare domenii întregi de protecţie a drepturilor copilului, de asigurare a unei asistenţe parentale, de apărare a drepturilor omului, de formare profesională”, a mai adăugat edilul.

Târgul ONG-urilor “Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă!” este organizat în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), implementat de FHI 360.

T.E.