Sărbători departe de casă
Marea actriţă Stela Popescu a acceptat să ne vorbească în prag de Sărbători, în exclusivitate, despre brad, cozonaci şi atmosfera specifică acestei perioade. Dar am ajuns să vorbim şi despre actorie, copilărie, familie şi bărbatul vieţii ei – regretatul Puiu Maximilian.
Am avut o copilărie destul de specială. Ne-am refugiat din Basarabia când eu aveam 8 ani, iar pe tata l-au deportat când eu aveam 5 ani, deci toată copilăria mea a fost între două drumuri. Întâi pentru că l-au luat pe tata, l-au dus direct la Vladivostok. Pe urmă, pentru că am plecat noi în România cu o lădiţă cu două perne, două bluze, două furculiţe şi două cuţite. Până ne-am stabilit, până s-au aşezat lucrurile… a fost un val-vârtej, pentru că au vrut să ne ducă înapoi în Basarabia… Evident că nu ne duceau în Basarabia, pentru că tata era deportat, ne duceau în cine ştie ce loc. Am avut o copilărie foarte agitată şi mama nu a apucat să-mi facă pom de Crăciun. Îmi spunea: „Ei lasă, că Moş Crăciun vine ca să-ţi cumpere ce-ţi trebuie ţie. Îţi trebuie ciorapi, îţi trebuie bluze, îţi trebuie pantalonaşi…”.
Obiceiul acesta l-am luat mult mai târziu, când deja m-am maturizat, după ce am terminat facultatea, m-am căsătorit, şi atunci, dintr-o dată, starea asta din familie îţi impune să ţii seama de anumite obiceiuri, de anumite lucruri care sunt foarte folositoare familiei.
Acum fac în continuare pomul de Crăciun, însă sigur că acum este trist pentru mine. Ştii cum e? Viaţa nu şterge, calcă. Lucrurile nu se uită niciodată. De exemplu, după o zi în care am fost foarte veselă, toată lumea a fost drăguţă cu mine, am lucrat, vin acasă şi sunt tot singură, uneori îmi e foarte greu. Dar… asta este, viaţa merge mai departe. Fac pom de Crăciun şi gătesc bunătăţi.
Gătesc ciolan la cuptor cu varză călită sau cartofi ungureşti cu ceafă. Deci fac mâncăruri foarte săţioase, şi aici ar trebui să mă cerţi. Eu fac mâncărurile gustoase, picante. Mie îmi place mâncarea românească. Sunt mâncăcioasă şi de aceea îmi place mâncarea consistentă, picantă şi bună. Asta nu înseamnă că nu fac şi lucruri mai speciale, am învăţat pentru că am umblat prin toată lumea. Călătorind, înveţi foarte multe lucruri – şi reţete, şi obiceiuri – şi vrei să le pui în practică aici, când îţi vin prietenii în vizită. Eu cum sunt – Doamne ajută! – tot timpul foarte ocupată, îmi e mai greu.
Aştept proiecte, termin „Aniela”, probabil că prin aprilie, şi vedem apoi ce se întâmplă cu un alt proiect la Acasă. Joc la Opera Comică pentru copii şi antamăm nişte discuţii pentru o plecare în Egipt. La sfârşitul lui ianuarie – începutul lui februarie, vom scoate un spectacol cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existenţă a cuplului Stela – Arşinel, care se va chema „Aplauze, aplauze” şi care se va juca numai cu texte scrise de Mihai Maximilian. Dupa 40 – 50 de ani, textele lui sunt actuale.
Crăciunul îl petrec în Germania, la prietena mea Doina, o familie extraordinară. Nepoata mea, care este regizoare de film, Stanca Radu, este foarte talentată şi premiată, are un iubit care este în Germania, la Nurnberg, şi mergem încolo. Anul trecut toate familiile s-au întâlnit aici, la mine, şi anul acesta vrem să ne întâlnim acolo. Voi face şi eu acolo ceva de mâncare ca să-i zăpăcesc la cap. (Râde.)
Dar mi-i dor de Puiu. Ne-am înţeles foarte bine, pentru că fiecare dintre noi se gândea cum să-l facă pe celălalt fericit. Mă gândeam: „Aoleu, e ora 14:00, dacă eu nu mă duc acasă, Puiu nu mănâncă!”, lui nu-i plăcea mâncarea. El, la rândul lui, se gândea: „Ce fac eu, că vine Stela? Îi place să fie toate luminile aprinse”, şi atunci aprindea toate luminile. El râdea de mine, dar eu eram ca un căţel. Întâi făceam turul casei, aprindeam toate luminile, şi apoi stăteam de vorbă. Mie îmi place lumina multă.
Dacă te gândeşti la fericirea celuilalt şi ai norocul ca şi el să se gândească la fericirea ta, atunci problemele nu au cum să apară.
Ileana Voicu Ghinea, www.eva.ro
