Teatrul „Guguţă”, ocrotit de „Luceafărul” eminescian

Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” a ales din repertoriul său, format din 34 de spectacole, pentru deschiderea stagiunii 2010—2011, spectacolul „Luceafărul” după Mihai Eminescu.

De ce „Luceafărul”, montat acum trei ani? Pentru că, în viziunea echipei Teatrului „Guguţă”, „Luceafărul” este cel mai potrivit omagiu adus regretatului Victor Ştefaniuc. Este prima deschidere de stagiune teatrală pe care maestrul o va urmări din Ceruri. Este spectacolul care l-a obsedat mereu, de care s-a apropiat cu multă precauţie, care l-a frământat ani la rând şi pe care a îndrăznit să-l regizeze abia la apusul vieţii. Este spectacolul în timpul vizionării căruia cei care l-au cunoscut şi apreciat pe maestru tresar, auzindu-i vocea în recitalurile Tatălui Ceresc.

Este spectacolul prin care întreaga echipă de creaţie s-a autodepăşit. Este vorba de Nicolae Rusu, care a realizat dramatizarea pe potriva nivelului de comprehensiune artistică a copiilor, ingerinţele în „Luceafăr” cu fragmente din „La steaua” şi „Revedere” fiind congruente cu versurile poemului şi cu atmosfera spectacolului. Este vorba de Petru Bălan, care a realizat o scenografie de vis, cu elemente cosmice şi cosmogonice, în armonie perfectă cu suflul scenic al „Luceafărului”. Este vorba de Tatiana Cojocaru, care a reuşit să dea contur şi caracter pur eminescian păpuşilor confecţionate cu toată dăruirea de coregrafa Snejana Apostol, care a atins o performanţă de invidiat, „prefăcând” actriţe-păpuşari în balerine. În fine, vreau să relev în mod special muzica la spectacolul „Luceafărul”. S-a întâmplat să audiez aproape toate creaţiile componistice ale maestrului Ilie Văluţă. Nu ştiu, poate că muzica pentru „Luceafărul” lui Eminescu a zăcut în stare latentă în fiinţa compozitorului, şi aici, la „Guguţă”, a răbufnit în acorduri deosebit de armonioase, de parcă, atunci când Ilie Văluţă a atins clapele pianului cu gândul la acest spectacol, l-au înconjurat toate muzele, inspirându-l.

Bineînţeles, maestrul Victor Ştefaniuc a ales pentru acest spectacol cea mai bună distribuţie. Astfel, actriţa Gabriela Lungu, în rolul Cătălinei, face un joc policrom, nuanţat şi fin, fără abateri de la chipul preafrumoasei fete, „una la părinţi, mândră-n toate cele”, create de imaginaţia poetului. Şi Oleg Mardari, în rolul lui Cătălin, nu-şi va scoate de pe chip masca vicleanului paj de curte, decât intermitent, atunci când recită alte versuri eminesciene. O face într-o manieră extrem de originală, fapt care-i uimeşte deopotrivă atât pe micii spectatori, cât şi pe cei adulţi. Denis Margine, în rolul lui Hyperion, reuşeşte să le amintească micilor spectatori de poveştile tradiţionale româneşti pe care ei le cunosc de la părinţi şi bunici. Copiii îl percep ca pe un Făt-Frumos, îndrăgostit de o Ileană Cosânzeană, dar care în această poveste vizualizată nu se însoară, până la urmă, cu fata dragă. Micii spectatori nu înţeleg de ce, dar făuritorii spectacolului nici nu urmăresc acest scop. Povestea, basmul în sine, fascinant, se reţine pe retina ochilor, iar „de ce”-ul îl vor înţelege când vor creşte mari. În spectacol mai sunt antrenate trei actriţe – Inga Marcu, Alina Alferova şi Anişoara Stăvilă – trei zâne cosmice, trei steluţe vibrante, trei dansatoare care întregesc atmosfera de poveste.
Există opinia că, în niciun caz, în teatrele pentru copii nu ar trebui montate spectacole după opere artistice destinate adulţilor, cu mesaje profunde, pe care uneori nici cei mari nu le înţeleg. Există, însă, numeroase procedee teatrale prin care o lucrare artistică pentru adulţi poate fi înţeleasă şi de micii spectatori. Totul depinde de talentul echipei de creaţie, de cheia dramaturgică, regizorală, scenografică etc.

Îi invităm pe spectatori, mari şi mici, la Teatrul „Guguţă”, la deschiderea stagiunii teatrale 2010—2011, care va avea loc pe 14 septembrie, cu spectacolul „Luceafărul”.

Veronica Boldişor