Luni, de Rusalii — elogiu apelor
Rusaliile – o sărbătoare religioasă creştină, cu străvechi origini mitologice, provine din ritualuri de pomenire a morţilor, de invocare a ploilor pe parcursul întregului an şi de purificare a apelor. “Rusaliile sunt sărbătorite pretutindeni de toţi românii în relaţie cu Duminica Mare, dar la două date diferite şi cu o durată diferită: la trei zile sau la o săptămână după Duminica Mare”, scrie dr. Varvara Buzilă în articolul său Duminica Mare şi Rusaliile în Moldova, publicat în culegerea Natura şi sănătatea în tradiţiile populare (Ch., 2007, p. 47). În majoritatea localităţilor din R. Moldova Rusaliile se sărbătoresc luni, la o săptămână după Duminica Mare. Această zi mai este numită în popor şi Iarbă verde.
Duminica Mare se sărbătoreşte a cincizecea zi după Paşte. Sâmbătă după amiază, în ajunul sărbătorii Duminicii Mari, se împodobesc cu ramuri verzi (frunzari) de nuc, tei, stejar, frasin etc. casele, porţile curţilor, toate construcţiile auxiliare din gospodărie, fântânile şi edificiile publice. Şi în case se pun frunzari mai mici de nuc şi de tei, câteva fire de pelin, iar pe podele se aşterne cimbrişor, salvie (corovatic) şi iarbă verde. Pregătirile sunt finalizate înainte ca cireada de vaci, care vine de la păscut, să intre în sat, se consideră că odată cu ea pot intra în sat şi Rusaliile, care, se crede ferm în popor, cântă şi dansează prin păduri, pe dealuri şi pe câmpii. Reiese că împodobirea gospodăriilor cu verdeaţă (frunzari) simbolizează atât fertilitatea plantelor, cât şi protejează vatra satului şi a fiecărei gospodării în parte contra Rusaliilor. Remarcăm că obiceiul împodobirii locuinţelor cu frunzari se practică atât în mediul rural, cât şi în cel urban.
Peste o săptămână, Duminică seara, după asfinţitul soarelui, gospodarii scot şi adună la un loc toţi frunzarii din streşinile caselor şi de la porţi. Se scot de asemenea şi ramurile de nuc şi iarba uscată din case. Unii gospodari iarba strânsă din casă o dau la vite, alţii o pun împreună cu frunzarii şi a doua zi, în ziua de Rusalii, până la răsăritul soarelui, sunt duşi la râu sau la baltă, unde se udă în apă. În satele în care nu este baltă şi nici un râu pe aproape, frunzarii sunt duşi la fântână şi udaţi din plin. Udarea frunzarilor este însoţită de urări de tipul: “Să ploaie, / Să se facă pâinea, / Să fim sănătoşi / Şi la anul de ziua aceasta!” sau “Să ploaie, / Să crească roade bogate / Să fie belşug în toate!”. În timpul când sunt scoşi frunzarii pe poartă se înşiră afară plapume şi alte lucruri de culoare roşie pentru ca să dispară moliile.
Din locul unde are loc ritualul de udare a frunzarilor se aduce apă într-un vas acasă şi se socoate în popor că acea apă are proprietăţi miraculoase şi se păstrează ca leac pentru durerile de ochi. Crenguţele de tei sfinţite în ziua de Rusalii sunt folosite contra surzeniei. În această zi nu e bine să dormi – să nu te ia Rusaliile.
Se practică în unele localităţi (bunăoară în zona nistreană) şi stropirea frunzarilor cu apă prin sită. Ritualul are ca scop ferirea semănăturilor de furtuni şi de grindină. Se consideră din strămoşi că la fel cum trece apa prin sită – aşa vor fi şi ploile: liniştite, mărunte, dese şi “curate” (fără grindină) şi care nu vor cauza distrugeri. Stropirea prin sită la fel este însoţită de scurte urări în versuri: “S-avem parte / De ploi “curate”, / De roade bogate / Şi de sănătate!”.
Ritualul stropirii frunzarilor cu apă este unul de sorginte magico-simbolic, căci reprezintă încercarea poporului de a supune intereselor sale fenomenele naturii. Ca simbol magic al ploii, frunzarii uscaţi sunt stropiţi cu apă. Apa şi frunzarii sunt elementele obligatorii ale sărbătorii. Ritualul reflectă, în mod artistic şi indirect, lupta agricultorilor împotriva secetei, a ploilor distrugătoare şi a altor condiţii climaterice nefavorabile.
De obicei, în prima jumătate a zilei barbaţii curăţă fântânile şi izvoarele, repară şi întăresc podurile şi punţile de peste ape. Folcloristul Petre Ştefănucă menţiona în studiul său Cercetări folclorice în Valea Nistrului-de-Jos (Bucureşti, 1937, p.72), că pe timpuri “curăţirea izvoarelor se făcea cu mare procesiune religioasă. Preotul sfinţea apa la una dintre fântâni, trecând apoi în fruntea procesiunii pe la toate celelalte fântâni din sat, unde citea câteva rugăciuni scurte şi stropea izvorul cu agheasmă”. Femeile merg la cimitir să împodobească cu trandafiri şi crenguţe de tei mormintele, “se udă morţii”, turnând apă peste morminte în formă de cruce, dau de pomană, îndeosebi copiilor, vase noi (căni, pahare, urcioare, străchini etc.), umplute cu lapte, vin sau apă. Vasele sunt frumos împodobite cu şiraguri de bomboane, covrigei, turte dulci şi cireşe. Aceste pomene se dau în amintirea morţilor pentru a avea “din ce să bea apă pe lumea cealaltă”; se crede că ele se vor preface în viaţa de apoi în fântâni cu apă. Copii au şi ei misiunea lor în ziua de Rusalii – să fluiere şi să pocnească din frunză, să şuiere din tâjâitori (făcute din cozi verzi de ceapă care ţin inflorescenţa), să ţuruie din ţuruiece şi să ţipe, astfel ca şi prin sunete să îndepărteze Rusaliile de casele oamenilor. De Rusalii se prinde pelin la brâu, se bea vin cu pelin şi întâlnindu-se feciorii şi fetele se bat cu pelin contra farmecelor Rusaliilor. În această zi femeile şi fetele se udă cu apă să fie sănătoase şi drăgostoase. În timpul sărbătorii se bea vin cu pelin, se pune pelin în pat şi se poartă şi la brâu. Toate acestea se fac ca să nu te ia cumva Rusaliile.
După amiază, o dată cu finisarea curăţirii fântânilor, se adună vecinii să facă Iarbă verde. Oamenii căsătoriţi vin perechi şi la umbra unui nuc sau a unui agud, se aşează pe iarbă şi aranjează bucatele aduse pe o masă improvizată. Tradiţional, gospodinele aduc plăcinte şi sarmale, care sunt de sec, căci ziua de Iarbă verde este prima zi din postul Sânchetrului, adică a Sfântului Petru. Bărbaţii au grijă să aducă băutură. Femeile şi în timpul mesei împart pomene, ca cele anterior menţionate, doar că acestea sunt însoţite de un colac, de câteva fire de usturoi şi de ceapă verde. În popor se crede că “ceapa verde dată de pomană în ziua de Iarbă verde te scoate din iad. Te anini de ceapa aceia şi ieşi din iad” (Ştefănucă P., Ibidem, p.74). Gospodarii cinstesc pe rând mesenii cu vinul adus de ei. Discuţiile duse în timpul mesei sunt nemijlocit legate de agricultură: semănături, ploi, roade. Spre finele petrecerii se fac şi glume, se cântă doine şi alte cântece populare. Bineînţeles în această zi nu se dansează, deoarece e post. La întoarcere nu merg unul la altul în ospeţie, pentru a continua petrecerea, ci merg direct acasă, revenind la grijile cotidiene.
Doamnele şi domniţele cu prenumele Ruxanda nu-şi serbează “ziua onamastică în ziua de Rusalii, ci în Miercurea Înjumătăţirii după Paşte”, scria la 1901 folcloristul Simeon Florea Marian în studiul său etnografic Sărbătorile la români. Vol. III. Cinci-Decimea (Bucureşti, p. 331), adică în cea de-a 24 zi după Invierea Domnului.
Deşi ziua de Rusalii e sărbătoare, lucrul nu este interzis; totuşi există o credinţă în popor că este periculos să ieşi în câmp. Se povestesc cazuri din bătrâni că unor femei tinere, ce au ieşit la prăşit, li s-au tulburat minţile şi-au fost purtate de Rusalii pe toate dealurile. Conform mitologiei populare româneşti, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, înfăţişate ca nişte fete frumoase îmbrăcate în alb, cu păr lung de culoare verde, desemnate ca fiinţe ale apelor şi vegetaţiei, care vrăjesc prin cântecul şi jocul lor. Rusaliile sunt reprezentate ca nişte zâne rele, care , în timp ce se află pe pământ, au puteri nefaste asupra oamenilor, le pot lua minţile şi pot dezlănţui furtuni. Se consideră că Rusaliile ies împreună cu sufletele morţilor din locurile în care sălăşuiesc în Joia Mare din săptămâna premergătoare Paştelui. Sufletele morţilor în această perioada se odihnesc “la streaşina casei”, scrie folcloristul Constantin Rădulescu-Codin în lucrarea Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele (Bucureşti, 1909, p. 68) şi au nevoie de “frunze de tei cu care să se înalţe”, sfinţite în ziua de Rusalii. Pe când Rusaliile devin active şi periculoase pentru oameni începând cu Strodul Rusaliilor, adică cu 25 de zile mai înainte de ziua de luni, când se sărbătoreşte Împrăştierea Rusaliilor, la o săptămână după Duminica Mare, când ele se liniştesc şi revin odată cu sufletele celor morţi în lumea lor. În perioada de la Strodul Rusaliilor până la Împrăştierea Rusaliilor nu se doarme în câmp, nu se umblă noaptea prin pădure şi pe dealuri, nu se aduce noaptea apă de la fântână sau de la izvor, dar dacă apare necesitatea de a aduce totuşi noaptea apă, conform datinilor, nu se bea din ea până nu se toarnă un pic din această apă pe foc. Dacă omul s-a odihnit sau a dormit în câmp sau la o răscruce de drumuri trebuie să-şi facă de trei ori semnul crucii şi să scuipe de trei ori în locul de sub picioarele sale.
Am încercat să evocăm în rândurile de mai sus câteva crâmpeie din obiceiurile de sărbătorire a Rusaliilor atât din zona Nistrului, cât şi din câmpia Sorocii şi din alte zone, căci obiceiurile sunt identice în acest caz.
Ziua Rusaliilor a fost mereu şi este şi în prezent ziua destinată cultului morţilor şi elogiului apei şi vegetaţiei. Apa şi în special curăţarea fântânilor, conţin în sine ceva sacru. Ritualul curăţării izvoarelor de Rusalii a apărut anume la români, la alte popoare nu se întâlneşte. Credem de bună seamă că tradiţiile şi ritualurile dedicate acestora vor dăinui în timp, iar prin respectarea lor ne vom păstra specificul şi identitatea noastră naţională.
Raisa VASILACHE
