Principală  —  Pamflet   —   Zeci de judecători lucrează pentru…

Zeci de judecători lucrează pentru Vlad Plahotniuc

O luptă invizibilă se dă de câteva luni între liderul democrat Vladimir Plahotniuc şi mai mulţi deputaţi comunişti. Instanţele de justiţie de la treapta întâi până la cea superioară sunt invadate de dosare în care Vladimir Plahotniuc cere să i se facă dreptate, pentru asta urmând să fie pedepsiţi deputaţii comunişti Grigore Petrenco, Iurie Muntean şi Alexandr Petcov. Potrivit paginii web a Judecătoriei Botanica, la 30 ianuarie, au şi fost examinate cauzele civile pe cei trei deputaţi comunişti, statutul dosarelor fiind “Încheiat”. În aceeaşi zi, Plahotniuc a avut o şedinţă de apărare a demnităţii şi cu deputatul democrat-liberal Ion Butmalai.

Alexandr Petcov a declarat pentru ZdG că este profund mirat să afle că un dosar în care este implicat a fost deja “încheiat”, el nefiind nici citat, nici informat despre aceste şedinţe. El spune că a văzut pe pagina web a Judecătoriei Botanica că a fost un astfel de proces şi că a finalizat, dar nu are habar de ce anume este acuzat. “Nici colegii mei de partid, Munteanu şi Petrenco, nu ştiu nimic”, mai spune Petcov.

De pe pagina web a Judecătoriei Botanica mai aflăm că, anterior, parlamentarul Plahotniuc a mai avut procese şi cu cetăţenii Culeasov şi Danilescu, tot pentru apărarea demnităţii şi onoarei sale. Şi judecătorii de la Curtea de Apel au avut mult de furcă cu onoarea şi demnitatea lui Vladimir Plahotniuc, muncind la cel puţin 6 dosare în care acesta cerea mai mult respect pentru demnitatea sa. Astfel, Dorel Ţurcan, Răzvan Paveliu, Viorel Ţopa şi Sergiu Mocanu au trebuit să răspundă de ce au deteriorat imaginea onorabilă a acestui politician şi om de afaceri.

Pentru că unii dintre cei citaţi nu au acceptat deciziile justiţiarilor, dosarele lui Plahotniuc au ajuns şi la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Ilie Rotaru, Sergiu Mocanu şi Dorel Ţurcan au compărut în faţa judecătorilor Curţii Supreme în anul 2012 pentru a explica de ce l-au criticat pe ditamai prim-vicepreşedinte de Parlament. Deciziile CSJ sunt definitive, iar recursurile inadmisibile. Astfel, ultima cerere a lui Plahotniuc, ca Ilie Rotaru să îi acopere 12247 de lei pentru avocaţii săi, a fost respinsă, fiind considerată de judecători o sumă “nerezonabilă şi ireală”. Şi în celelalte cauze solicitările financiare de reparare a prejudiciilor au fost respinse sau admise doar parţial.

Cei trei deputaţi comunişti au căzut acum pe gânduri. Ei nu doar că nu ştiu de ce sunt acuzaţi, dacă au pierdut sau au câştigat, ei nici nu ştiu cel puţin dacă trebuie să îi plătească ceva lui Plahotniuc şi cât anume? Adică marea lor dilemă este cât valorează demnitatea şi onoarea deputatului cu afaceri? Cineva le-a şoptit, că din moment ce nu mai este prim-vicepreşedinte de Parlament, valoarea demnităţii s-o mai fi diminuat.

În curând, la Ministerul Justiţiei din Chişinău urmează să fie înregistrate câteva noi organizaţii neguvernamentale: “Asociaţia deputaţilor comunişti care au lezat onoarea lui Plahotniuc”, “Asociaţia Antimafia judecătorilor lui Plahotniuc”, “Asociaţia oamenilor de rând judecaţi de politicieni onorabili”. Înscrierea în aceste roganizaţii se face în fiecare dimineaţă, lângă “şlagbaumul” de pe strada Bulgară 43, din apropierea imediată a Preturii Centru din Chişinău.

Judel Ulinescu