Muzeul Casa Părintească: Locul unde renaşte şi prinde contur trecutul

Casa Părintească nu se vinde, ci poate deveni o adevărată atracţie turistică, ne spune Tatiana Popa, fondatoarea muzeului Casa Părintească din satul Palanca, Călăraşi. Muzeul a fost deschis în anul 2000. Scopul muzeului fiind renaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor în casa părintească de la ţară, care mor în viaţa noastră de zi cu zi.

„Totul în viaţă se schimbă. Se schimbă timpurile, ne schimbăm şi noi, dar tradiţiile şi amintirile părinţilor şi buneilor noştri trebuie să rămână, pentru că doar aşa reuşim să ne păstrăm identitatea”, ne spune Tatiana Popa, o doamnă cu maniere delicate, îmbrăcată într-un costum tradiţional, parcă decupat din basmele scandinave.

Dezrădăcinată, dar luptătoare

S-a născut în 1942, în satul Palanca. După trei ani, a început calvarul vieţii de care nu a uitat niciodată. Comunismul a deposedat-o de ce avea mai drag – copilăria fericită şi familia unită. În anul 1945 părinţii au fost ridicaţi de sovietici. Mama, care era însărcinată cu al doilea copil, a reuşit să fugă. Au urmat mulţi ani de pribegie, de trăit din casă în casă, din mila oamenilor, de ascuns prin păduri, de ierni geroase, de foamete şi de disperare. După patru ani de deznădejde şi aşteptare, în 1949, a venit prima scrisoare din lagăr, din care aflau că tatăl era în viaţă. Au mai trecut cinci ani până în toamna lui 1955 când el s-a întors acasă. Dar „acasă” nu mai exista.

„După revenirea tăticului din lagăr nu ni se permitea să locuim mai mult de doi ani într-o localitate şi ne-am plimbat din doi în doi ani, din sat în sat, din raion în raion. Am colindat întreaga Moldovă. Ulterior, revenind în satul natal al măicuţei, am reluat viaţa de la început”, povesteşte femeia.

„Eram acuzată că românizam satul”

Revenită în satul mamei sale, Tatiana Popa a bătut la multe uşi, a stat în rânduri interminabile, pentru a redobândi casa părinţilor. Abia în anul 2000, Tatiana a reuşit să recupereze casa părintească, dar fără lucrurile din ea. „De fapt, în 2000, nu aveam aşa scopuri nobile cum sunt astăzi. Aveam un vis, să-mi aduc măicuţa, măcar în ultimii ani, să trăiască în casa ei, dar nu am reuşit”, povesteşte cu tristeţe Tatiana Popa.

Însă, după o perioadă de remuşcări şi ezitări, femeia şi-a propus să renască tradiţiile şi obiceiurile vechi între cei patru pereţi ai Casei Părinteşti, care s-au transformat într-un muzeu al obiectelor moştenite şi păstrate de la bunici şi părinţi. „Am muncit mult ca să readuc casa părinţilor în starea iniţială, aşa cum arăta în 1945 şi să transform această gospodărie rurală într-un loc, unde fiecare vizitator să îşi amintească şi să retrăiască clipele copilăriei, lăsând după poartă grijile cotidiene”, spune Tatiana Popa.

Tatiana a transformat casa părintească într-un muzeu de artizanat, a reînviat tradiţia ţesutului de covoare în bumbi, a cusutului de ii şi a lucrului manual. A readus la viaţă o cusătură celebră în perioada interbelică, numită popular „ţâţa fetei”, cu care a ajuns în paginile revistei de modă Vogue, după ce designer-ul Isabell de Hillerin a inclus-o în una dintre colecţiile de acum doi ani.

Deşi, la început, s-a ciocnit de foarte multe probleme şi neînţelegeri din partea locuitorilor satului Palanca – sat de ucraineni. „Vorbeam limba română. Încercam să-i învăţ pe copii limba neamului nostru, fapt pentru care eram acuzată că românizam satul”, îşi aminteşte femeia. Cu timpul s-au îmblânzit, au înţeles că demersul ei este despre tradiţiile străvechi din zonă, care nu au etnie, şi le-au permis copiilor să meargă la atelierele de lucru şi creaţie organizate în casa părintească. De asemenea, Tatiana Popa instruieşte şi femeile care nu sunt încadrate în câmpul muncii, ca „ele să-şi găsească un loc în viaţă şi să câştige şi un ban”, ne spune femeia.

Singurul lucru care o sperie pe proprietara muzeului tradiţiei şi istoriei neamului este amnezia de care suferă o mare parte a societăţii. De aceea, lupta ei nu este doar una culturală sau lingvistică, ci una sistemică, în numele aducerii aminte. Cu fiecare sărbătoare pe care o reînvie, cu fiecare costum pe care îl coase, cu fiecare lecţie de ţinut acul în mână, cu fiecare vorbă caldă, Tatiana Popa ştie că repune în drepturi memoria celor care au suferit în lagăre şi luptă pentru viitorul tinerii generaţii ca să fie lipsită de memoria neamului.