Hramul Chişinăului pe notele lui Eugen Doga

De Hramul Oraşului, în Grădina Publică “Ştefan cel Mare”, în faţa a sute de spectatori, Eugen Doga a susţinut un concert în aer liber. Invitaţii speciali ai maestrului au fost tenorul Constantin Rudolf Cocriş, din România şi soprana Veronica Knaub, din Estonia.

A fost pentru prima dată în ultimii ani când Eugen Doga a susţinut un concert în aer liber. Doar aşa, spune el, poate fi mai aproape de cei care îl apreciază.

“În faţa lui Eminescu au răsunat câteva romanţe pe versurile poetului, s-a revărsat muzică specială,  legată de chipul lui Eminescu, un sonet care este inspirat din creaţia sa. A fost prezent spiritul clasicismului”, a apreciat maestrul conţinutul spectacolului prezentat de Hram la Chişinău.

Unii dintre cei care au venit să-l admire pe maestru ne-au spus că acest concert a fost singura lor şansă de a-i admira creaţia. “Special pentru Eugen Doga am venit astăzi în parc”, ne-a mărturisit Claudia Jalbă, care a admirat pe viu creaţia lui Doga acum 10 ani. “Ideea organizării unui astfel de concert a fost una deosebită. Astfel de evenimente ne aduc aminte că avem un oraş frumos şi că trebuie să tindem să-l transformăm în unul european”.

Pensionarul Ion Obadă s-a lăudat că îl cunoaşte personal pe maestrul Doga. “Îl cunosc de pe când era tânăr, pe când evolua cu orchestra Comitetului de Stat pentru Radio şi Televiziune”, îşi aminteşte Ion Obadă. “Din pensia pe care o primesc, nu-mi ajung bani pentru bilete la concert. Ultima oară când m-am dus la un spectacol a fost acum 12 ani”, ne spune pensionarul.

Eugen Doga s-a arătat interesat de stabilirea unei tradiţii de organizare a concertelor în aer liber, unde ar fi interpretate compoziţii mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg.

D.R.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *