Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Lecţia de română

Lecţia de română

1 Decembrie. Prima ninsoare din acest an mă face să evit troleibuzul şi să iau microbuzul de pe strada Bucureşti, chiar de lângă Ambasada României. Frig… Carabinierul de la colţul clădirii se mută de pe un picior pe altul şi îşi strânge mai tare capul între umeri. 5 minute, 10, 15… microbuzul nu mai vine, iar frigul începe să pătrundă prin tălpi, prin mănuşi, pe sub guler…

În sfârşit, microbuzul! Plin – până la refuz. Ora târzie mă face să urc. Parcă observ un loc ce îmi oferă o infimă intimitate, dar, ghinion, sunt flancată de câţiva tineri aghezmuiţi şi dornici de vorbă. Tinerii – manieraţi. Se clatină pe la cotituri, îmi cad în spate, dar: “Scuzati, doamnă!”. Nu am ce face – îi scuz. Nu şi pasagerul de lângă mine, care nu ştie româna şi nu pricepe ce i se spune. “Eu am zis scuzaţi…”, şopteşte timid aghezmuitul din dreapta mea. Dar alolingvul nu acceptă scuzele, ba chiar se arată deranjat. “Eu am zis scu-u-u-zaţi!”, insistă tânărul . “A-a-a-a, nu înţelegi? Cum, nu ştii nici câteva cuvinte – bună ziua, la revedere, scuzaţi, mulţumesc?” Moldoveanul se uită întrebător la condrumeţi, dar nimeni nu-i susţine pledoaria. În afară de amicii săi, care clatină afirmativ din cap. “De câţi ani trăieşti în Moldova? De erai mai tânar, ieşeam afară la o vorbă… Dar aşa, nu-i frumos să mă bat cu un om mai în vârstă… NU-I FRU-MOS!” Alolingvul se enervează. Moldoveanul trece la rusă: “Ne vârajatsea! Ne vâ-ra-jatsea, am zis, nu-i fru-mos!”. Pasagerii zâmbesc. “Am nişte vecini, exemplifică moldoveanul, învaţă în fiecare zi câte un cuvânt. Şi… să-i vezi acum… Bravo, baieţii! Iaca aşa, dacă ne res-pec-tă. Da’ ce zic, vecinii? Copilul meu de trei ani ştie trei limbi – româna, rusa, engleza.”  Alolingvul protestează ceva, dar îl aud cu dificultate, s-au interpus între noi câteva persoane.

Intervine şoferul: “Ce te-ai legat de om, e colegul meu de serviciu, vorbesc cum vreau cu el. Şi stai cuminte acolo, te duc unde-ţi trebuie, ce mai vrei? “ Aici apărătorul limbii române îşi aminteşte că e şi pasager, şi îi spune soferului să-i oprească la strada Creangă. “La Creangă! La Creangă!, strigă agitaţi şi prietenii lui, vezi să nu uiţi!” Şoferul îi asigură că n-o să uite. Ei încearcă să se dumereasca unde-au ajuns, dar pan’ la geam sunt trei rânduri de suflete – nu se vede nimic. “Coca!”, strigă şoferul.  Câţiva pasageri coboară, caţiva urcă. Alolingvul nostru i se adresează şoferului: “Vot skaji mne, Vanea, tî moldovanin, ia russkii. Skolko let mî s toboi rabotaiem vmeste? Mî je drug druga ponimaiem?!“ ”Ponimaiem!” “Mî je drug s drugom ladim!” “Ladim!” „Vot vidiş?” Microbuzul mai scârţâie, mai frânează… Unii intră, alţii coboară…  “Stanţia Creangă, strigă şoferul. Creanga-ă-ă, kto spraşival?” Dar eroul nostru confundase Creangă cu Coca şi coborâse mai devreme, urmat, din solidaritate, de prietenii care se cunosc la nevoie.

Aleutina Saragia