Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Cristian Mungiu: "Poveştile din comunism…

Cristian Mungiu: „Poveştile din comunism au un potenţial exploziv”

245-mungiu„Amintiri din Epoca de Aur”, film scris şi produs de Cristian Mungiu, va rula în România în două părţi. Prima parte va putea fi văzută din 25 septembrie, iar cea de-a doua din 23 octombrie. Lui Cristian Mungiu îi place să spună despre „Amintiri din Epoca de Aur”, film la care şi-au adus contribuţia cinci regizori, că este 90% comedie şi 20% dramă.

— Cum aţi ajuns să scrieţi scenariul pentru „Amintiri din Epoca de Aur”?

— E o poveste în spatele fiecărei legende urbane şi fiecare vorbeşte despre realitatea de atunci. Ca etapă, eu am scris întâi scenariul acestor legende urbane, care alcătuiesc „Amintiri din Epoca de Aur”. Într-o primă fază avea cinci episoade. Am dat scenariul la citit unor oameni mai tineri, care mi-au spus: „Mamă, ce hazliu trebuie să fi fost să fi trăit atunci!” Am zis: „Nu, nu asta am vrut să transmit!“ Atunci, am decis să încep trilogia mea despre perioada aceea cu altceva mai serios. Am pus proiectul acesta în aşteptare. Am început cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

„Amintiri din Epoca de Aur” a fost scris şi finanţat înainte de „4 luni…”, dar l-am pus la păstrare. El a continuat să acumuleze fonduri, episoadele fiind produse pe parcursul a doi ani. După „4 luni…”, am mai scris nişte episoade, ca să închei ceea ce fusese conceput ca o trilogie, care a debutat cu o dramă, continuă cu o comedie, „Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, pe care românii o vor vedea din 25 septembrie, iar partea a treia, „Dragoste în timpul liber”, este un film despre dragoste şi alimente (din 23 octombrie).

E un raport despre cum îţi trecea atunci dragostea prin stomac. E vorba despre iubiri din perioada socialistă. Şi cu asta se încheie cele trei filme, prin care consider că mi-am făcut datoria de a restitui acea epocă în moduri variate.

— Aţi gândit filmul ca un declanşator al amintirilor?

— În cea mai mare măsură, da. Pentru că aşa a pornit proiectul. Ideea a fost că eu umblam cu „Occident” prin festivaluri şi în felul acesta am dat peste comunităţile româneşti de afară, cărora dacă le arătai o napolitană, plângeau. Acolo e nostalgia cea mai concentrată şi acolo am luat contact prima oară cu asociaţii întregi de oameni care erau complet paralizaţi de nostalgie, nu după comunism, ci după viaţa lor de acum 20 de ani.

Într-o secvenţă din „Legenda activistului în inspecţie” a fost improvizată o tarabă plină cu legume şi fructe, în aşteptarea vizitei „tovarăşului Ceauşescu”.

Aproape de fiecare dată ajungeam să le zic poveşti, precum cea în care unii au vrut să gazeze porcul în apartament. Încetul cu încetul, am văzut că poveştile au un potenţial exploziv, sunt pe un tipar de glumă. Într-o zi mi s-a părut că merită să fie puse într-un film. Ce efort am făcut de când mi-a venit ideea şi până mai încoace a fost să depăşesc nivelul strict de glumă. Îmi place să mă gândesc la filmul acesta că este 90 % comedie şi 20% dramă.

– Care este raportul dintre realitate şi legendă în film, pentru că, vorbind de legendă urbană, s-ar putea să ne gândim că sunt lucruri neadevărate?

– De exemplu, povestea cu porcul am citit-o în „Pentru patrie”, care era revista miliţiei. Această revistă era pe vremea aceea un fel de supapă. În primul rând, o primeai doar dacă erai abonat la „Scînteia”. Eu o primeam după ce o citea toată strada, plină de pete de ulei. Funcţiona ca o mică revistă care umplea nevoia de policier. Nu conţinea foarte multă propagandă. Erau două-trei pagini la început, după care erau poveşti de tipul „Comisarul Moldovan vă povesteşte…”. Pentru perioada aceea erau foarte amuzante.

Acolo, am citit poveştile cu alfabetizarea şi cu purcelul în apartament, plus încă una sau două pe care o să le public în curând. Din punctul meu de vedere poveştile acestea sunt adevărate şi cred că pentru majoritatea celor de vârsta noastră ele sunt adevărate. Făcând documentarea pentru film, am constatat că sunt 100 de variante la aceste legende. Tocmai acesta este hazul. Fiecare adaugă un mic detaliu, înfloreşte şi, la sfârşit, ajunge să devină un fel de snoavă publică ce exemplifică un fel de morală.

Partea bună a filmelor realizate în ultimii ani de generaţia din care fac şi eu parte pe subiecte din perioada comunistă vine din faptul că n-am mai vorbit despre regim, ci despre poveşti de atunci.

Nicoleta Zaharia, Cezar Paul-Bădescu
www.adevarul.ro