Principală  —  Pamflet   —   Voronin, iarăşi supărat pe Lupu

Voronin, iarăşi supărat pe Lupu

277-lupu1Zilele trecute, Marian Lupu a reuşit să aducă roşul pe obrazul pal al lui Voronin. Marian Lupu a mers în mod repetat cu vrafuri de flori la Complexul Memorial „Eternitate” din Chişinău, insistând ca florile să fie păstrate cât mai multe zile pe lespezile de marmură.

Ciuda lui Voronin nu vine doar din numărul mare de reportaje televizate care au prezentat această acţiune de publicitate politică, dar în primul rând de la faptul că Lupu încalcă regulamentul stabilit la întreţinerea marmurii.

Memorialul a fost dat în exploatare în 2006, când lespezile vechi au fost aruncate cu tot cu oasele ieşite la iveală, iar deasupra a fost aşternut un lux de marmură şi granit care costă, potrivit actelor Curţii de Conturi, 35 milioane de lei. Se ştie că la cheltuirea acestor bani au participat firmele fiului Oleg, deci cu atât mai memoriali sunt paşii pe care trebuie să îi facă fiecare muritor prin această zonă.

La inaugurarea oficială a Memorialului care a îmbogăţit familia Voronin a participat şi Marian Lupu, el a fost prezent şi la manifestările post-festive. Odată cu darea în exploatare a memorialului de lux, a fost stabilit şi un regulament de îngrijire şi strălucire. Regulamentul prevede, printre altele, eliminarea florilor de pe plăcile de marmură la cel puţin 24 de ore de la consumarea evenimentului, deoarece florile, amestecate cu apă de ploaie, sub razele soarelui, fermentează şi lasă amprente de mucegai pe faţa marmurii lui Voronin.

De aceea s-a şi supărat fostul şef PCRM-ist al lui Marian Lupu, căci regulamentul cu aruncarea florilor a funcţionat nestingherit 3 ani şi nimeni nu a îndrăznit să „acopere” marmura de două ori cu flori la acelaşi eveniment, la fel cum nimeni nu a protestat când florile, încă mirositoare, erau înmormântate de vii la gunoiştea de alături. Acum şi democraţii s-au supărat pe Lupu, întrebându-l de ce nu a chemat televiziunile la 3 martie, să depună flori în mod repetat în numele combatanţilor?

Se discută în prezent ca, din contul firmelor care au pus marmura de kilometri, să se găsească câţiva lei pentru o plăcuţă de plastic care să fie plasată la intrarea Memorialului: „Florile dvs. vor fi aruncate mâine. Le găsiţi la gunoiştea alăturată”.

Cezarina Căprioara