Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Ghimpu pus în "caloş"

Ghimpu pus în „caloş”

Marţi, preşedintele interimar Mihai Ghimpu s-a deplasat până la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, doar pentru a-l decora pe rectorul Veaceslav Manolachi cu Ordinul Republicii.

273-divers-ghimpuNu s-a specificat foarte clar pentru care merite va fi decorat. Cert era doar faptul că numele lui Manolachi a fost implicat în mai multe scandaluri. Anul trecut acesta a fost acţionat în judecată de către un subaltern, care fusese dat afară abuziv.  Judecata nu i-a dat dreptate lui Manolachi. În 2005, Manolachi fusese decorat şi de comunişti, cu Ordinul „Gloria Muncii”.

Mihai Ghimpu însă a trecut peste toate astea, şi a mers chiar în sânul universităţii pe care o conduce Manolachi, unde l-a decorat mândru cu Ordinul Republicii. Toate bune şi frumoase, zâmbete până la urechi, felicitări, aplauze… până când, pe neaşteptate, în faţa  lui Ghimpu a ajuns o scrisoare, venită din partea unor angajaţi ai USEFS, în care posesorul Ordinului Republicii era acuzat, printre altele, că ar fi vândut un teren care aparţinea universităţi, iar din banii respectivi şi-ar fi procurat o casă de câteva milioane de lei. În scrisoare mai erau şi alte acuzaţii care, au pătat destul de grav imaginea şi aşa nu prea curată a rectorului.

În ciuda acestei întâmplări neaşteptate, ceremonia de înmânare a ordinului nu a fost oprită, iar Ghimpu şi Manolachi au părut a nu da importanţă prea mare incidentului. Manolachi a negat acuzaţiile, iar Ghimpu a promis că le va verifica. Una peste alta, ceremonia care trebuia să fie una aproape banală, s-a transformat într-o ştire de primă pagină pentru presă.

Patrick PAPUCEL