Doi câini
după Alexandru Donici şi Ion Muruianu
(Conducerii Curţii Supreme de Justiţie se dedică)Un jurnalist, de neam dulău,
Prielnic, credincios către poporul său,
Odată au văzut
Pe vechiul cunoscut,
Judecător, căţel tărcat,
Ce din ogradă an în curte s-au luat
Şi carele acum la o fereastră-n casă,
Şezând pe un covor de cele mai frumoase,
Afară mândru se uita.
— Judecător, şi ce mai faci mata?
Întreabă câinele, din coadă dând încet.
(Acesta între câini e semnul de respect.)
— Îţi mulţumesc, mon cher! răspunse Muruian.
Sunt bine. Dorm, mănânc, judec, mă hârjonesc
Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.
Dar spune-mi: ce faci tu?
— Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,
Păzind ograda de boier;
Dorm lângă poartă sau cu caii,
Şi de la bucătari ades mănânc bătaie.
Ba ieri şi un judecător ce lovituri mi-a tras,
Pentru că am lătrat la el într-un impas.
Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare
Ai căpătat favor judecătoresc aşa de mare?
Ce slujbă la stăpân în faptă împlineşti?
Fiind atât de mic, în ce te bizuieşti?
— Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare!
Eu fac apporte şi joc ca omul în picioare!
Din comunism sunt iar la soartă în favor,
Pentru că-n două labe ştiu a-mbla uşor
Şi fac apporte
Când pot.
PS. Rugăm a nu se acţiona în judecată fabulistul Alexandru Donici, nici ediţia care publică această fabulă. Faptele din acest text sunt inventate în sec. XIX şi orice coincidenţă cu judecătorii sau câinii secolului XXI sunt imposibile.
ACF (Alianţa Cetăţenilor Flămânzi)
