Răstignirea Episcopului Dorimedont, la Mănăstirea Rudi

După aproape cinci ore de mers cu microbuzul, urmărind prin geam cum soarele alintă promoroaca de pe arături, ajung în satul Rudi, raionul Soroca, situat la aproximativ 200 km distanţă de Chişinău. Localitatea are vreo mie de locuitori. Aici liniştea e la ea acasă. Singura mişcare pe care o poţi urmări este cea a fumului ce se ridică prin hogeag spre cer. Nu prea vezi oameni colindând pe uliţele satului.

La ieşirea din sat, pe o mare suprafaţă, se întinde o pădure. Copacii înalţi şi aproape goi, doar câte o frunzuliţă atârnă fără putere pe crengi, te invită să păşeşti pe un drum îngust, lipsit de gropi, care şerpuieşte lin în faţa ta. Drumul te duce spre inima pădurii. Undeva, mai sus de drumuşor, se află cascada Bulboana. Acolo s-a turnat filmul “Lăutarii”. Printre arbori, se întrezăreşte mănăstirea Rudi.

Liniştea dintr-un colţ de rai

La poartă mă întâlneşte o bătrânică. Aproape şoptind, îmi întinde o “fustă verde”, cu care urmează să mă înfăşor atunci când intru pe teritoriul lăcaşului sfânt. Îi spun că vreau să vorbesc cu stareţa. Dă din cap afirmativ şi îmi arată să o urmez.

Dacă îţi roteşti privirea în jur, vezi doar pădure, şi e o linişte nesfârşită, încât poţi spune că te afli în paradis. Dacă ajungi trist, uiţi imediat de necazuri. Pe marginea cărăruşei, cresc flori şi căpşune. Trandafirii îşi păstrează bobocii îngheţaţi, de culoarea pală a gutuii răscoapte.

De după colţul unei chilii, vine spre mine stareţa Maria. Păşeşte atât de uşor, încât nici paşii nu-i auzi, oricât de mult te-ai concentra. Are statură mijlocie, ochii – căprui-deschis, foarte blajini, iar cutele de pe faţă arată că are mulţi ani în spate. Cu o voce calmă, îmi urează bun venit la mănăstire. Prin liniştea din jur se mai făcea auzit doar vântul, jucându-se cu ţărţămurile basmalei negre.  Poalele fustei negre, lungi până în pământ, parcă îi număra anii trăiţi pe teritoriul mănăstirii. “Oamenii vin la slujba de dimineaţă. Acum suntem numai noi, maicile”, îmi explică stareţa de ce este atâta linişte şi pustietate în jur. Observ doar câteva măicuţe, intrând şi ieşind din chilii.

Un domnitor s-a tratat cu apa izvorului de la Rudi

Mănăstirea Rudi a avut parte de numeroase transformări pe parcursul existenţei sale. Din istoria acestei mănăstiri îmi povesteşte Maica Achilina. Biserica de pe teritoriul mănăstirii, care este cea mai veche, a fost zidită în anii 1770—1777, în vechiul stil moldovenesc din sec. XVI, şi este unica de acest fel din Basarabia. De la început, schitul a fost de călugări, dar din 1829 a fost transformat în schit de maici, călugării fiind transferaţi la mănăstirea Călărăşăuca, din vecinătate.

În acest timp, s-au făcut unele restaurări, s-au mai construit câteva blocuri din piatră. Întreaga construcţie a fost finalizată în 1935. După 27 de ani de activitate, schitul Rudi a fost iarăşi închis. De această dată, de către puterea sovietică. Tot atunci a fost deschis un spital de tip sanatorial, pentru copiii bolnavi de tuberculoză. Acest spital a funcţionat până în 1991 şi a fost închis din cauza unei ploi abundente care a invadat teritoriul. Schitul Rudi se deschide a doua oară în 1992, cu titlul de mănăstire. Din 1999, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici, Egumena Maria fiind numită stareţă. Atunci încep lucrări de restaurare: sunt reparate chiliile, este înălţată o capelă de iarnă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. În prezent, la mănăstire locuiesc doi preoţi slujitori şi 27 de maici şi surori.

Maica Achilina îmi povesteşte că, pe teritoriul mănăstirii, se află şi un izvor. Ne îndreptăm încolo. Conform legendei, îmi spune maica, domnitorul Alexandru Duca Vodă era bolnav de picioare. Venind în acest loc, pe când încă nu era mănăstire, a făcut un popas lângă izvor. Domnitorul a băut de aici apă şi şi-a spălat picioarele. Aşa s-a vindecat. Coborâm treptele spre izvor. La câţiva paşi,se aude cum apa susură lin. Maica îmi întinde o cană cu apă rece. Are un gust special.

“E o piatră lăsată de Dumnezeu”

Chiar în mijlocul curţii mănăstirii descopăr o piatră foarte mare. “E o piatră lăsată de Dumnezeu, spune maica. Din ea s-a cioplit piatră şi s-a făcut corpul pentru chilioarele maicilor”.

Vizităm ţarcul în care sunt ţinute păsările. Alături, în ocol, este un cal şi vreo şase vaci. Câinele Tărcuş, cum ne vede, latră. Apoi, înţelegând că suntem oameni buni, dă fericit din coadă. În semn de prietenie se lasă fotografiat. Maica Achilina îmi povesteşte că maicile au grijă de mănăstire şi de tot ce se află pe teritoriul ei. Viaţa în mănăstire îşi are cursul ei. La ora 5.00 dimineaţa e deşteptarea, după care urmează rugăciunile dimineţii şi liturghia, îmi explică maica orarul. După masă urmează ascultarea. Aceasta înseamnă că fiecare maică are o îndeletnicire oarecare. Una se ocupă de flori şi de căpşune, alta coase, a treia are alte munci, caracteristice vieţii de aici. “Avem grijă ca de o gospodărie, să păstrăm ordinea, ca să fie frumos şi plăcut, îmi mai spune maica. Totodată, ne rugăm neîncetat”.

Şoapte printr-o tăcere înţelegătoare

Intrăm într-o odăiţă mică. Aprindem lumina. Miroase a pâine coaptă. Aici se coace pâinea şi prescura. Miroase frumos. Uşile mici şi înguste au culoarea maro-închis. Sunt vechi. Se vede că vin dintr-un alt secol. Nici nu scârţâie când le deschizi. Parcă şi ele sunt solidare cu liniştea din jurul mănăstirii. “Aici maicile coc pâinea şi prescurile”, se aude vocea maicii lângă mine. Observ că, pe teritoriul mănăstirii, maicile comunică doar cu privirea. Nici nu le poţi sesiza şoaptele. Peste tot eşti cuprins de o tăcere înţelegătoare.

Mergem spre capela de iarnă. Se apropie slujba de seară. În biserică e o linişte adâncă. Paşii maicii Veronica, care aprinde lumânările la sfeşnice, nu se aud. Maica Achilina îmi spune că aici s-au păstrat icoane vechi de o mare valoare istorică. După ce am aprins câteva lumânări, ieşim din biserică. Stareţa Maria se apropie de noi şi ne pofteşte la masă. “Aşa e primit la noi, cine vine pe teritoriul mănăstirii, este poftit la masă”, îmi zâmbeşte liniştit stareţa.

În curtea mănăstirii, aproape de corpul numit castel, unde se fac şi acum reparaţii, se înalţă 12 brazi falnici. Sunt singurii care îşi păstrează verdele crud. Întrec mănăstirea în înălţime. Ei formează un cerc. Chiar în centrul lor se află o răstignire. Pe răstignire este incrustat că a fost sfinţită de către Sfinţia Sa Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni, cu purtare de grijă a stareţei mănăstirii, Egumena Maria. De la cercul de brazi porneşte o cărăruşă spre poartă. Maica Achilina mă conduce până la jumătate de cărare şi îmi urează drum bun, invitându-mă să vin de Hramul mănăstirii, Sfânta Treime.

Veronica Russu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. "Popa - Duhu"

    ===========================================
    ASASINATE SIS-TEMATICE KGB:
    Dorimedont Cecan – un mare patriot al Moldovei, (n. 4 martie 1961, satul Petrunea, raionul Glodeni – d. 31 decembrie 2006, Viena, Austria) a fost un cleric ortodox din Republica Moldova, care a îndeplinit rangul de episcop de Edineț și Briceni în perioada 1998-2006, murind ca urmare a unui grav accident rutier.
    —————————————————————————-
    La 5 decembrie, 2006, în jurul orei 18.00 pe traseul Donduşeni – Otaci (Republica Moldova) a avut loc un grav accident rutier în urma căruia a avut de suferit Prea Sfinţitul Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni (Biserica Ortodoxă din Moldova aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse). PS Dorimedont este o mare personalitate a Bisericii din Moldova şi singurul ierarh care face ceva bun în Moldova. Toţi ceilalţi sunt compromişi prin diferite fapte arhicunoscute. Tocmai de aceea, Episcopul Dorimedont nu a convenit şi nici acum nu convine atât Mitropolitului Vladimir şi celorlalţi ierarhi, cât şi conducerii comuniste a ţării.

    PS Dorimedont de mai multe ori a fost „avertizat”, iar alteori obligat să tacă. În aprilie 2006, Mitropolitul Vladimir a încercat să-l exileze la modul cel mai direct, dar nici acest lucru nu a reuşit. Revenim la accident. Accidentul s-a produs în nişte condiţii foarte suspecte. PS Dorimedont, neavând la moment maşină personală, a împrumutat de la un preot pe care-l cunoştea (Pr. Serghei Cireş, parohia Sf. Parascheva – Chişinău) maşina acestuia – Renault Megane (produsă în 2006). Traseul pe care se circula, ca şi majoritatea drumurilor din Moldova, era foarte prost. La acestea se adaugă ceaţa foarte densă care se aşezase la acel moment. Maşina, la viteza de 70 km/oră a sărit de pe drum şi s-a întors de 2 ori în lungimea ei şi oprindu-se cu roţile în sus. Surprinzător, dar nici unul din cele 4 aerbag-uri nu s-a deschis!!!

    Şoferul – arhidiaconul Ioanichie, care avea pusă centura nu a păţit absolut nimic. În spate stătea PS Dorimedont în dreapta şi fratele acestuia, protodiaconul Onufrie în stânga. Protodiaconul Onufrie a suferit o gravă, dar „reparabilă” fractură la mâna dreaptă. Episcopul a avut de suferit cel mai mult. Era absolut conştient, dar se plângea de o durere la spate şi nu putea mişca mâinile şi picioarele.

    Părintele Ioahichie a ieşit rapid şi a anunţat Poliţia şi Salvarea. Aceştia au sosit foarte repede şi toţi au mers la Spitalul din Donduşeni. De acolo la Bălţi, apoi la Chişinău. În cel mai scurt timp au fost anunţaţi ministrul Sănătăţii, dl Ababii şi prim-ministrul Tarlev. Toţi au dat dispoziţii ca la momentul ajungerii la Chişinău, cei mai buni specialişti din Moldova să se ocupe de sănătatea Episcopului.

    A fost recomandat la Spitalul Institutului de Neurologie de pe strada Corelenco, unde şef este dl Rusu, cuscrul dlui Vladimir Voronin şi „cumătrul” Mitropolitului Vladimir. Acesta a fost internat la ora 4.10 – 6 decembrie, dar până după ora 9.00 nimeni nu s-a ocupat de el. Pacientul era absolut conştient. Abia la ora 10.00 i s-a făcut Rezonanţa Magnetico-Nucleară şi alte investigaţii care au durat până către orele 14.00. Medicii au anunţat că „situaţia este critică: este distrusă vertebra a 5 cervicală şi e rupt nervul şi măduva spinării. Ei nu pot promite nimic, dar încearcă totul!” De fapt nimeni din rudele Episcopului nu a consultat personal datele investigaţiilor, ci cu toată încrederea au semnat pentru operaţia care se anunţa lungă şi anevoioasă.

    Ea a durat de fapt în jur de 3 ore, ceea ce e foarte puţin pentru un asemenea caz. După operaţie medicul care a operat, dl Iftodi, a declarat că ei au implantat atât vertebra C5, cât şi măduvă şi nerv. Nu se punea problema dacă Episcopul de va mişca, ci doar dacă el va mai trăi. PS Sa a dormit până a doua zi dimineaţa (când Episcopul împlinea şi 20 de ani călugărie), când s-a trezit şi a vorbit cu mai mulţi oameni apropiaţi, iar la prânz a şi mâncat puţin. Printre iararhii care l-au vizitat a fost PS Petru de Ungheni şi Nisporeni – dimineaţa şi PS Anatolie de Cahul şi Comrat – seara pe la orele 17.00. Mitropolitul nu a binevoit, ci doar a sunat de câteva ori de pe un număr ascuns, ca nimeni nu nu-l găsească. După vizita PS Anatolie, pacientul a început să respire foarte greu. I s-a introdus tubul respiratoriu şi a fost sedat foarte puternic. Medicul de gardă, dl Anghel a declarat de mai multe ori că nu se ştie dacă va trăi până dimineaţa şi că rudele să se pregătească de înmormântare. Toate astea erau spuse pe un ton aproape batjocoritor. Medicul s-a şi culcat sănătos lăsând totul pe seama asistentelor. Rudelor le era interzis să stea în salon. Medicii probabil au scăpat din vederea faptul că pacientul este un episcop vrednic şi că pentru el se roagă clerici, mireni şi chiar copiii din toată lumea. Toţi sunau îngrijoraţi şi anunţau intenţia de a ajuta cu ce trebuie. Spre surprinderea tuturor, Episcopul nu a murit.

    Aproape de orele 6.00 PS a deschis ochii şi a scos limba afară la indicaţia medicului, pentru a verifica dacă este conştient. Era, dar nu pe deplin. I s-a făcut Sfântul Maslu, deşi medicii au acceptat cu greu asta. Mai mulţi oameni de bună credinţă au luat legătura cu medicii de la cea mai bună clinică în domeniu, cea din Viena, unde a fost operat şi dl Traian Băsescu. Medicii s-au arătat dispuşi să ajute. Şeful clinicii, dl Rusu, încerca cu disperare cu multe ţipete să convingă rudele că nu este nevoie să meargă la Viena şi că deplasarea poate grăbi moartea. Rudele au preferat riscul promiţător. Cu greu s-au întocmit actele necesare şi puţin după prânz, avionul cu Episcopul la bord a zburat spre Viena. Costul călătoriei dus-întors: 16.000 Euro. I-a plătit dl Victor Copiimulţi, un alt duşman al dlui Voronin (de fapt, al fiului său Oleg). Nici Mitropolia, nici Statul nu a dat nici un leu. În seara zilei de 7 spre 8 decembrie, situația sănătății episcopului s-a agravat considerabil, acesta fiind transportat de urgență la Clinica de Neurochirurgie „Lorenz Bohler Krankenhaus” din Viena (Austria) pe cheltuiala oamenilor de afaceri Victor Copiimulți și Anatol Stati, care au achitat cheltuielile pentru transportare (16 mii de euro) și pentru operația la Viena (50 mii de euro) . Ajuns la Viena, imediat a fost operat. Treaba a durat 10 ore. Constatările medicilor au fost uimitoare. Pacientul avuse-se o mare lovitură la cap de care nu a fost tratat în nici un fel. Coloana vertebrală fuse-se fracturată, dar nu şi nervul şi cu atât mai mult măduva spinării. Acestea au fost rupte chiar de medicii de la Chişinău, dar nu ştim din prostie sau la indicaţiile cuiva!? În loc de implant a fost pusă o vertebră de plastic care costă 2 euro! Acum nu se mai pune problema vieţii. Situaţia e stabilă, chiar dacă episcopul va mai sta câteva zile în Secţia de Reanimare. Medicii încearcă chiar reabilitarea mâinilor şi poate chiar şi a picioarelor. Deci asta este realitatea. Vă lăsăm să trageţi singuri concluziile. Vă asigur că toate informaţiile sunt 100% veridice, chiar dacă prefer ca această sursă să se numească „Anonymos” (şi cred că e clar de ce!).

    http www roportal ro

    ———————————————————————–

    PS Dorimedont era considerat un adversar al mitropolitului Vladimir Cantarean cu care intrase în mai multe conflicte cum ar fi cel legat de dorința mitropolitului de a ceda în anul 2001 Mănăstirea Nou Neamț din Chițcani către Episcopia de Tiraspol și Dubăsari. Episcopul, care fusese 8 ani stareț la acea mănăstire, s-ar fi opus categoric, reușind să obțină rămânerea ei în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului. De asemenea, PS Dorimedont a fost singurul ierarh care a votat împotriva alegerii arhimandritului Petru Musteață ca episcop de Nisporeni în 2005 și a arhimandritului Marchel Mihăescu ca episcop de Bălți și Fălești în 2006. De altfel în 2009 episcopul Marchel de Bălți și Fălești a făcut campanie electorală pentru PCRM, la ordinul ÎPS Mitropolitului Vladimir al întregii Moldove, bun prieten cu Vladimir Voronin, iar în 2010 același Marchel împreună cu întreaga mitropolie a Moldovei l-au susținut deschis la alegeri pe candidatul în parlamentul Moldovei, Vladimir Pasat.

Leave a Reply to "Popa - Duhu" Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *