Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Nunta procurorilor

Nunta procurorilor

273-divers-nunta1Duminică, în casa ambasadorilor din cartierul Râşcani, şi-au jucat nunta doi procurori. Doi tineri, de la Procuratura Centru, care, nu se ştie cum, de ce şi de când locuiesc în casa ambasadorilor, s-au însurat. Nănaşi, cred că ştiţi cine a fost. Da, aveţi dreptate. Tot un procuror. Nu Gurbulea, precis. Nici Balaban, uita-l-ar boala. Nici Zubco, ocupat cu problema lui Gumeniţă şi oleacă a lui Papuc…

Nu vă chinuiţi, că nu aveţi cum să ghiciţi, deoarece el nu mai e procuror acum, ci vicepreşedinte de Parlament, de la partidul lui Lupu. Aţi înţeles corect, Alexandru Stoianoglo, cu nevasta sa, nuni mari la nunta celor doi procurori.

O limuzină dintre cele mai luxoase i-a aşteptat în pragul casei. Probabil s-au ieftinit limuzinele că, de altfel, cum să îşi permită doi procurori tineri o limuzină lungă cât un troleibuz şi cu „evropodsvetkă” înăuntru, pentru o zi întreagă?
Nunul a făcut economii, se pare. L-a ajutat Parlamentul cum şi cu ce a putut, inclusiv cu maşina de serviciu, folosită la petrecerea privată. Automobilul de serviciu al vicepreşedintelui Parlamentului, RM P 005, făcea naveta dus-întors la nunta procurorilor. Nici la şedinţele Legislativului maşina lui Stoianoglo nu era aşa de grăbită şi ocupată, ca la acea nuntă. Şi alte maşini, la fel de oficiale, cum RM G 017, în acea zi de duminică, îşi făceau loc în curtea casei. Ocupaţi, demnitarii o fi muncind şi acasă, întru binele nostru, al cetăţenilor! Cine ştie…

273-divers-nunta2Un mic detaliu se pare că a adumbrit petrecerea procurorească. În timp ce toţi, în curtea blocului, creaseră atmosferă festivă, zâmbind radios, două mutre triste stricau de-a dreptul atmosfera. Este vorba de câinele de rasă al lui Ilan, căruia tocmai duminca trecută, în ziua acelei nunţi, i s-a oferit şansa unică de comunicare cu o femelă la fel de blondă şi graţioasă. Câinii s-au mirosit în treacăt şi au manifestat răceală totală şi plictis, ignorând şansa stăpânilor de a face un ban în plus – prin generarea unor căţei de rasă.

Noroc de Chipăruş, căţeluşă de stradă, care a adunat zâmbete, dând avan din coadă, ori de câte ori treceau maşinile statului, venind la nunta procurorească. Chipăruş se bucură sincer când un om se simte bine, fie şi în maşina Parlamentului, fie şi în apartamentul statului, fie şi fără tender, explicaţii şi transparenţă. Se pare că trăim cu toţii în ţara Chipăruş.

Dorina Vornicel